Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Cu toate piedicile puse de autoritățile bulgare, care au anulat aprobarea pentru sala unde urma să aibă loc evenimentul, Comunitatea românească din Timocul bulgăresc a sărbătorit miercuri, 31 august, Ziua Limbii Române, eveniment găzduit în cele din urmă de muzeul „Cazarma Crenelată” din Vidin, transmite corespondentul Romanian Global News.
Programul dedicat serbării Zilei limbii române a cuprins activități cultural-educative și artistice. Circa 80 de copii din regiune, care participă la cursurile de limbă română organizate de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” și Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutideni, au pregătit o reprezentație de muzică și dansuri populare și au recitat poezii de Mihai Eminescu, Grigore Vieru și Milan Anghelov Cosoveanu.
Programul a fost întregit de un concert de muzică clasică susținut de patru românce, membre ale Filarmonicii din Vidin și un recital solo de vioară, reprezentație oferită publicului de Ioana Gheorghiev.
La eveniment au fost prezenți peste 400 de etnici români din toate localitățile de pe Valea Timocului bulgăresc. Alături de ei au fost prezenți și Gligore Gherceanu – ministru consilier al Ambasadei României la Sofia și profesorul Nicolay Marinov Patchev, care și-a prezentat primul volum al operei dedicate istoriei românilor din Bulgaria.
Evenimentul a fost organizat de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, Institutul Cultural Roman în parteneriat Asociația Ave- Uninea Etnicilor Români din Bulgaria.