Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Cu ocazia Zilelor Patrimoniului 2016, Institutul Cultural Român de la Paris și Compania L’Oiseleur-Artemoise, sub patronajul Ambasadei Romaniei în Franţa a organizat un eveniment muzical unic şi inedit: în Sala Bizantină a Palatului Béhague (Reședinţa Ambasadorului României în Franţa) – care este azi cel mai mare teatru privat din Paris: 21 de pianiști au susținut 21 de concerte, de la deschiderea porţilor Ambasadei, sâmbătă de la ora 11.00 la 21.00 și duminică de la ora 11.00 la 22.00, transmite Romanian Global News.
Sub patronajul prestigioasei pianiste de origine română Dana Ciocârlie, 20 de pianiști confirmaţi internațional au interpretat opere renumite din repertoriul pianistic, de la Bach la compozitori contemporani: Mozart, Beethoven, Chopin, Schumann, Liszt, Franck, Debussy, Ravel, Chostakovitch, Enescu, Cosma, Paul Constantinescu etc.
La acest maraton de pian și-au dat concursul Louise Akili, Nicolas Chevereau, Dana Ciocârlie, Olivier Dauriat, Leo Debono, Mara Dobresco, Paul Drouet, François Henry, Yoan Hereau, Yuri Higushi, Axia Marinescu, Flore Merlin, Paul Montag, Aya Okuyama, Mary Olivon, Alina Pavalache, Lorène de Ratuld, Emil Reinert, Gabriel Rigaux, Nicolas Royez, Tanguy de Williencourt.
Cele patru pianiste românce de renume internaţional – Dana Ciocârlie, Axia Marinescu (foto1), Mara Dobresco și Alina Pavalache au fost capete de afiș ale acestui eveniment la care publicul francez a stat la coadă.
Palatul Béhague a fost construit la sfârşitul secolului XIX, de către Contesa Martine de Béhague. Astăzi este proprietatea României, găzduind, din 1939, Ambasada României la Paris. Începând cu anul 1992, palatul este înscris în Inventarul Suplimentar al Monumentelor Istorice. A fost construit în spiritul marilor palate aristocrate de la sfârşitul secolului XIX şi în stilul secolului XVIII francez. În centrul acestei arhitecturi de imitaţie clasică, a fost construit un teatru în 1898, care a fost extins începând cu secolul XX. Teatrul, numit teatru bizantin, datorită decoraţiei inspirate de stilul bizantin, are o istorie bogată şi oferă posibilităţi extraordinare.
https://www.facebook.com/Ambasada-Rom%C3%A2niei-%C3%AEn-Fran%C8%9Ba-Ambassade-de-Roumanie-en-France-323005924572565/
https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/ambasada-romaniei-la-paris-si-a-deschis-portile-568928