Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Moartea Reginei Ana a dat curs unui interes major față de persoana acesteia, față de monarhie, de viitorul acesteia, un interes manifestat deopotrivă de opinia publică și de mass media, în general. O parte a opiniei publice din România, care până în acest moment nutrea mai puțin interes legat de monarhie, despre când s-a instaurat aceasta și rolul ei în istoria noastră, despre personalitățile din familia regală, și nu în ultimul rând despre soția Regelui Mihai – Regina Ana – a început să dea atenție momentelor de istorie a Țării, mai puțin cunoscute.
Sigur, privind departe de Țară, faptul în sine – moartea Reginei Ana – ar fi putut trece puțin observată și presa, opinia publică occidentală să nu fie prea informată, sau mai puțin generoasă în a publica informații despre moartea Reginei “Anna di Bourbone Parma”, cum titrează, în majoritate, ziarele aparute. Și, cu bucurie mărturisesc, m-am înșelat!
S-a scris și comentat mult în România ce a însemnat Regina Ana, ca prezență publică, noblețea, modestia și smerenia ei, fiind apreciate mai mult acum după plecarea dintre noi, lumea descoperind o persoană cu trăsături umane și sufletești deosebite, o persoană a cărei viață a debutat cu implicarea ei voluntară în al doilea Război Mondial, lucru puțin cunoscut.
Ceea ce constat însă, referindu-mă la ecoul creat dincolo de granițele Țării, a morții Reginei Ana, este în primul rând o altă privire înspre România. Mass media din Italia și Elveția, și din alte țări, a relatat, în toate aceste zile, despre Regina Ana, despre viața ei, despre monarhie, acordând spațiu prezentării țării noastre, dar șivieții unuia dintre cele mai longevive cupluri monarhice europene.
În foarte multe ocazii publicul italian intrat în contact cu istoria României, dovedea cunoștințe destul de puține sau mai deloc, în raport cu o parte istorică importantă a României legată de monarhie. Fără îndoială că regimul comunist a șters ca un tăvălug această memorie legată de monarhie în propria țară, cu atât mai puțin avea ca aceasta să intre în conștiința publică europeană în vremea dictaturii comuniste și a restricțiilor.
Moartea Reginei Ana, și relatarea acestui fapt în presa din Italia și Eleveția, a făcut ca multe cunoștințe să pună o serie de întrebări referitoare la acest lucru: România a avut monarhie? a avut o istorie legată de o dinastie? de un rege? de chipuri de regine? întrebări nu lipsite de curiozitate, de o parte, dar și admirație totodată.
Interesul presei italiene e legat, în cazul Reginei Ana, și de faptul ca pentru o jumătate de secol, Regina Elena, mama Regelui Mihai, a locuit permanent în Italia. Și înainte de căsătoria cu Regina Ana (Atena, 1948), Regele Mihai călătorea des în Italia să o viziteze pe mama sa, Regina Elena, stabilită aici, dupa divorțul acesteia, în anii’30, de Regele Carol al II-lea.După căsătorie, cei doi veneau des cu cele cinci fiice să o viziteze pe Regina Elena, care locuia la câțiva kilometri distanță de Florența (loc. Fiesole). Din 1933 (cf. Wikipedia) Regina Elena a locuit la Villa Sparta, nume care amintea rădăcinile ei grecești, vilă pe care a deținut-o câteva decenii, fiind nevoită apoi să renunțe la aceasta din lipsa mijloacelor financiareș și retrăgându-se, în anii ’80, într-un apartament la Lausanne în Elveția.
În proprietatea vilei se afla și o frumoasă grădină de care Regina Elena s-a ocupat personal, fiind refăcută, în mare parte, după gusturile acesteia. Villa Sparta, o capodoperă din punct de vedere arhitectural, așa cum relatează unele surse italiene, era un loc pe care familiile regale europene îl vizitau des, fiind gazda multor regi, principi, principese din Marea Britanie, Spania, Grecia și din alte țări, dar și importante personalități și oameni de cultură ai vremii.
In unul dintre interviurile Reginei Ana, (emisiunea Profesioniștii a Eugeniei Vodă), Regina Ana mărturisea admirația extraordinară față de mama soțului ei dar și încercarea de a o ajuta să mențină Villa Sparta, prin vânzarea multor bijuterii pe care eale moștenise.
Momentul plecării dintre noi a Reginei Ana, a făcut ca pentru moment să fie deschis cufărul istoriei României de unde mai mult sau mai puțin, opinia publică occidentală a luat contact cu o parte necunoscută din istoria Țării noastre, cea a monarhiei, a personalităților din istoria modernă a României.
Dumnezeu să o odihnească în pace!
Violeta Popescu, Centrul Cultural Italo Roman
Milano, 12 august 2016