Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
„În Serbia nici pe timpul lui Miloșevic nu a fost o asemenea represiune împotriva noastră” a declarat un lider al românilor vlahilor din Timoc, după ce Comisia electorală de la Belgrad a interzis participarea la alegerile parlamentare din Serbia a alianței (listei) „Toleranța” din care făcea parte și Partidul Neamului Rumânesc din Serbia, partid reprezentativ al românilor/vlahilor din Serbia, transmite corespondentul Romanian Global News din Timoc.
Comisia electorală a interzis practic toate listele în care apăreau românii sub o denumire sau alta.
Gestul autorităților sârbe vine după ce Croația a blocat începerea a două capitole de negociere pe care Serbia le deschidea în procesul de aderare la UE, în timp ce, ce credeți, autoritățile române au fost de acord cu deschiderea celor doă capitole, sprijinind Serbia și trădând grav interesele celor 300.000 de români/vlahi pe care Serbia încearcă prin diverse metode să-i asimileze.
Demnitatea Croației față cu slugărnicia autorităților române nu face decât să întărească ideea că o agentură sârbească puternică controlează sectoare ale politicii externe din România, chestiune care pare că nu supără foarte tare serviciile de contrainformații ale României.
Cine a dat dispoziție să fie sprijinită Serbia în pofida represiunii la care autoritățile sârbe supun pe cei 300.000 de români/vlahi din Timoc? Sau în pofida refuzului autorităților sârbe de a retroceda propietățile Comunității Românilor din Serbia?
Mai devreme sau mai târziu responsabili acestei trădări ale intereselor naționale românești vor trebui să plâtească.
Și apropo, pentru cei interesați! Știați că la actualelel alegeri din Serbia au apărut patru partide rusești în condițiile în care în toată Serbia sunt declarați 1300 de ruși. Pentru fiecare dintre cele patru partide erau necesare peste 1000 de semnături. Oare cine credeți că le-a ajutat să strângă semnăturile???
Iar la mitingul de la Bor organizat de Alexander Vucic, pe lângă cele 80 de autocare cu sârbi aduși din restul Serbiei, a fost un invitat care de pe scenă, de lângă Vucic, afirma că singura salvare a Serbiei este Rusia.
Oare s-o coordona agentura rusească de la București cu cea sârbească? Este o întrebare la care ar trebui răspuns până nu este prea târziu.