Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Spectacolul HOMO AMERICANUS, susținut de coregraful, dansatorul și actorul Paul Cosma-Cimpoieru, va avea premiera la Teatrul de Artă din București, în data de 28 februarie, de la ora 19.15 transmite Romanian Global News.
Prin acest spectacol complex de muzică și dans, Paul Cosma-Cimpoieru explorează experiența unui imigrant român la New York. Actorul descoperă cum este să te trezești în orașul care nu doarme niciodată și face eforturi să se adapteze la acest ritm.
Spectacolul beneficiază de toate atuurile unui actor stăpân pe arta teatrului non-verbal. Paul Cosma-Cimpoieru are o maleabilitate extraodinară a corpului, are expresivitatea, inteligența de a crea prin mișcare personaje și situații. Un contemplativ romantic sau un “perpetuum mobile”.
Acest spectacol face parte din programul de studio pe care Paul Cosma-Cimpoieru l-a urmat în 2015 la celebra școală de actorie americană Actor’s Studio din New York.
Teatrul de Artă, Str. Sfântul Ștefan nr.21, Sector 2, Bucureşti