Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Traian Băsescu a declarat vineri, la Iaşi, că reunirea cu Republica Moldova se poate face în cinci-şase ani, un astfel de proces avantajând inclusiv România, nu doar R.Moldova, transmite Romanian Global News.
“În cinci-şase ani, cred că se poate face unirea, mai ales că observăm o schimbare a atitudinii cetăţenilor din Republica Moldova. Dacă în 2005, studiile sociologice arătau că doar trei la sută dintre moldoveni doreau unirea şi zece la sută erau pro-europeni, după alegerile prezidenţiale din Republica Moldova constatăm că am ajuns la un rezultat de 48 la sută. Insist ca toate partidele din România să-şi asume ca reunificarea ţării să fie obiectiv naţional, după îndeplinirea altor două obiective, intrarea în NATO şi aderarea la Uniunea Europeană”, a afirmat Traian Băsescu.
Fostul preşedinte a mai spus că PMP nu va intra la guvernare după parlamentare dacă nu se va accepta înfiinţarea unui minister al reunificării.
“Fără această condiţie, nu discutăm despre guvernare”, a subliniat Traian Băsescu.
Liderul PMP a susţinut că unirea nu ar avantaja doar Republica Moldova, ci şi România.
“Republica Moldova are patru milioane de locuitori şi un potenţial agricol imens. Am putea deveni mare furnizor de hrană în lume”, a completat fostul preşedinte.