Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Unul dintre cele mai frumoase cuvinte ale limbii române s-a devalorizat, din nefericire, din cauza folosirii lui excesive în retorica comunistă. Este vorba de cuvântul „patrie”. Provenind din grecescul „patir”, care înseamnă „tată”, cuvântul ne duce cu gândul pe noi creștinii la Casa Tatălui din pilda Fiului risipitor, la patria noastră cea cerească.
Se cade, însă, să-i mulțumim lui Dumnezeu și pentru patria noastră cea pământească, spațiul de inimi și de morminte, pe care în fiecare vară ne grăbim să-l pășim, loc care ne-a imprimat cu cele mai frumoase valori umane și creștine. Ne-am adunat în rugăciune pentru a-I mulțumi Domnului pentru binefacerile pe care le-a revărsat asupra patriei noastre și asupra tuturor generațiilor de români din istorie, în seara zilei de 30 noiembrie 2016, în Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Roma.
S-a săvârșit Acatistul Sfântului Andrei, cel Întâi chemat, ocrotitorul țării noastre, împreună cu slujba de Tedeum pentru Ziua Națională a României. După momentul de rugăciune a urmat o interesantă prezentare despre începuturile Creștinismului pe teritoriul României, în care s-au pus în lumină primele mărturii arheologice, aghiografice și lingvistice ale răspândirii credinței creștine în ținuturile dunărene. La final, cei prezenți au ciocnit un pahar de șampanie în cinstea Sărbătorii Naționale a României.
La mulți ani tuturor românilor!