Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Duminica aceasta, pe 27 martie, vom trece la ora de vară și va trebui să dăm ceasurile înainte cu o oră. Astfel,ora 2.00 va deveni ora 3.00. La noi, ora de vară este corelată cu orarul practicat în statele Uniunii Europene,care își schimbă ora în ultima duminică a lunii martie și în ultima duminică a lunii octombrie, în scopul eficientizării consumului de energie.
Ideea orei de varăvine din secolul al XVIII-leași îi aparține celebrului om de știință Benjamin Franklin. Acesta s-a ocupat de modul în care lămpile cu ulei produceau lumina și cât de eficiente erau acestea. Într-o dimineață de vară, acesta s-a trezit la ora 6, surprins de cât de multă lumină îi intră în cameră. La început a crezut că „devină” sunt lămpile cu ulei, care luminau pe străzile Parisului, dar a observat că soarele tocmai răsărea la orizont. În anul 1784, Franklin a scris un eseu numit „An Economical Project” încare îndemna populația să se trezească mai devreme pentru a se folosi de lumina soarelui, economisind astfel uleiul utilizat la lămpilede iluminat public. Prima țară care „a adoptat” orade vară a fost Germania, pe data de 30 aprilie 1916. Au urmat Marea Britanie, Belgia, Danemarca, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia si Tasmania. Pe 31 martie 1918, ora de vară a fost introdusă și în Statele Unite. Țările din zona ecuatorială, Japonia și China se numără printre statele care nu au adoptat acest sistem.