Interviú cu E. S. Vasile Popovici, Ambasadorul României în Portugalia realizat de Elena Chiriță, corespondent Romanian Global News, membru UZRP.

– Excelență, în Portugalia sunt mulți români, deși poate nu la fel de mulți ca în Italia sau în Spania. Au reușit aceștia să se integreze în societatea portugheză sau mai sunt multe de făcut pentru ca și concetățenii noștri să fie tratați, respectați la fel ca brazilienii sau marocanii naturalizați în Peninsula Iberică?

– Românii din Portugalia sunt în marea lor majoritate stabilizați, oameni cu rostul lor. În 2011, când am preluat Misiunea de la Lisabona, erau probabil 45-50 de mii de români. Unii au plecat în Franta, Germania, Marea Britanie si chiar în țări nordice, încât numărul lor a scăzut azi la circa 35-40 de mii. Cei mai mulți provin din zone rurale din Transilvania. Sunt oameni muncitori, serioși, care au câstigat respectul portughezilor. Din fericire, în ultimii ani au cam dispărut și rețelele de cerșetorie și furt, întotdeauna vizibile și devastatoare în termeni de imagine publică. Avem înca probleme cu traficul de ființe umane exploatate prin muncă, care au ca victime români din zone foarte sărace din țară. Capii acestor rețele sunt cel mai adesea romi din România. Însa impactul mediatic al fenomenului, altminteri cu consecințe umane teribile, nu e semnificativ. Combaterea noului tip de sclavagism a fost una din prioritățile mele în primii ani ca ambasador al României în Portugalia, Dar, ca să rezum, românii din Portugalia au nume bun, nu am simțit că ar fi tratați mai puțin bine decât brazilienii sau decât puținii marocani rezidenți aici; acestia nu sunt mai mult de câteva mii, de altfel, ceea ce poate uimi tinând cont de proximitatea geografică.

– Cum vedeți integrarea românilor care vor dori să lucreze, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, în alte țări UE, având în vedere exodul de refugiați din țările arabe, milioane de musulmani care au luat cu asalt Europa?

– Nu cred că românii au de pierdut de pe urma exodului sirian, afgan și iarkian. Mi se pare că acolo unde noi avem o problema majora de imagine (Franța, Marea Britanie, Elveția, țările nordice) din cauza rețelelor de trafic de ființe umane, concentrarea mediatică asupra mulțimii de dificultăți legate de exodul provocat în principal de razboiul din Siria și Irak a ocultat pentru moment, dar doar pentru moment, neplăcerile produse de infracționalitatea și incivilitatea de origine română. Nu e exclus ca în viitor Occidentul să privească într-un mod mai nuanțat și mai obiectiv prezența românilor pe piața muncii occidentale, însă cred că mai avem mult de făcut până să atacăm cu adevărat problema fundamentală a rețelelor de trafic de ființe umane. Observați că nu vorbesc despre cerșetorie și furt la modul general și nici despre romi la modul general. În marea lor majoritate, romii care cerșesc și fură în Occident sunt ei înșiși principalele victime ale capilor de rețele care-i exploatează, cei din urmă fiind romi la rândul lor în bună parte. Atâta vreme cât această adevărată mafie nu este combătută eficient, este puțin probabil să punem capăt fenomenului care a dat o lovitură teribilă imaginii noastre în străinătate. Cum îi recunoaștem pe capii rețelelor? Nu cred că e nevoie de tehnică sofisticată, e destul să vedem cine ridică acasă palate și din ce fonduri.

– Înainte de a veni la post în Portugalia, ați fost ambasador în Maroc, în spațiul arab nord african. Se poate spune că sunteți un cunoscător al situației geopolitice din zonă. Credeți că ar fi fost posibilă prevenirea migrației din zonele de conflict, având în vedere că milioanele de refugiați de culturi și confesiuni religioase diferite pot genera mari convulsii socio economice pe continental european? Este lumea occidentală pregătită să facă față acestei noi provocări sau a fost prinsă pe picior greșit?

– Ar fi fost posibil să prevenim migrația masivă de azi dacă am fi înțeles din timp efectele primăverii arabe, ce s-a dovedit a fi un eșec major. Dictaturile arabe, ce s-au întins pe durata a zeci de ani, au generat pe propriul lor teritoriu crime și masacre ce au lasat urme de neșters în memoria colectivă. Consecințele acestei politici represive au fost înăbușite vreme îndelungata. Căderea dictaturilor, cele mai multe provenind din mișcările “de stânga”, “de eliberare”, sprijinite, la origine, de Moscova, au deschis calea haosului islamist. Acesta a fost în 2011 și este și azi curentul cel mai bine organizat. Pe de-o parte. Pe de alta parte, europenii au preferat să ignore faptul că pe teritoriul turc, în Liban și Iordania s-au instalat valuri, valuri de milioane de refugiați. Această problemă părea să se petreacă pe altă planetă, nicidecum la porțile Europei. Nu suntem pregătiți să facem față provocării exodului cauzat de instabilitatea din Orientul Mijociu și Apropiat. Nu fiindcă ne lipsesc mijloacele financiare și logistice, ci pentru că fricile induse de exod pot produce rapid mutații politice catastrofale în Europa. Acesta e cel mai mare pericol în momentul de față, preluarea puterii de către extremiștii de dreapta și de stânga, antieuropeni și antiliberali. Și pentru a vă răspunde într-un fel mai personal, mărturisesc că experiența marocană îmi dă altă perspectivă asupra lumii musulmane, lipsită de temerile, de cele mai multe ori bazate pe ignoranță, față de această lume.

– Domnule Ambasador, despre Portugalia se spune că este o țară cu o economie avansată, standarde ridicate de viață și infrastructuri de înaltă calitate, precum cea rutieră, conform “Global Competitiveness Report”. Fructifică româníi îndeajuns oportunitățile de cooperare tehnică, economică, academică, culturală cu această țară sau informațiile comunicate de Ambasadă sunt ignorate? Aveți vreun mesaj pentru instituții publice sau private, pentru mediul corporativ, pentru asociația patronatelor din România?

– Sunt foarte optimist în legătură cu cooperarea economică româno-portugheză. Aceasta a fost mereu în creștere, chiar și atunci când Portugalia a plonjat pentru a doua oară în criză, în 2011. Anul acesta, schimburile noastre comerciale vor trece de o jumatate de miliard de euro; încă nu avem cifrele definitive pentru 2015, dar am convingerea că vom reuși această performanță. Portugalia ocupă, în plus, locul 21 printre investitorii străini în România. Am început un program ambițios militar (F-16), ce ar putea să continue. Pe scurt, încetul cu încetul românii și portughezii ajung să se cunoască, pas esențial pentru a construi încrederea ce generează afaceri.

– Vă numărați printre intelectualii care, după 1990, au ales cariera diplomatică. Dacă n-ar fi fost Revoluția din decembrie 1989, privind în urmă, credeți că ați fi avut șansa să intrați în rândurile Corpului Diplomatic?

– Trebuie sa vă marturisesc ca în ultimul an de liceu, silvic, închipuiti-va!, visam, dar era doar un vis naiv, făra nici cel mai mic suport și perspectivă, ca voi fi diplomat. Culmea e că în ultima lună de facultate (franceza-româna la Universitatea din Timisoara, azi Universitatea de Vest), ofițerul de Securitate din Universitate, Lup Tepelea pe numele său, în urma unei povești care ar merita și ea să fie povestită, dar poate nu aici și acum, mi-a propus să intru în diplomație. Terminasem cu media generala 10 în toți anii de studii și cu diplomă de merit; eram doar doi absolvenți din țară care reușiserăm performanța asta cam de prost gust…. Aveam și ceea ce în ochii regimului se numea “dosar corespunzator»: extracție rurală, făra rude în străinătate… L-am ìntrebat atunci pe ofițerul respectiv ce presupune intrarea în diplomație. Răspunsul ofițerului: “șase lunila școala noastră de la Băneasa”. Dupa care puteam să plec în străinătate, mirajul suprem. I-am cerut un răgaz ca să-i dau răspunsul, sperând să fi fost o propunere în treacăt și să uite. Dar n-a uitat și a revenit, iar eu i-am spus “nu”, cu argumentul că am ales să fiu scriitor. Am continuat în felul acesta să predau, timp de noua ani, la o școală de cartier din Timișoara, cea mai năpăstuita din oras, făra exagerare. N-am regretat niciodată, dar nici n-am uitat nicio singură clipă care era prețul diplomației lui Ceaușescu. De aceea, arunc o privire avertizată în direcția diplomaților care ne-au rămas din acei ani, fiindcă știu ce știu. In diplomație am intrat în 1998 ți datorez această șansă la trei oameni, Andrei Pleșu, Nicolae Manolescu și Valeriu Stoica.

– Își fac tinerii de azi un țel, un vis din a părăsi locurile natale? De ce nu mai este dorit satul românesc? Am constatat că nici bunicii de la sate nu se mai bucură, în perioada vacanțelor, de prezența nepoților născuți la orașe, așa cum se întâmpla înainte de decembrie 89.

– N-aș zice că nu mai există bucuria reîntoarcerii la bunicii de la țară. Ea există și e la fel de mare, după cum am putut constata din poveștile din comunitate. Dar aceasta nu înseamnă că tinerii vor alege să-și ducă viața la țară, acasă. Din păcate, România rurală a rămas fără perspective, cu o infrastructură, cel mai adesea precară, fără programe ample, pe care doar un guvern le poate genera, care să-i permită săteanului să-și vândă produsele și să dezvolte mica industrie de prelucrare a lor, creatoare de locuri de muncă, fără o politică rurală. Așadar, nu e de imaginat să ții omul la țară. Cu aer curat și doar cu peisaje frumoase nu se poate trai.

– Ca profesor și diplomat, ce sfaturi ați dori să le dați elevilor și studenților din România care așteaptă cu nerăbdare să termine studiile și să plece peste mări și țări, convinși fiind că, pe meleaguri străine, toți vor găsi Paradisul Terestru?

– Mi-as dori enorm să-i pot convinge pe tineri că România este locul unde ei pot construi paradisul terestru, cum ziceți. Mi-aș dori ca ei să-și propună să înfrângă conservatorismul și detestabilele obiceiuri ieșite din lunga noastră tranzitie. Trebuie să existe o cheie care să deschidă perspectiva pentru ca tinerii să rămână acasă. Promit să mă gandesc la asta, de îndată ce mă voi întoarce la Timișoara. E un lucru pentru care ar merita sa ne batem.

Elena Chiriță