Pe un aparat electronic montat în piaţa centrală a municipiului Sfântu Gheorghe, jud. Covasna, la câţiva paşi de Primărie, s-a afişat un text cu informaţiile pe care le accesează turiştii şi locuitorii urbei cu privire la statuia lui Mihai Viteazu din localitate. Textul este scris de pe o poziţie clară de ostilitate faţa de marele erou al creştinătăţii Mihai Voievod Viteazu. Se arată că: „În 1943 s-a dorit ca în această piaţă să fie ridicată o statuie în memoria eroului revoluţionar Gábor Áron, dar greutăţile materiale cauzate de război, precum şi schimbarea regimului nu au făcut-o posibilă. Pe timpul republicii socialiste, la mijlocul anilor ’70, în această piaţă s-a ridicat o statuie în cinstea premăritului erou al istoriei românilor, Mihai Viteazu. Mihai Viteazu, profitând de starea tulbure din Transilvania la sfârşitul secolului al XVI-lea, s-a autoproclamat principe, iar puţin mai târziu voievod al Moldovei. În istoriografia românească, voievodul Mihai a devenit eroul legendar al primei unificări a «principatelor române», adică Ţara Românească, Moldova şi Transilvania. Grupul statuar a fost realizat în stil clasic în centru aflându-se conducătorul călare iar lângă el, pe [sic!] cei cinci eroi secundari, care îl proslăvesc pe voievod”.

Turistul neinformat, care citeşte acest text, considerând de bună credinţă această informaţie de sinteză asupra unei personalităţi istorice, va prelua ostilitatea, direcţionând-o către monumentul Mihai Viteazu din Piaţa centrală a municipiului Sfântu Gheorghe, din două motive: o dată că – iată – un „profitor de tulburări istorice” se mai şi autoproclamă principe al Transilvaniei, tam-nesam, pentru că aşa vrea el, fără să ceară aprobarea nobilimii ungare, pare să insinueze textul (pentru că secuii au fost de acord cu „autoproclamarea”, i-au şi adus capul „săracului popă” cardinalul Andrei Bathory, principe al Transilvaniei), şi în al doilea rând că grupul statuar, dedicat lui Mihai Viteazu, „uzurpă” locul proiectatei statui a lui Gabor Aron, care în 1943 urma să fie ridicată, dar „schimbarea regimului’ a anulat practic acest proiect. Atât se poate afla din „generosul” text al Primăriei Sfântu Gheorghe, unde sunt numai funcţionari maghiari.

Din păcate, reducând importanţa lui Mihai Viteazu în istoria Europei Centrale – la urma urmei – de la cumpăna secolelor XVI-XVII, autorii textului şi Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, care a aprobat aşa ceva, se descalifică din punct de vedere cultural şi afişul va rămâne, cu siguranţă, un exemplu de atitudine în acest sens, care poate fi predat la cursurile oricărei universităţi, în facultăţile de psihologie.

Dar Mihai Voievod Viteazu este cunoscut mai întâi ca dârz luptător pentru cauza libertăţii popoarelor şi a Creştinătăţii. Primăria Sfântu Gheorghe îi dezonorează memoria şi un mare contemporan al eroului, care a fost Papa Clement al VIII-lea (1536 – 1605), l-a numit „cavaler al lui Cristos şi apărător al Creştinătăţii”. Oare nu aceastăsintagmă merita să fie cap de afiş – inteligent gândit – pe tabloul electronic al Primăriei?

Să ne amintim şi deunul din cei mai importanţi poeţi şi dramaturgi ai „Secolului de aur” al literaturii spaniole, Lope de Vega (1562 – 1635), care a l-a descris elogios pe Mihai Viteazul, cu o deosebită forţă evocatoare, plină de admiraţie.

Ei, dar trebuie să ai un suflet de aur ca să iubeşti „Secolul de aur” al literaturii spaniole, să iubeşti Cultura, în general.

Românii clujeni pot găsi „o mie şi una” de motive ca să nu fie de acord cu grupul statuar Matei Corvinul din Cluj-Napoca, ridicat pentru întărirea ideii de stat ungar în aceste părţi ale Transilvaniei, mie, personal, mi-ar fi plăcut să fie pe o parte a Pieţei grupul statuar Şcoala Ardeleană şi pe cealaltă grupul memorandiştilor, dar nimeni dintre clujeni – care se consideră pe bună dreptate inteligenţi datorită şi statutului de urbe dintre cele de prim rang al vieţii spirituale ale Transilvaniei şi ale întregii Românii – nu se gândesc să dejosească memoria marelui rege de origine română al Ungariei, care a fost un promotor al Renaşterii şi a fondat celebra Bibliotheca Corviniana.

Aşadar, păcat că urmaşii din Primăria Sfântu Gheorghe ai secuilor de odinioară, care au fost alături de marele voievod în luptele pentru apărarea libertăţii popoarelor şi a Creştinătăţii, se desolidarizează astfel de strămoşii lor şi nu au sufletul suficient de deschis şi de curat, cu suficientă asimilare a Culturii – după cum se vede din „scriitura” lor – pentru a fi alături de o personalitate autentică a istoriei central-europene de la cumpăna secolelor XVI-XVII.

Noi, românii, îl considerăm, pe bună dreptate, pe Mihai Voievod Viteazul şi ca autor al primei uniri – aceasta este realitatea – a celor trei ţări româneşti (ţări româneşti fără ghilimele): Muntenia, Moldova şi Transilvania, chiar dacă nu a cerut de la nimeni permisiunea de a comite această energică bravadă care va însufleţi, prin simbolul ei, prin şi peste secole, un popor, o naţiune.

P.S. Aştept, încă, să se facă în Piaţa Unirii din oraşul unde au fost osândiţi, un grup statuar al celor 14 memorandişti care au luptat pentru libertatea, dreptatea şi demnitatea neamului lor, implicit pentru o viaţă politică, instituţională şi socială demnă în această parte a Europei.