Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
500 de tineri din România şi Republica Moldova au pornit duminică, 1 iulie, într-un marş care va lega din nou cele două state românești. Au plecat din Alba Iulia, după ce au rememorat acolo Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918. Însoţiţi de flacăra Unirii, aprinsă în fața Catedralei, au plecat pe jos, spre Chișinău. Participanţii vor parcurge 1.300 de kilo metri și vor străbate 300 de localităţi. Marșul Centenarului va dura două luni, transmite Romanian Global News.
„Trăiască/ Trăiască și înflorească/ Moldova, Ardealul și Țara Românească!” – au strigat participanții.
„Am venit aici pentru Unire și pentru a reîntregi țara”, a explicat un tânăr.
„De aici intenționez să ajung la ai mei cei 73 de ani la Chișinău pe 1 septembrie”, spune un bărbat.
Participanţii susţin că nu mai vor „graniţe între fraţi”, iar mesajele pe care le afişează pe traseu sunt „Unirea, proiect de ţară”, „România mare, în vechile hotare” şi „România n-a avut, graniţă la Prut”.
George Simion, preşedintele Platformei Unioniste Acţiunea 2012, a declarat că pe traseu vor fi constant între 50 şi 100 de participanţi, precizând că sunt bine-veniţi toţi cei care doresc să se alăture.
„Pornim, astăzi, de la Alba Iulia, Capitala Unirii din 1918, în Marşul Centenarului, care va dura două luni şi se va desfăşura prin toate locurile importante pentru Primul Război Mondial şi pentru Marea Unire, ajungând pe 1 septembrie la Chişinău. Organizăm această manifestaţie pentru a trage un semnal de alarmă că ţara noastră nu este întreagă. Este o ţară ciuntită, graniţa noastră nu este la Prut, este la Nistru şi ne dorim să facem unirea Republicii Moldova cu România cât mai repede”, a spus George Simion.
Oamenii vor parcurge pe jos 1.300 de kilometri și vor străbate 300 de orașe și sate din România și Republica Moldova. Traseul a fost ales ținând cont de momentele istorice din Primul Razboi Mondial și evenimentele importante pentru Marea Unire.
Este o acțiune demarată duminică, 1 iulie, când un tricolor de 100 de metri a fost purtat în mâini de zeci de persoane la Alba Iulia, iar fața Catedralei au fost reeditate evenimentele din 1918.
Cei care participa la marș vor parcurge, în medie, 25-30 de kilometri pe zi, iar pe 1 septembrie vor ajunge la Chișinau. Ideea pe care vor să o transmită este aceea ca România nu este întreagă și că ar trebui refacută unirea dintre România și Republica Moldova.
Traseul care va fi parcurs însumează 1.300 de kilometri, fiind împărţit în 11 etape a câte cinci zile. Participanţii vor traversa Carpaţii, iar apoi vor trece Prutul, trecând prin 300 de oraşe şi sate din România şi Republica Moldova. Prima etapă – Alba-Iulia – Teiuş – Unirea – Turda – Cluj-Napoca – Căianu Mic – este programată a fi parcursă în perioada (1-5 iulie). Următoarele etape sunt: Căianu Mic – Comuna Cămăraşu – Crăieşti – Reghin – Târgu Mureş – Bahnea (7 iulie – 11 iulie); Bahnea – Hoghilag – Sighişoara – Agnita – Nocrich – Sibiu (13 iulie – 17 iulie); Sibiu – Brezoi – Tuţuleşti – Mănăstirea Cozia – Râmnicu Vâlcea – Curtea de Argeş (18 iulie – 22 iulie); Curtea de Argeş – Domneşti – Câmpulung – Cetăţeni – Izvoarele – Târgovişte (24 iulie – 28 iulie); Târgovişte – Ion Luca Caragiale – Ploieşti – Izvoarele – Măgurele – Mănăstirea Suzana (29 iulie – 3 august); Mănăstirea Suzana – Cimitirul Eroilor Tabla Butii – Întorsura Buzăului – Vama Buzăului – Covasna – Ojdula (5 august – 9 august); Ojdula – Parcul Natural Putna-Vrancea – Soveja – Mărăşti – Mărăşeşti – Tecuci (11 august – 15 august); Tecuci – Ghidigeni – Bârlad – Gara Roşieşti – Vaslui (17 august – 20 august); Vaslui – Comuna Soleşti – Ciorteşti – Poieni – Iaşi (21 august – 24 august); Iaşi – Ungheni – Corneşti – Călăraşi – Lozova – Mănăstirea Căpriana – Străşeni – Chişinau (26 august – 1 septembrie).