Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Normele privind aplicarea legii votului prin corespondenţă au fost adoptate în ședința de joi a Executivului de la București. Acestea stabilesc modelele, dimensiunile şi condiţiile de realizare a documentelor necesare exercitării dreptului de vot pentru românii din stăinătate și Basarabia, transmite Romanian Global News.
“Sunt câteva clarificări pentru votul prin corespondenţă, legea care a fost votată anul trecut. Sunt clarificări metodologice, organizatorice pe care le aduce AEP şi care, evident, sunt aprobate prin hotărâre de guvern”, a declarat purtător de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.
Potrivit documentului, impactul financiar referitor la aplicarea legii nu poate fi estimat în acest moment deoarece depinde de numărul de alegători români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate care îşi vor exprima opţiunea de a vota prin corespondenţă şi vor depune cereri de înscriere în Registrul electoral, în acest scop.