Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Filmul „Două Lozuri” în regia lui Paul Negoescu, avându-i în rolurile principale pe actorii Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol, a câștigat mențiunea specială a juriului la Festivalul de Film de la Zürich. La ediția de anul acesta au pășit pe covorul festivalului nume ca Hugh Grant, Uma Thurman, Ewan McGregor, Daniel Radcliffe, Woody Harrelson sau Oliver Stone.
Biletele pentru proiecțiile filmului în cadrul festivalului au fost epuizate cu zile bune înaintede proiecție, iar filmul a fost primit cu mult entuziasm de către publicul prezent la festival. Comedia românească a fost reprezentată la festival de actorul Dorian Boguță, regizorul și scenaristul Paul Negoescu, directorul de imagine Ana Drăghici și producătorul executiv Ovidiu Stancu, având susținerea Institutului Cultural Român de la Viena.
După premiera internațională de la Zürich, filmul participă zilele acestea în competiția Festivalului Internațional al Filmului Francofon care se desfășoară la Namur, Belgia. Proiecțiile din cadrul festivalului au loc pe 1 și 3 octombrie în prezența regizorului Paul Negoescu și a directorului de imagine Ana Drăghici. Ajuns la cea de-a 31-a ediție, festivalul de film de la Namur este unul dintre evenimentele cinematografice importante din Europa unde, în ultimii ani, au câștigat premii numeroase filme românești precum „Aferim! “, „Poziția copilului” sau „Marți, după Crăciun”.