Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
„Părinţii au zis că singura noastră avuţie cu adevărat sunt păcatele. Căci, după ei,nu eşti proprietarul decât al lucrului pe care l-ai făcut din nimic. Iar, împlinindcondiţia asta, din nimic Dumnezeu a făcut făptura, iar făptura a făcut păcatul.
Deci, de drept, omul nu e al lui însuşi, nici al altui om, ci al lui Dumnezeu. Pe dealtă parte păcatul, al cărui autor este, îl reclamă pentru el şi i se ţine de urmă,ca proprietate de drept – balast de accident – care poate duce pe om până la stareasă se lepede de Dumnezeu şi să-I stea împotrivă, ca un creator al unei teribilenoutăţi – păcatul – fără să bage de seamă că printr-asta se întoarce, cu ispravă cutot, sub amara tiranie a neantului, adică a haosului de tot felul şi în toateprivinţele şi poate că pentru totdeauna.”
Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, „Cărarea Împărăţiei”, Editura Sfintei EpiscopiiOrtodoxe Române a Aradului, Deva, 2006, pp. 300-301.
Selecție de text de Irina Popescu,CoordonatorFundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca