Organizatia „Romani in UK” a gazduit la Londra, duminica, 22 mai 2016, in Stanmore, Bernays Memorial Hall cea de-a treia editie a seminarului „O mana de ajutor”. Acest seminar gratuit de informare a fost organizat cu sprijinul consiliului local Harrow, al Ambasadei Romaniei la Londra, Harrow Law Centre si al Retelei Profesionistilor Romani din Strainatate (RPRS).
Convinsi de faptul ca o comunitate informata este o comunitate mai puternica, echipa Romani in UK a lansat invitatia mai multor reprezentanti ai consiliului Harrow, atasatului pe probleme de munca din cadrul Ambasadei Romaniei la Londra, Ileana Stanica, lui Nicolae Daniel Popescu (fondator al RPRS si manager in cadrul UK Naric) sa li se alature pentru un amplu eveniment de informare menit sa usureze calea spre integrare a participantilor romani in societatea britanica.
Seminarul a tratat mai multe subiecte de mare interes pentru comunitatea romanilor din Londra menite sa-i incurajeze sa inteleaga cat mai multe despre societatea britanica la nivel local, despre regulile si pasii care trebuiesc parcursi pentru a fi rezidenti in Anglia. Totodata un subiect important abordat in cadrul prezentarilor a fost imbunatatirea vietii de migrant si cresterea sanselor de a avea un serviciu mai bun.
In deschiderea evenimentului Cristina Irimie, director editorial al organizatiei Romani in UK si CEO al firmei de recrutare si consultanta Brit-RO, firma care a si sponsorizat acest eveniment, le-a multumit invitatilor pentru sprijinul oferit in realizarea acestui seminar.
Din partea autoritatilor britanice au fost prezenti Bary Kendler, consilier local in cadrul consiliului Harrow din partea partidului laburist, Pamela Fitzpatrick- director al organizatiei caritabile Harrow Law Centre si consilier local in cadrul consiliului Harrow, Parmjit Chahal – director al serviciului pentru protectia copilului si servicii pentru familii din cadrul consiliului Harrow si Cristina Poplauschi ( asistent social, consiliul Harrow).
Incantati sa cunoasca in mod direct comunitatea romaneasca din Harrow, sa o informeze, sa o ajute si sa o invite la dialog- asa s-ar putea rezuma in cateva cuvinte mesajul invitatilor de la consiliu.
Directorul ONG-ului Harrow Law Centre a prezentat audientei serviciile pe care un Law Centre le ofera gratuit cetatenilor europeni, trecand in revista drepturi pe care cetatenii romani le au si nu stiu sa le foloseasca. Pamela Fitzpatrick le-a explicat romanilor prezenti despre importanta unei bune reprezentari in cazul in care li se refuza drepturi pe care le detin si faptul ca serviciile de reprezentare pe care un Law Centre le ofera sunt gratuite.
Astfel cei prezenti au aflat mai multe despre drepturile la beneficiile sociale, cumularea vechimii si a contributiilor sociale platite in alte state europene, ce presupune dreptul la o buna educatie pentru copii si cum poate Harrow Law Centre sa se asigure ca nu raman fara un loc scolar copiii migrantilor romani, obtinerea rezidentei, dreptul la ingrijire comunitara, locuinte si dreptul muncii.
Harrow Law Centre si-a manifestat interesul de a continua sa informeze comunitatea romaneasca din Harrow prin intermediul organizatiei Romani in UK, repetand sesiuni de informare in viitorul apropiat.
Consilierul local Bary Kendler a dorit sa se adreseze comunitatii romanesti din Harrow deoarece considera ca este important pentru romani sa stie care este rolul consilierilor locali, cum poate consilierul local sa isi ajute rezidentii care se afla in circumscriptia sa. Domnul Kendler reprezinta circumscriptia Edgware, unde traieste un numar foarte mare de romani. Acesta cunoaste multe din problemele cu care acestia se confrunta si doreste sa ii sprijine dar nu poate sa faca acest lucru daca nu i se cere ajutorul.
Consilierul a discutat despre una dintre cele mai mari probleme cu care se confrunta romanii muncitori: inchirierea unei locuinte si locuitul in case subinchiriate. El a descris legislatia care reglementeaza inchirierea locuintelor si obligativitatea existentei unei licente special pentru casele care sunt locuite de mai multi chiriasi care impart locuinta. Stiind ca multi dintre romani inchiriaza de la proprietari privati locuinte care sunt foarte scumpe, consilierul stie ca in aceste locuinte de multe ori stau mult mai multe persoane decat este legal. Domnul Kendler a explicat de ce lumea se expune la riscuri traind in asemenea conditii si i-a rugat pe cei prezenti sa ii adreseze probleme legate de locuinte pentru ca acestea pot avea repercusiuni grave.
„Romanii sunt oameni seriosi care muncesc foarte mult si nu au timp sa ridice probleme”, a spus consilierul, considerand insa ca este important ca romanii din Harrow sa dialogheze cu consiliul, sa se informeze si sa afle detalii despre toate serviciile care sunt puse la dispozitia lor.
Despre serviciile sociale, importanta protectiei copilului si felul in care functioneaza serviciile sociale a vorbit doamna Parmjit Chahal, director al serviciului pentru protectia copilului si servicii pentru familii din cadrul consiliului Harrow.
Cu o caldura rara aceasta a explicat participantilor ca intelege parcursul si greutatile intampinate de comunitatea romaneasca in UK acum deoarece cu aceleasi probleme s-au confruntat parintii si celelalte rude ale sale cand au emigrat in Anglia in anii ’60. Parmjit Chahal a explicat celor prezenti necesitatea protectiei copiilor, legislatia din UK care este foarte complexa in privinta protectiei copiilor si felul in care serviciile sociale functioneaza.
In continuare, Cristina Poplauschi a prezentat un caz de success in cadrul caruia serviciile sociale au ajutat o familie sa isi pastreze copiii, chiar daca aveau dificultati ajutand parintii sa le depaseasca si sa se mute, facilitand integrarea familiei in societate.
Stiind ca rolul serviciilor sociale nu este prezentat favorabil in presa si ca de multe ori lumea vede intr-o lumina nefavorabila asistentii sociali, cele doua reprezentante ale serviciilor sociale din Harrow au reusit sa transmita participantilor informatii de mare i
nteres pentru parinti si despre cum functioneaza sistemul britanic in acest domeniu.
Intrebarile punctuale pe care participantii le-au adresat invitatiilor din partea consiliului Harrow si aplauzele cu care le-au multumit acestora denota cat de important este dialogul cu reprezentantii autoritatilor locale de aici.
Dupa o pauza in care participantii au discutat cu organizatorii si invitatii acestora, seminarul a continuat cu prezentarea sustinuta de Ileana Stanica, atasat pe probleme de munca in cadrul Ambasadei Romaniei la Londra. Ileana Stanica a reiterat sprijinul neconditionat oferit comunitatii si importanta evenimentelor de informare gratuite care vin in ajutorul cetatenilor romani stabiliti in Anglia.
Cu o experienta de peste patru ani in rolul de atasat pe probleme de munca si sociale in cadrul Ambasadei ca reprezentant al Ministerului Muncii din Romania, Ileana Stanica a jucat un rol important in rezolvarea problemelor pe care cetatenii romani le intampina in UK. De asemenea Ileana Stanica este foarte activa si implicata in informarea comunitatii, utilizand de multe ori weekendurile pentru a se deplasa in comunitati de romani unde sustine prezentari de informare.
In cadrul acestei editii a seminarului, Ileana a vorbit despre drepturile cetatenilor romani, forme legale de munca, metode de rezolvare a problemelor de munca: neplata salariului minim pe economie, neplata, concediere, neacordarea drepturilor pe care angajatii le au, rezidenta in UK si exploatare. Totodata Ileana Stanica a explicat cum poate in cadrul biroului sau din Ambasada sa asiste prin consiliere si reprezentare gratuita cetatenii romani care au probleme de munca.
In continuare, Nicolae Daniel Popescu, cunoscut de multi membri ai comunitatii romanesti ca „romanul care a adus in UK echivalarea automata a certificatelor de competente profesionale din Romania” a prezentat procedurile de echivalare a diplomelor din Romania in Marea Britanie, metode de valorificare a certificatelor de competente profesionale si situatiile in care echivalarea diplomelor este benefica. Expert in recunoasterea studiilor in cadrul UK Naric si fondator al RPRS ( Reteua Profesionistilor Romani din Strainatate), Nicolae-Daniel Popescu a adus in atentia participantilor avantajele valorificarii calificarilor din Romania, echivalate direct cu unul din nivelurile NVQ in Marea Britanie, explicand totodata diferentele dintre sistemul educational din Romania si Marea Britanie.
Intrebarile care i-au fost adresate lui Daniel Popescu reflecta problemele pe care multi dintre romani le intampina atunci cand lucreaza in domenii care necesita certificari si atestate profesionale.
Cristina Irimie, director editorial al organizatiei Romani in UK (ce detine www.romani.co.uk, publicatia online Roman in UK, Ghidul Romanului in UK), a explicat participantilor ce pasi ar trebui urmati pentru obtinerea unei slujbe, rolul unui CV bun si al prezentarii adecvate la un interviu. Venind cu sfaturi practice sustinute de expertiza ei in domeniul recrutarii, Cristina Irimie a alcatuit in prezentarea sa un ghid al candidatului roman pe piata muncii din UK, atat la inceput de drum cat si in cazul unei schimbari a domeniului de activitate. Sfaturile sale pragmatice si concise sunt considerate de multi romani ca fiind inspirationale. „Renuntati la idei preconcepute si incercati sa intelegeti in primul rand cultura locala si felul de a fi a celor care traiesc acolo, care poate sa difere intr-o masura mare de cel al romanilor”, a transmis Cristina in prezentarea sa.
Cristina Irimie are o activitate de zece ani in cadrul organizatiei Romani in UK, fiind totodata CEO al unei importante agentii de recrutare cu sedii in Marea Britanie si Romania.
In incheierea prezentarii sale, Cristina Irimie i-a sfatuit pe participanti sa nu renunte la visul pe care il au in cariera, sa nu accepte sa fie exploatati si sa nu se multumeasca cu putin, deoarece „in aceasta tara totul este posibil daca vrei cu adevarat.”
Daniel Furculesteanu, trainer in cursuri profesionale pentru adulti a vorbit despre succes si investitii in formare si perfectionare profesionala.
Daniel are o experienta de 8 ani ca si trainer in Romania in cadrul BCR si face parte din randul profesionistilor romani care au studiat in Anglia si s-au intors in Romania. Dupa 9 ani, Daniel Furculesteanu a parasit job-ul din Romania alaturandu-se la Londra firmei de consultanta, training si recrutare Brit-RO Consultancy.
In prezentarea sa, acesta a vorbit despre masurarea succesului, parcursul profesional al unui migrant in Anglia si importanta investitiilor in cursuri de formare profesionala si dezvoltare, cursuri care aduc o valoare adaugata prin cresterea salarizarii si prin cresterea calitatii vietii. Daniel Furculesteanu a prezentat de asemenea domeniile in care se cauta muncitori calificati si profesionisti si unde sansele de angajare sunt foarte mari, oferind de asemenea participantilor idei despre meserii si domenii de activitate in care intr-o perioada scurta se pot obtine venituri salariale bune.
La finalul seminarului, la care s-a inregistrat o prezenta considerabila, atat invitatii cat si participantii au apreciat la superlativ modul de organizare, exprimandu-si dorinta de a participa si la alte evenimente de acest gen a caror utilitate este extrem de benefica atat pentru romanii din UK cat si pentru autoritati.
O corespondență de la Român în UK