Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Pe 22 iunie 2018, s-a desfășurat la Chișinău Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din R.Moldova în cadrul căreia scriitorului român, născut în Basarabia, Paul Goma, i-a fost acordată de către Consiliul Uniunii cea mai înaltă distincţie a instituţiei – Opera Omnia, transmite Romanian Global News citând 10Tv.
Premiul i-a fost oferit scriitorului în semn de recunoaştere a valorii operei sale, dar şi a poziţiei sale civice manifestate în România comunistă.
„Paul Goma este unul dintre cei mai importanți scriitori români și europeni care nu și-a uitat originile, dedicând mai multe din volumele sale satului natal și Basarabiei a declarat cu acest prilej Arcadie Suceveanu, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova. Este un premiu simbolic, dar în același timp un premiu care are și valoare materială. I se acordă lui Paul Goma ca o recunoaștere a valorii operei acestui scriitor dar și a poziției sale civice, dânsul fiind unul dintre adevărații disidenți în perioada comunistă din România, un scriitor care a fost nevoit să emigreze, să părăsească țara și să se stabilească peste hotare.”