Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
În ziua de 29 iunie cand Sfânta Biserica Ortodoxă Română sârbătorea pe Sfinți Apostoli Petru şi Pavel, la orele 23:10, la spitalul din Panciova a plecat la Domnul Părintele Ionel Mălaimare, paroh şi protopop de Alibunar din Banatul Sârbesc și român adevărat, transmite corespondentul Romanian Global News din Voivodina.
Părintele Protopop Ionel a fost primul preot din Voivodina care s-a implicat serios în problema timocenilor si de la început a fost alături de românii/vlahii din Timoc sustinând pe Pr. Boian în toate activitățile lui.
După o perioadă de aproape două luni de boală grea Parintele Ionel s-a mutat la Domnul.
În ziua de 1 iulie în biserica româneasca din Alibunar a fost oficiată Sf. Liturghie de către Preacucernicul Părinte Boian Aleksandrovici, protopop al Daciei Ripensis şi Vicar al Timocului, împreună cu un sobor de preoți din Timoc şi Banat.
După Sf. Liturghie a urmat slujba înmormântării oficiata de către Preasfințitul Părinte Daniil, Episcop al Daciei Felix împreună cu soborul de preoți din Timoc şi Banat. Părintele Ionel a fost înmormântat in cimitirul ortodox românesc din Alibunar lângă fiul său Cristian care a perit în anul 1999.
A fost transmis un mesaj din partea minostrului delegatpentru Românii de pretutindeni, Dan Stoenescu.
Veşnica pomenire Parintelui Protopop Ionel ! Veșnică recunoștință de la românii din Serbia și de la prietenii care nu vă vor uita din Țara Mamă.