Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale şi strategice în spațiul euroatlantic, George Ciamba, co-președinte al Comisiei Mixte Interguvernamentale România – Republica Serbia pentru protecția minorităților naționale efectuează, în perioada 18 – 19 septembrie 2018, o vizită de lucru în Republica Serbia. Cu acest prilej, înaltul demnitar român a avut întrevederi cu primviceprim-ministrul și ministrul de externe al Republicii Serbia, Ivica Dacic, cu ministrul integrării europene, Jadranka Joksimovic, și cu secretarul de stat Ivan Bosnjak, co-președinte din partea Serbiei al Comisiei Mixte Interguvernamentale România – Republica Serbia pentru protecția minorităților nationale, transmite Romanian Global News.
În cadrul întrevederii cu omologul sârb din cadrul Comisiei Mixte Interguvernamentale România – Republica Serbia pentru protecția minorităților naționale, secretarul de stat George Ciamba a reiterat asteptările ferme ale parții române privind protejarea și promovarea drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Republica Serbia, în special în domeniile educație și serviciu religios în limba maternă, precum și accesul la mass media în limba română. Demnitarul roman a insistat asupra importanței respectării dreptului la liberă auto-indentificare al etnicilor români, pe baza criteriilor obiective.
Cei doi copreședinți au agreat reluarea reuniunilor la nivelul secretariatelor, la București, în perioada imediat următoare, în perspectiva convenirii unei sesiuni plenare a Comisiei, cu scopul evaluării măsurilor adoptate de parți în sensul angajamentelor asumate prin ultimul Protocol al Comisiei mixte și identificării măsurilor suplimentare necesare consolidării regimului de protecție al drepturilor persoanelor aparținând minorității naționale române din Serbia, cât și cele ale persoanelor aparținând minorității sârbe din România.
În cadrul discuțiilor cu oficialii sârbi, demnitarul român a prezentat poziția României privind cooperarea pe teme europene și regionale, pornind de la interesele comune și provocările actuale de pe agenda UE, precum și principalele obiective ale Președinției României a Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019. O atenție aparte a fost acordată procesului de extindere a UE, care va fi menținut cu prioritate pe agenda Presedinției române, precum și dezvoltărilor privind viitorul UE, în contextul BREXIT și al alegerilor pentru Parlamentul European.
Primviceprim-ministrul și ministrul afacerilor extrene, Ivica Dacic, a remarcat nivelul excelent al relațiilor bilaterale și a exprimat satisfacția pentru întâlnirea pe care o va avea cu omologul român în perioada imediat următoare. Discuțiile au evidențiat dorința parților de a continua consolidarea cooperării pe multiple planuri, atât prin menținerea ritmului ridicat al dialogului politic, cât și prin organizarea și participarea la forumuri economice și evenimente dedicate comunității oamenilor de afaceri.
Totodată, demnitarul sârb a făcut o amplă prezentare a stadiului negocierilor de aderare a Serbiei la UE, s-a referit la dezvoltările în plan regional și a detaliat cu privire la stadiul discuțiilor din Dialogul Belgrad-Pristina, desfășurat sub medierea UE.
Secretarul de stat George Ciamba a reiterat sprijinul României pentru avansarea parcursului european al Serbiei, subliniind importanța continuării procesului de reforme interne necesare atingerii acestui obiectiv. Oficialul român a exprimat satisfacție pentru revitalizarea dialogului bilateral pe tema protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale înrudite în formatul agreat al Comisiei mixte și a evocat angajamentele exprimate de partea sarbă în cadrul recentelor contacte la cel mai înalt nivel, în sensul consolidării regimului de protecție a drepturilor etnicilor români din Serbia.
În discuțiile cu ministrul Jadranka Joksimovic, demnitarul român a reiterat disponibilitatea țării noastre de a acorda asistență în procesul de negociere cu UE, având în vedere experiența relevantă a României. Secretarul de stat George Ciamba a evidențiat aportul semnificativ al cooperării transfrontaliere la dezvoltarea legăturilor interumane și al cooperării la nivelul comunităților locale de ambele părți ale frontierei.
Informații suplimentare:
Comisia Mixtă a fost înfiinţată prin Acordul între Guvernul României şi Guvernul Federal al Republicii Federale Iugoslavia privind cooperarea în domeniul protecţiei minorităţilor naţionale, semnat la Belgrad la 4 noiembrie 2002 şi intrat în vigoare la 12 iulie 2004. Comisia Mixtă face recomandări pentru fiecare dintre cele două Guverne, respectiv recomandări comune, privind măsurile necesare în vederea exercitării drepturilor membrilor minorităţilor naţionale şi a protecţiei identităţii acestora (art. 11 din Acord).
Ultimul protocol al acestei comisii a fost semnat la Bruxelles, în martie 2012. Protocolul precizează expres asumarea de către Serbia a conexiunii dintre aderarea la UE a acestui stat şi criteriile politice de aderare de la Copenhaga, care includ şi protecţia minorităţilor naţionale. Astfel, se prevede că Republica Serbia, în procesul de aderare la UE, se angajează să respecte şi să aplice criteriile politice de la Copenhaga, inclusiv în ceea ce priveşte protecţia minorităţilor naţionale, în conformitate cu instrumentele internaţionale regionale şi bilaterale relevante pe care le-a ratificat.