Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
„Dumnezeul părinților noștri…” este o expresie folosită deseori în rugăciunile Bisericii, trimițându-ne cu gândul la ideea de continuitate în credință și în trăire. Această continuitate am sărbătorit-o în Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Roma în cadrul manifestărilor legate de sărbătorirea a 100 de ani de la Marea Unire, transmite Romanian Global News.
Găzduind unul dintre stindardele Marii Uniri sfințit de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan în cadrul Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, am mulțumit Domnului pentru lucrarea Sa în istoria românilor și, în special, pentru lucrarea Domnului de a-i uni pe români într-o singură țară în anul 1918.
După slujirea Dumnezeieștii Liturghii în cadrul căreia am înălțat rugăciuni de mulțumire pentru credința pe care neamul nostru a primit-o și pentru ocrotirea pe care Domnul a dăruit-o neamului nostru și fiecăruia dintre noi în parte, adolescenții parohiei au susținut un program de poezii și cântece închinate valorilor creștine și românești.
Manifestarea s-a încheiat în parcul din apropierea bisericii cu Hora Unirii, simbol al unității românilor de pretutindeni și al comuniunii Diasporei cu Patria.