Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
În zilele de 3 și 4 Noiembrie, vor avea loc, la “Centrul Pastoral Sfântul Petru” din localitatea Sevesco (Monza), mai multe conferințe ce vor avea ca temă: „Transmiterea credinței la noile generații”.
Punctul de plecare în abordarea acestor conferințe îl constituie dificultatea crescândă în transmiterea credinței la noile generații, cu atât mai mult atunci când acestea cresc în contextul emigrației.
Conferențiarii își propun să împărtășească audienței, preoți din parohiile din nordul Italiei aparținând Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și preoți aparținând Arhidiecezei Catolice de Milano, experiența pe care au dobândit-o de-a lungul anilor și mijlocele pastorale folosite pentru a transmite cât mai eficient credința copiilor și tinerilor. Pe parcursul celor două zile de conferințe se vor aborda teme precum: “Inițierea creștină între acompaniament și mistagogie”, “Credința pe calea descoperirii de sine însuși” și “Viața creștină – O viață fascinantă!”. După fiecare conferință vor avea loc ateliere pe grupuri, iar apoi discuții în plen.
În ziua de 3 Noiembrie, după salutul și introducerea părintelui protopop Pompiliu Nacu, va urma conferința părintelui protopop Traian Valdman despre practica pastorală: cunoaștere și perspective.
După masă, va conferenția Pr. Arhim. Atanasie, Vicarul Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, pe tema: „Taina credinței în descoperirea propriei persoane”.
În ziua de 4 Noiembrie, va interveni Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, cu privire la principiile pastorale ce se aplică în Episcopia Ortodoxă Română a Italiei.
Este important de menționat faptul că, în seara de 3 Noiembrie, după ce se va săvârși slujba Vecerniei, Părintele Diacon Sorin Mihalache, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae” din Iași, va susține conferința “Metode pentru creșterea inteligenței, a voinței și a comunicării în noile descoperiri ale neuroștiinței”, adresată tinerilor.