Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
„Frați români, vă spun cu mâna pe inimă că vreau să rămân fără slujbă. Nu am nevoie să fiu președintele R. Moldova, deoarece eu vreau ca această funcție să treacă la București, la Cotroceni. Acolo trebuie să fie președintele tuturor românilor. Cu cât mai repede se va întâmpla asta, cu atât mai bine. Eu voi fi președintele R. Moldova care va pregăti Unirea și cel care o va face. Acesta este proiectul meu electoral. Unirea e ceva firesc, pentru că un popor nu poate fi despărțit de un râu care trece prin inima noastră, a declarat Mihai Ghimpu la Iași, preluat de Romanian Global News.
“Au fost două Germanii, acum e una singură, au fost două Vietnam-uri, acum e unul singur… Atunci, de ce noi să nu procedăm la fel? Suntem același popor. Ghimpu va fi președinte în ciuda celor care nu luptă pentru cauza națională, împotriva noastră. Salvarea noastră este Unirea”, a spus Ghimpu în lansarea de la Iași.
„Trebuie să fim conștienți că Basarabia nu a existat niciodată ca stat aparte. Nu avem resurse naturale pentru ca să putem exista singuri, fără ajutorul cuiva. Singurele noastre resurse sunt pământul și oamenii. Dar, din păcate, nu poți face agricultură fără subvenții, iar oamenii noștri pleacă din țară, deoarece nu au încredere în viitor. Independența este un lux pe care nu ni-l putem permite. Șansele de integrare în UE nu sunt, nu se întrevăd decât peste minimum 30 de ani. Și Chile are Acord de Asociere și regim liberalizat de vize cu UE, dar nu va deveni niciodată membru, așa cum nici noi nu avem șanse s-o facem de sine stătător. Șansa noastră este să ne unim cu România și vom deveni și membri UE și membri NATO. Chiar un oficial european îmi spunea că avem o astfel de oportunitate, de care trebuie să profitam. Așa și vom face”, a mai spus Mihai Ghimpu.
Însoțit de colegi de partid și simpatizanți, Mihai Ghimpu a venit în Piața Unirii din Iași pentru a-și lansa candidatura la funcția de președinte al Republicii Moldova, sub sloganul “Unirea pentru Unire!”.
“Ne-am adunat aici, în Piața Unirii, pentru a le aminti dușmanilor noștri că de aici a pornit ideea Unirii. Astăzi, după 25 de ani de independență, timpul și lumea s-au schimbat. Lumea se întreabă: e nevoie de două state românești dacă vorbim aceeași limbă, avem aceeași istorie, cultură, tradiție? Au dreptate. Nu avem nevoie de două state românești. Eu, Mihai Ghimpu, și colegii mei din Partidul Liberal, de aici de la Iași, din Piața Unirii, dăm semnalul începerii bătăliei decisive pentru unirea Republicii Moldova cu România pentru totdeauna, ca nimeni niciodată să nu mai poată pune sârmă ghimpată între noi”, a declarat Mihai Ghimpu.
“Programul meu electoral se poate reduce la următoarea idee: vreau să nu mai existe nicio diferență între România și Republica Moldova, vreau ca cele două mari pământuri să aparțină unei singure țări, iar țara noastră să fie România, așa cum au decis moldovenii și muntenii la 1859, transilvănenii și ardelenii la 1918”, a mai spus Mihai Ghimpu.
La rândul său, primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă, a vorbit basarabenilor veniți la Iași despre reunirea Moldovei de peste Prut cu România.
“Misiunea vieții fiecărui dintre noi, fiecărui liberal este Unirea. Sunt unii care o spun deschis. Sunt unii care o spun acasă, la bucătărie. Sunt unii care o spun în gând. (…) Vă mulțumim, domnule Ghimpu, că astăzi putem vorbi deschis despre Unire. În ultimii 25 de ani, oricât doream să vă spunem că trebuie să aibă loc unirea, de fiecare dată știam că trebuie să fim mai moderați pentru a nu-i supăra pe unii, pe alții, pentru ca o parte dintre concetățenii noștri cu mentalitatea învechită sovietică să nu ne ia în ‘furci’ și să putem merge cât de cât înainte”, a spus primarul Chișinăului.
“A venit timpul când putem și trebuie să vorbim despre unire ca să conștientizăm cu toții că suntem români rămânând moldoveni, la fel cum ardelenii sunt români și rămân ardeleni în continuare, la fel ca și oltenii. Dorim să realizăm unirea astfel încât neamul românesc să își recapete demnitatea și să poată intra cu fruntea sus în familia europeană, nu pe jumătate lăsând mâna sau un picior în altă parte. Asta s-a întâmplat. Am fost rupți din corpul țării”, a susținut Dorin Chirtoacă.
Cei peste 1000 de oamenii prezenți în Piața Unirii din Iași au stat de vorbă cu Mihai Ghimpu și au scandat „Uniți prin Unire” și „Ghimpu președinte”. Cei prezenți au avut parte și de un concert grandios, cu participarea mai multor artiști de pe ambele maluri ale Prutului.