Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
“Referitor la acțiunea organizată de Parlament numita “Congresul Românilor de Pretutindeni”, ii anunț pe toți cei interesați ca am început deja procedura pentrua solicita o ancheta riguroasă în ceea privește modul cum a fost convocat acest eveniment care a produs mari deservicii atât romanilor care locuiesc peste hotare, cat și României”, a scris deputatul Eugen Tomac pe Facebook, preluat de Romanian Global News.
“Un asemenea eveniment nu poate fi organizat fără a respecta legea, privind cu dezinteres către milioane de români care așteaptă un sprijin real și eficient din partea statului român.
Așa cum am avertizat de acum doua luni, această acțiune este una dintre cele mai mari manipulări cu consecințe foarte grave pentru romanii care locuiesc peste hotare, cu atât mai mult cu cat unii dintre cei care au impulsionat organizarea în pripă a evenimentului sunt direct interesați ca România sa nu își poată apăra eficient interesele în state unde avem comunități mari de romani.
Voi vorbi mult despre acest simulacru de Congres, ale cărui efecte instituționale trebuie anulate pentru a nu face și mai mult rău.
De asemenea, cred ca viitorul Parlament trebuie sa convoace acest for în mod transparent și cu o reprezentare cât mai larga.
Mai multe elemente pe care le cunosc, le voi prezenta direct instituțiilor statului.
România merita mai mult și ea se întinde pana acolo unde fiecare român o prețuiește și o poarta în suflet, așa ca merita sa luptăm!”