Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
După episoade repetate de violență în familie, Alexandra a găsit curajul să plece de lângă soțul agresiv cu toți cei 6 copii la un adăpost. A reușit să strângă bani pentru o casă dintr-un sat, lângă Giurgiu, dar o casă care le oferă doar 2 camere abia locuibile.
Inițial, planul cuprindea ideea unei reparații, dar prin faptul că nu are fundație, este din chirpici și mai și plouă prin pereții crăpați, am ajuns la concluzia: “Construim o casă de la zero!”.
Pentru că nu putem da timpul înapoi, credem că o soluție ca toți cei 6 să aibă o copilărie și un viitor diferit de cel al mamei lor, ar putea fi un cămin primitor, se arată pe canalul media si pagina de facebook “Eli vorbeste”, în cadrul unei campanii inițate de Eli Neicuţ
Scopul proiectului
Construirea unei case, pentru o familie monoparentală destrămată din cauza violenței și problemelor cu alcoolul ale tatălui, din donațiile unei comunități de oameni puși pe treabă, care știu că deși singuri nu au resursele necesare, împreună putem construi o cămin, până la 1 decembrie 2019,
Cui donez?
În satul Vedea din județul Giurgiu locuiește o familie unită:
Alexandra Sava – 31 ani
Claudia – 12 ani
Stefania – 11 ani
Ana – 9 ani
Delia – 8 ani
Alex – 6 ani
Gabi – 5 ani
Credem că toți 6 ar putea să se concentreze și mai mult pe ce au de făcut, dacă zilnic ar avea fiecare măsuța lui la care să lucreze, și pătuțul lui în care să viseze, iar dacă mama lor ar putea primi puțin ajutor din partea noastră și în semn de recunoștință că, în ciuda resurselor limitate, a reușit să educe așa 6 pitici semeți!
De ce să donez?
Pentru că pe lângă destinele pe care o să le schimbăm în bine, vrem să ne demonstrăm nouă puterea unei comunități.
Poate că tu, sau sau omul de lângă tine, poate nu puteți construi o casă pentru 6 copii, dar fix aici se află secretul unei comunități și al unor oameni care au un scop comun!
În fiecare săptămână vei vedea prin imagini video progresul acestui proiect. Susține-ne! Pune și tu o cărămidă în căsuța Alexandrei și a celor 6 pitici!
Detalii aici: https://www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/Proiecte/Eli-Construieste-o-casuta-pentru-Alexandra-si-cei-6-pitici