Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
În orașul Bassano del Grappa, din Regiunea Veneto, la finalul acestei săptămâni va avea loc etapa națională a Festivalului Bucuriei organizat de către Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, transmite Romanian Global News.
La eveniment vor participa peste 360 de copii și tineri, reprezentanți ai 11 protopopiate ale EORI. Aceștia vor concura, în duhul frățietății și al bucuriei, la secțiunile: arte plastice (icoană pe lemn și sticlă, pictură, pirogravură, ouă încondeiate,desen, etc.), artistică (muzică bisericească, instrumental clasică, populară, ușoară și folk, canto, teatru, poezie, dans, etc.) și sportivă (fotbal, volei și ping pong).
Programul manifestării va debuta duminică 3 iunie, începând cu ora 09:00 când Preasfințitul Părinte Atanasie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie în Parohia “Acoperământul Maicii Domnului” – Bassano del Grappa. În continuare, în complexul “Centro Giovanile” (Piazzale Luigi Cadorna, 34) Preasfinția Sa va rosti rosti rugăciunea de binecuvântare a începerii activităților.
“Tema centrală a festivalului de anul acesta este Centenarul, sărbătorirea a 100 de ani de la Marea Unire. Însă bucuria noastră este amplificată și de faptul că, prin mila Domnului, anul acesta se împlinesc 10 ani de la înființarea Frăției Nepsis din EORI. Astfel, într-un an în care sărbătorim unitatea de credință, de neam și de țară, pentru noi cei plecați de pe meleagurile natale, 2018 înseamnă și 10 ani de frățietate ortodoxă românească autentică trăită pe tărâm italian, pe care căutăm să o dăruim copiilor și tinerilor din parohiile Episcopiei Italiei oferindu-le multă dragoste, dăruire și purtare de grijă”a spus părintele Doru Vasile Gârboan, Coordonator al Departamentului pentru Tineret al E.O.R.I.
Anul acesta Festivalul Bucuriei se află la cea de-a X-a ediție.