Norocul de a asista la o privelişte pitorească i-a pălit pe locatarii de pe strada pietonală „Olga Kobyleanska”, cea mai frumoasă din Cernăuţi, care până la aşa-numita eliberare a ţinutului a purtat numele artizanului Unirii Iancu Flondor. Astăzi mulţi preferă să-i spună „fosta stradă Domnească”, mai puţin amintindu-se de marele înaintaş care a lăsat urme atât de frumoase în capitala Bucovinei, dar mai ales la Storojineţ, scrie Maria Toacă în www.zorilebucovinei.com, preluat de Romanian Global News.

Nu s-a amintit de Iancu Flondor nici duminică, 22 mai, când artera ce i-a purtat numele a fost invadată de români falnici, pogorâţi parcă din străbunele balade, însă spiritul epocii făuritorilor de istorie românească plana deasupra străzii. De sus, prin geamuri deschise, câte un locatar cu pecetea secolelor trecute pe faţă se întreba dacă nu cumva iarăşi au venit românii.

Românii, însă, nici n-au plecat de aici vreodată. Ei trăiesc, muncesc, îşi făuresc mai departe destinul în acest oraş. Numai că nu atât de arătoşi şi zgomotoşi ca în duminica când şi-au scos portul naţional la defilare, ci tăcuţi, îmbrăcaţi în straiul zilnicei modestii. Această sărbătoare, prilejuită de împlinirea unui an de activitate a Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” (CCR), trebuia să fie cu o săptămână înainte. Cea de-a doua ediţie a paradei portului popular românesc avea să vibreze în unison cu Ziua naţională a portului tradiţional din România, decretată prin lege. Însă în Ucraina, la 15 mai a fost anunţat doliu naţional, comemorându-se victimele deportărilor staliniste, în special tragedia tătarilor din Crimeea, care au dobândit recunoaşterea lor ca popor deportat. Şi noi, românii (prin liderii ce ne reprezintă), s-ar cuveni să obţinem acest statut, plătit cu vieţile miilor de conaţionali nimiciţi în lagărele staliniste. Înţeleg, nu e cazul să răscolesc dureroasele răni într-un reportaj despre „Cântec joc şi voie bună” – genericul spectacolului folcloric de duminică. Dar cred că e un adevărat miracol puterea de rezistenţă, de conservare a valorilor naţionale româneşti, pe care urmaşii acelor români torturaţi prin Siberii le etalează astăzi cu eleganţă şi mare dragoste.

Pornindu-mă spre catedrală, de unde avea să înceapă alaiul costumelor, prima întâlnită a fost o fetiţă din Marşinţi, îmbrăcată în cămaşă şi catrinţă din lada străbunicii. Era Anastasia Horoşeniuc din Marşinţi, elevă în clasa a doua la ŞM ucraineană din Noua Suliţă. Mama ei Irina mi-a spus că păstrează cu sfinţenie zestrea din lada străbunei. Mai încolo bărbaţii din Corul „Dragoş Vodă”, cu dirijorul Dumitru Caulea şi „Fetele din Bucovina”, fluturau Tricolorul. Pe lângă copilaşii din „Izvoraşul”, ansamblul-model al Victoriei Costinean, gătiţi în costume autentice, specifice zonei Siretului, îşi săltau nepoţica în braţe (micuţa Evelina, şi ea în cămaşă brodată) soţii Ilie şi Elena Bodnari. Ca în anii când erau flăcăi de frunte la Ciudei, se plimbau ţanţoşi pe stradă Ion Burlă şi Gheorghe Micailu, bucuroşi de întâlnirea cu prietenul de şcoală Ilie Olar. Drept că Ion Burlă se ţinea mai mândru în minunatul său costum, despre care mi-a povestit că l-a cumpărat din România. Dar are acasă cămaşă, iţari şi suman de la taică-său, pe care le îmbracă la hramul Bisericii, de Sfântul Nicolai Făcătorul de Minuni, şi la hramul satului, de Duminica Mare. A avut curajul să îmbrace prima dată costumul naţional într-o perioadă de prigonire a valorilor naţionale, în anii de studenţie, şi mai târziu, când a fost director de şcoală, primar, şef la Administraţia Raională Storojineţ…

România e pretutindeni unde se vorbeşte şi se cântă româneşte, acolo unde se îmbracă costumul din străbuni. Aşa cum a menţionat şi consulul Edmond Neagoe: „Chiar dacă nu suntem cu toţii gătiţi în costumul naţional, îl purtăm în suflet. Nimic nu e mai frumos decât costumul nostru naţional şi limba română”. Şiragul de mărgăritare a strălucit de la primele acorduri, din momentul ce a dat startul dirijorul festivităţii directorul CCR, scriitorul Vasile Tărâţeanu, în duet cu secretara acestei instituţii, dna Larisa Jar. În ordinea defilării s-au perindat numerele artistice. Pământul s-a rotit în jurul artiştilor mari şi mici de la Mahala, conduşi de primăreasa Elena Nandriş, elevilor de la Gimnaziul nr. 6 din Cernăuţi, care au evoluat cu părinţii lor, tânăra mămică Mariana Struţ excelând în rol de solistă, corului „Dragoş Vodă” şi „fetelor din Bucovina”, vestitelor colective etnofolclorice „Izvoraşul” de la Ropcea, ridicat la înălţimi de Victoria Costinean, „Mugurel” din Pătrăuţii de Jos (conducătoare Larisa Popesu), „Tălăncuţa” din Oprişeni (conducătoare Veronica Rusu), „Ciocârlia” din Carapciu (cu solista Odorica Bostan), „Aura” din Tărăsăuţi, lansat de talentata interpretă Natalia Andrieş.

Pitoreşti, cu buciume şi toiegele, au pogorât de la munte crăsnenii, luând ca însoţitor o minune de câine ciobănesc. Mai că n-au făcut găuri în ciobote flăcăii de la Ciudei (şcoala nr. 1), dansatorii de la Stăneşti şi cei din Boian, încinşi în horă de incomparabila Maria Basaraba. Şcoala din Boian centru i-a trimis în solie pe românaşii din clasa a VII-A, cu solista Silvia Fedoreac, pentru care avea emoţii profesoara Georgeta Niscoromnâi. „Ţărăncuţele” din Marşinţi, cu solista Sofia Roşca, pe bună dreptate s-au lăudat cu cele mai vechi şi veşnic tinere costume, dar şi cu îndemnul „Să ne ţinem de mână la necaz şi la nevoi”. La invitaţia Societăţii „Mihai Eminescu”, trei corale preoţeşti din Bazinul Dornei au adus mesaj frăţesc de cântec şi cuvântul duhovnicesc al părintelui Gabriel Doroftesei.

Aprins de măhăleni în plină amiază, focul dragostei de port şi grai s-a încins spre seară în bătăile de inimă ale dansatorilor din Horbova, acompaniaţi de orchestra pornită să cânte până-n miez de noapte. Dar orice distracţie are un final. Mâine vom trece apăsaţi de gânduri şi problemele vieţii pe strada Domnească, pe a noastră Iancu Flondor, pe Kobyleanska…