Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
În 31 martie 2016, între orele 19.00 şi 23.00, Institutul Cultural Român Budapestaorganizează lecturi în limba maghiară din romanul „Provizorat”/„Futó Viszony”semnat de Gabriela Adameșteanu, în cadrul evenimentului EUNIC Literature Night, înprezența autoarei. Lecturile vor fi susținute de Kiss Eszter, actriță la TeatrulKatona József, la Biblioteca Națională de Limbi Străine (1056 Budapesta, str. Molnárnr. 11).
Evenimentul este organizat de Clusterul EUNIC Ungaria, din care face parte și ICRBudapesta, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor străine acreditate la Budapesta,reprezentând 22 de țări. Acestora li se adaugă și instituții de cultură, învățământ,organizații nonguvernamentale și Primăria Budapestei.
Gabriela Adameșteanu, scriitoare și jurnalistă. Vicepreședintă și apoi președintă aCentrului Român PEN (2000-2006). Premiul Hellman-Hammett pentru curaj în journalism atribuit de Human Rights Watch (2002). Chevalier des Ordres des Arts et des Lettres(2013). Reeditate constant, romanele („Drumul egal al fiecărei zile”, „Dimineaţăpierdută”, „Întâlnirea”, „Provizorat”) și nuvelele sale („Dăruieşte-ţi o zi devacanţă”, „Vară-primăvară”), au primit nenumărate premii naționale. Au fost traduseîn 15 limbi și bine primite de critica internațională. În Ungaria, GabrielaAdameșteanu are trei cărți traduse („Întâlnirea”/„A Találkozás”, Editura Palamart,2007, trad. Csiki László, „Dimineaţă pierdută”/„Az Elveszett Délelőtt”, EdituraEurópa, 2010, trad. Koszta Gabriella și „Provizorat”/„Futó Viszony”, la aceeași
editură în 2013).