Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Pe 20 martie 2016, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Duminica Ortodoxiei, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Paraclisul Adormirea Maicii Domnului de la Centrul Eparhial de la Roma transmite Romanian Global News.
În cadrul Liturghiei, așa cum s-a întâmplat în toate mănăstirile, parohiile și paraclisele din întreaga eparhie, a fost citită Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la această duminică, urmată de colecta pentru Fondul Central Misionar. După otpust, a avut loc tradiționala procesiune cu sfintele icoane și cu sfintele moaște în curtea Episcopiei, unde s-a săvârșit un Te-Deum, urmată de un cuvânt de îndemn, din partea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, de aprofundare și de trăire autentică a credinței ortodoxe.
Asemenea procesiuni cu Sfintele Icoane și cu Sfintele Moaște au avut loc pe tot cuprinsul Eparhiei.