Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
O săgeată cu vârf nesterilizat la adresa Maiei Sandu a fost lansată de Dumitru Spătărel, de la Tribuna. Din punctul lui de vedere, ezitările Maiei Sandu în chestiunea împărțirii „pe principiul egalității și parității” a locurilor pe viitoarea listă comună PAS-PPDA ar semnala, nici mai mult, nici mai puțin, că ea pregătește o viitoare alianță a PAS-ului cu PD, scrie Nicolae Negru în www.ziarulnational.md, preluat de Romanian Global News.
În termeni sportivi, un asemenea procedeu se numește lovitură interzisă, sub centură. Chiar dacă ignorăm afirmațiile Maiei Sandu precum că acordul ei cu Andrei Năstase se referă la modul de formare a listei comune, nu și la numărul concret de candidați din partea PAS și PPDA, dl Spătărel știe foarte bine că o împărțire egală, pretinsă de Năstase, ar fi injustă, contrară regulilor, cutumelor politice, nu numai de la noi, ci de oriunde.
Maica Tereza din domeniul politicii
În toate sondajele, Maia Sandu, ca lider, și PAS-ul ca concurent electoral, este mult înaintea lui Andrei Năstase și a Platformei DA, care, de cele mai multe ori, este cotat sub limita pragului de trecere în Parlament. Pot să înțeleg de ce Năstase și tovarășii săi doresc să intre în Parlament pe umerii Maiei Sandu. Dar de ce și-ar dori Maia Sandu și colegii săi acest lucru? Este Andrei Năstase unchiul ei, este ea Maica Tereza a politicienilor de pe Bâc, vrea să transforme partidul într-o întreprindere de caritate politică?
Știu, știu, lupta antioligarhică… Dar nu se poate lupta împotriva oligarhiei într-un bloc în care locurile sunt împărțite cum se cuvine, corect, nu pe criteriul „parității”, ci al „meritocrației”? Să demonstreze PPDA că e de trei ori mai bun decât PAS! Apropos, ar mai insista dl Năstase pe „paritate”, dacă sondajele ar arăta că raportul de forțe e invers, în folosul PPDA?
„Datoria” Maiei Sandu
Întrebarea pe care nu și-o pune dl Spătărel e de ce PAS-ul Maiei Sandu iese, în toate sondajele, mult înaintea Platformei DA, condusă de Andrei Năstase? Unii spun: din cauza că Andrei Năstase s-a retras în favoarea Maiei Sandu în alegerile prezidențiale. De la această ipoteză imposibil de demonstrat provine ideea că Maia Sandu i-ar fi datoare lui Andrei Năstase, că e obligată să-l ia în cârcă.
Dar de ce s-a retras (cu mare scârț și cu mare întârziere, de altfel) Andrei Năstase din cursa prezidențială? Din altruism? Sau fiindcă nu avea șanse, fiindcă Maia Sandu arăta mai bine în sondaje? Și de ce arăta ea mai bine în sondaje? Fiindcă se afirmase ca ministră a Educației și se bucura de mai mare încredere din partea alegătorilor. Oricât și-ar excita acum Năstase amorul propriu, oricât ar critica sondajele, Maia Sandu era preferată de mai mulți alegători, existau și mai există motive de neîncredere față de persoana liderului PPDA.
Dincolo de unele detalii „jenante” (își ținea o parte din bani, cam câte o sută de mii de euro, pe conturile mamei și ale soacrei sale, casa din Chișinău nu era înregistrată pe numele său), Năstase reprezintă un grup de oameni de afaceri, foști parteneri ai lui Plahotniuc, animați de sentimentul răzbunării, iar răzbunarea lor nu coincide întotdeauna cu interesele Republicii Moldova.
Obsesia răzbunării
Doar din obsesia răzbunării, de altfel, putea să apară ideea lui Năstase de a merge împreună cu Dodon și Usatâi, aruncând în prealabil „batista pe țambalul integrării europene”. Aceasta în numele luptei cu oligarhia și corupția, pe care în afara integrării europene nu le poți stârpi. O pauză în mișcarea spre Vest e tocmai ceea ce-și dorește Moscova cu orice preț, ca, la momentul potrivit, să reușească să atragă Republica Moldova din nou sub mantaua sa.