LARICS continuă seria de analize a laboratoarelor ruseşti, în care este elaborată direcţia de propagandă externă a Federaţiei Ruse. În primul material am vorbit despre Institutul Rus de Studii Strategice (RISS), subordonat preşedinţiei ruse. De data aceasta, analizăm Consiliul Rus pentru Afaceri Internaţionale, aflat în slujba Ministerului de Externe, scrie Iurie Rotaru pe www.adevarul.ro, preluat de Romanian Global News.

RSMD despre România

Institutul atrage atenţia asupra României, de regulă, în trei contexte. Primul e legat de scutul de la Deveselu, al doilea de regiunea Mării Negre, şi al treilea – de Republica Moldova şi Transnistria.

În comparaţie cu institutul lui Putin, institutul MAE-ului rus acordă mult mai puţină atenţie (publică) ţării noastre. Mai exact, România lipseşte cu desăvârşire din analizele şi proiectele mari ale RSMD.

Totuşi, institutul se arată un urmăritor atent a evoluţiilor politice de la Bucureşti, însă fără a emite careva judecăţi de valoare sau a elabora scenarii de acţiune (exclusiv) în România.

Câteva materiale RSMD legate de România. Cel mai discutat subiect legat de România e scutul de la Deveselu

Asta oarecum e motivat şi de agenda institutului, a cărui marea majoritate a materialelor e concentrată asupra UE în ansamblu şi bineînţeles asupra spaţiul ex-sovietic, revendicat de Rusia drept zona ei de influinţă.

Prin urmare, cele mai multe referiri exclusive la România sunt legate de Deveselu şi nu are rost să le trecem în revistă pe toate, căci retorica RSMD nu aduce în acest subiect nimic nou – experţii ruşi văd România ca un paravan NATO, scutul de la Deveselu e văzut ca o armă ofensivă de unii, îndreptată împotriva Rusiei, iar alţii recunosc că scutul este unul defensiv, dar susţin că el în orice moment poate fi dotat cu rachete ofensive.

Astfel, experţii ruşi în unison militează pentru destructurarea scutului, iar orice îmbunătăţire a lui, potrivit RSMD, aduce lumea în prag de al treilea război mondial.

RSMD la Marea Neagră

Precum am mai menţionat, RSMD e preocupat de interesele Rusiei în zona Mării Negre şi prin urmare se ocupă cu elaborarea mai multor tipuri de materiale la acest subiect. Anual, institutul inventariază puterea militară a statelor cu ieşire la Mare Neagră şi le compară cu forţa militară rusă din regiune.

Pe lângă asta, RSMD elaborează analize a activităţii şi a strategiilor acestor ţări în zonă şi vine cu idei în vederea extinderii dominaţiei Rusiei în zona mării.

Per ansamblu, experţii RSMD conchid că Rusia stă bine în zona Mării Negre (februarie 2019), inclusiv datorită faptului că NATO (a se citi SUA) nu poate să-şi întărească poziţiile în zonă prin România şi/sau Bulgaria, iar Turcia, cu care ruşii se înţeleg relativ bine, nu e gata să facă favoruri (de ex. prezenţa navelor mari, portavioanelor) în acest sens Washingtonului.

Totodată, experţii consideră că Rusia ar trebui să se implice mai activ în viaţa Mării Negre pentru a nu ceda influenta sa în favoarea NATO. Printre măsurile indicate de experţi se numără reabilitarea organizaţiei Blackseafor (sau găsirii unei alternative la ea), şi să organizeze exerciţii militare împreună cu toate ţările cu ieşire la Marea Neagră.

Cea mai importantă pârghie a creşterii influenţei Rusiei în Marea Neagră e bineînţeles Turcia, căci interesele lor parţial coincid: ambele vor o influenţă mai mică a NATO în regiune.

Experţii RSMD propun autorităţilor să exploateze la maxim în favoarea Rusiei divergenţele între SUA şi Turcia. Ei propun continuarea colaborării în domeniul energetic (crearea unor ancore de stabilitate economică între Moscova şi Ankara) şi observă că Turcia mai are probleme de rezolvat şi în celelalte zone maritime la care are ieşire (conflictul teritorial cu Cipru şi lupta pentru surse de gaz din Marea Mediteraneeană).

RSMD planifică să colaboreze cu institute din România

Pe 25 ianuarie 2019, conducerea RSMD a avut o întrevedere cu Ambasadorul României în Federaţia Rusă Vasile Soare şi cu adjunctul misiunii diplomatice Române Viorel Cojocarul în vederea organizării unui seminar comun cu tema Relaţiile Uniunii Europene cu Rusia. Astfel de seminare au mai avut loc şi în anii precedenţi, în care RSMD colabora cu ambasadorii statelor care deţineau la acel moment preşedinţia UE.

Anul trecut, ambasadorul român de asemenea s-a întâlnit cu şefii RSMD, pentru familiarizarea cu munca institutului, iar în cadrul vizitei s-a discutat despre posibilitatea colaborării RSMD cu centrele analitice româneşti.

România mai apare în câteva analize dedicate imaginii Rusiei în ochii europenilor şi a celor istorice. Astfel, de câteva ori România e portretizată ca marioneta Germaniei în perioada celui de al doilea război mondial, ţară agresoare în privinţa Basarabiei şi nordului Bucovinei. Mai nou, unul dintre academicienii RSMD se arăta oripilat de ,,tendinţele” din Ţările Baltice şi cele din Europa de Est (inclusiv România) de a pune pe aceeaşi tavă Rusia Sovietică şi Germania Nazistă.

Scenariile de a ţine aproape Chişinău şi Tiraspolul, dar departe de Bucureşti

Un alt context în care apare des România este legat de Republica Moldova şi de Transnistria. Ultima, e adevărat, e un subiect predilect al analizelor RSMD.

Experţii ruşi, evident, gândesc cum să nu admită unirea şi de preferat, cum s-o facă imposibilă definitiv. Dincolo de ritorici siropoase privind refacerea URSS-ului (adică a aducerii fostelor state din componenţa URSS-ului sub protectoratul Moscovei), idee, de altfel, ce are suporteri atât în Rusia, cât şi în Republica Moldova, mediul academic al RSMD abordează acest subiect pragmatic, adică pe ei îi preocupă în primul rând stoparea extinderii NATO spre est.

Părerile experţilor referitor la tot ce înseamnă Transnistria nu diferă foarte mult de la o analiză la alta. Tocmai de aceea, am ales să relatăm despre o analiză amplă, elaborată în 2014, dar şi de altele mai recente, pentru ca un cititor atent să poată corela măsurile propuse de acest institut al MAE-ului rus şi acţiunile propriu zise ale autorităţilor de la Kremlin.

Autorul analizei e docentul Alexandr Guşin, un colaborator activ al RSMD, politolog, expert în statele din fosta URSS şi profesor la Universitatea Umanistă de Stat din Rusia.

Astfel, analiza e realizată imediat după deteriorarea relaţiilor dintre Rusia şi Ucraina. În analiză se constată că poziţia strategică a Transnistriei a devenit foarte complicată, fiind prinsă între ,,Ucraina, care e ostilă Moscovei şi ţara-mamă Moldova, care şi-a luat cursul spre UE”.

În aceste condiţii, consideră autorul, ,,păstrarea de-facto a statalităţii Transnistriei e posibilă doar prin reorientarea ei spre Uniunea Eurasiatică (Uniunea Vamală) şi printr-o colaborare mai strânsă cu Rusia, or realizarea acestui plan e foarte problematică”.

Cercetătorii ruşi apelează la statistici, care demonstrează că exporturile separatiştilor, în proporţie de 75% sunt orientate spre malul drept al Nistrului şi ulterior spre piaţa UE. Astfel, economia Transnistriei poate fi uşor influenţată de UE.

Pe de altă parte, autorii notează că, progresul pe calea integrării europene a Republicii Moldova funcţionează ca un trigger pentru accentuarea viziunilor puternic pro-ruse ale Transnistriei. Totodată, se constată că integrarea Transnistriei în Uniunea Vamală a Moscovei e practic imposibilă din cauza poziţiei sale geografice şi a unei politicii de investiţii slabe a Kremlinului.

Apoi, cercetătorii observă că din 2014 Ucraina s-a rupt din sfera de influenţă rusă pe o perioadă îndelungată, iar în Republica Moldova, ,,vectorul european nu se va schimba indiferent de cum vor arăta coaliţiile parlamentare”.

În aceste condiţii (deteriorarea relaţiilor cu Ucraina, sancţiuni occidentale, vectorul pro-european al R. Moldova, necesitatea de a investi în Crimeea etc.), observă analiştii, statutul quo al Rusiei faţă de Transnistria nu mai e valabil, iar Moscova trebuie să acţioneze.

În actualele condiţii, însă, Moscova nu-şi poate permite investiţii în Transnistria, iar reformarea economiei zonei separatiste nu mai e fezabilă. Plus la asta, se arată în analiză, un rol negativ pentru Transnistria joacă ,,dezicerea probabil finală de la proiectul Novorusia”.

Astfel, RSMD consideră că există trei scenarii de evoluţie a evenimentelor.

Unu – dezmembrarea. Pornind de la faptul că populaţia R. Moldovei e divizată practic în jumătate în pro-vest şi pro-est, iar această separare este şi una geografică, adică în nordul şi sudul republicii locuiesc votanţii pro-ruşi, iar la Chişinău şi în raioanele din centru – votanţii unioniştilor şi pro-vestici, Rusia va încerca să alimenteze mişcările minorităţilor naţionale din Republica Moldova (găgăuzii de ex.) şi va influenţa situaţia astfel, încât „mişcările separatiste să conducă R. Moldova la ruperea definitivă de UE, chiar şi prin dezmembrare fizică a statului”.

Mai mult, institutul e de părere că astfel de mişcări ar putea surescita sentimente separatiste şi în regiunea Odessa şi conform modelului din estul Ucrainei, poate conduce la crearea Republicii Populare Basarabene.

Totuşi acestui scenariu nu sunt acordate multe şanse, pentru că va fi nevoie de ,,asigurarea ajutorului în forţă a Rusiei” (omuleţii verzi, probabil), dar şi din considerente economice – ar fi prea costisitor pentru Rusia, iar economia Găgăuziei e şi ea dependentă, în proporţii covârşitoare, de piaţa UE.

Doi – autonomia. Integrarea treptată a Transnistriei în componenţa Republicii Moldova, în condiţiile unei autonomii largi. Asta presupune ca Transnistria să aibă o influenţă asupra politici externe a republicii, să fie asigurat, printr-un acord cu UE, independenţa Republicii Moldova de România, păstrarea neutralităţii şi păstrarea poziţiilor actualei elite de la Tiraspol în cadrul acestei federaţii.

Realizarea acestui plan, va permite Moscovei să aibă o influenţă majoră asupra vieţii politice interne din Republica Moldova, dar în acelaşi timp planul e strâns legat de rezolvarea problemelor existente între Rusia şi Occident.

Acest plan, conform institutului rus, poate fi realizat doar în cadrul unui vector comun de ameliorarea dialogului dintre Rusia şi UE, cu condiţia recunoaşterii de către Occident a rolului deosebit al Rusiei în spaţiul postsovietic (acesta fiind şi scopul major al Rusiei). În caz contrar, criza de încredere, care e principalul factor negativ în triunghiul Moscova-Bruxelles-Washington, va rămâne în continuare o constantă, iar problema transnistreană face parte din această criză.

Trei – neutralitatea. Acest scenariu presupune păstrarea statutului quo al Rusiei în chestiunea Transnistreană. Partea pozitivă al lui, consideră RSMD, e păstrarea echilibrului de forţe şi păcii în regiune (evident prin prezenţa militară rusă în stânga Nistrului).

Pe de altă parte, experţii ruşi consideră că fără întărirea influenţei economice a Moscovei asupra Tiraspolului, şi în condiţiile în care Ucraina va rămâne ostilă Rusiei, Transnistria va fi nevoită să acţioneze în direcţia UE şi implicit a Chişinăului, iar apropierea mentală şi etnică a transnistrenilor de Rusia (la pachet cu îmbătrânirea populaţiei, criza forţei de muncă, economia slabă, nivelul mic de trai şi dependenţa de infrastructura de transport a R. Moldova) va fi adusă în jertfă condiţiilor economice şi geopolitice.

Privind de la distanţă aceste scenarii, se pare că se fac paşi în direcţia soluţionării problemei Transnistrene conform scenariului numărul doi, adică prin integrarea regiunii separatiste în cadrul unei autonomii. Cel puţin, în ultimii ani, dialogul între Chişinău şi Tiraspol s-a îmbunătăţit şi chiar s-a materializat în mai multe acorduri semnate (recunoaşterea diplomelor de studii transnistrene, oferirea transnistrenilor plăcuţelor de înmatriculare neutre cu care aceştia pot călători în afara ţării ş.a.). Totodată, şi preşedintele pro-rus al Republicii Moldova, Igor Dodon, se arată foarte preocupat de aplanarea conflictului Transnistrean.

Aportul Germaniei la soluţionarea problemei Transnistrene

Această dezamorsare a tensiunilor dintre Chişinău şi Tiraspol a fost observată şi de RSMD. Astfel, în 2017, institutul publică o altă amplă analiză referitoare la soluţionarea problemei transnistrene.

Institutul observă că începând cu 2016 condiţiile de joc, atât pe arena globală, cât şi locală, s-au schimbat. Catalizatorul acestor schimbări, în opinia RSMD, au fost evenimentele din Ucraina. Adică, după Acordul de la Minsk, occidentalii au încercat minim să oprească transportarea conflictului din estul Ucrainei în alte zone, inclusiv Transnistria şi maxim să arate un exemplu de soluţionare a unui conflict de acest gen la masa negocierilor, între forţele aflate în conflict geopolitic (Rusia şi Occident). În aceste condiţii, consideră experţii ruşi, între SUA, UE şi Rusia a fost creat un consens că între Chişinău şi Tiraspol trebuie să existe cât mai multe soluţii menite să sporească încrederea reciprocă.

În ceea ce ţine de Tiraspol, aceste măsuri sunt vitale pentru Transnistria, din motive economice, iar experţii notează că astfel de măsuri favorizează inclusiv Rusia.

Un element cheie în detensionarea relaţiilor de pe Nistru, în opinia institutului, e preşedinţia Germană la OSCE, care a asigurat semnarea în 2016 Protocolului de la Berlin. Acest protocol prevede mai multe puncte asupra cărora trebuie să ajungă la o înţelegere Chişinăul şi Tiraspolul, inclusiv legate de plăcuţe de înmatriculare şi diplome de studii, amintite anterior.

Transnistria – garantul ruşilor că Republica Moldova nu va intra în NATO

Într-un alt material marca RSMD, academicianul Aleksei Arbatov, leagă problema transnistreană de contextul reconfigurării zonelor de influenţă. Arbatov consideră că Rusia şi Occidentul se află în prezent într-un ,,război rece hibrid”. Asta înseamnă că aparent relaţiile dintre cele două tabere sunt mai bune decât în secolul trecut, dar între ele rămân nerezolvate împărţirea zonelor de influenţă.

Asta se datorează, potrivit expertului, faptului că după căderea URSS-ului, Rusia a încercat să-şi menţină influenţa în statele din fostul colos comunist, însă acestea s-au transformat nu în ,,zona de influinţă rusească”, ci în ,,zona de conflict a intereselor”.

Între timp, continuă expertul, o parte din state şi-au ales tabăra. Astfel, statele baltice au migrat în Occident, iar Armenia şi Belarusul au rămas în tabăra moscovită, iar soarta celorlalte state este disputată acum. Asta înseamnă că fostele state din URSS din Europa sunt disputate între Rusia şi Occident, iar cele din Asia sunt disputate între ruşi şi chinezi.

În acest context, expertul afirmă că acum, mai mult ca niciodată, este nevoi de un nou acord privind securitatea europeană, care va definitiva atitudinea politico-militară neutră a fostelor membre europene ale URSS-ului, astfel ca ,,ele să nu se teamă de Rusia, iar Rusia – de intrarea lor în NATO”.

Ca o garanţie suplimentară, ruşii vor ca aceste state să rămână unitare, pentru ca ele să nu-şi schimbe statutul de neutralitate prin alte metode. În calitate de exemplu, expertul aduce o eventuală unire între Republica Moldova şi România, ceea ce va conduce implicit la extinderea hotarelor NATO.

Preşedintele Republicii Moldova Igor Dodon şi ,,preşedintele” Transnistriei Vadim Krasnoselsk. Pe parcursul mandatului său, Dodon a vizitat de mai multe ori Transnistria şi niciodată România. Sursa: facebook.com

Transnistria a fost şi subiectul unui raport editat de RSMD în 2016 pentru MAE-ul rus. Raportul, intitulat ,,Transnistria – dilemele soluţionării paşnice”, a fost semnat de doi docenţi, experţi ai RSMD. Am extras din el concluziile-cheie.

Aşa dar, experţii RSMD consideră că este extrem de important ca Moscova să fie omniprezentă în tot ceea ce ţine de Transnistria şi să participe activ în soluţionarea conflictului. Autorii motivează acest sfat prin faptul că Transnistria are importanţă pentru Rusia nu doar în context regional, ci şi în ansamblul relaţiilor cu Occidentul. În acest context, experţii notează că Rusia în relaţia cu Tiraspolul, trebuie să se folosească de narative precum ,,prietenia veşnică”, ,,apropierea mentală”, ,,valori eurasiatice”.

De asemenea, fiind conştienţi de inferioritatea economică a Rusiei faţă de UE şi prin urmare imposibilitatea de a susţine financiar Transnistria, experţii propun MAE-ului rus să decidă, împreună cu elitele de la Tiraspol, până unde acestea pot colabora cu UE şi care sunt domeniile de colaborare tabu.

În acelaşi timp, analiştii afirmă că Rusia trebuie să amplifice relaţia economică cu Tiraspolul, în direcţia convenabilă Rusiei (adică reieşind din ceea ce necesită piaţa rusă şi are Transnistria), asta pentru a face regiunea separatistă dependentă în egală măsură de Occident şi de Rusia, pentru că astfel ,,în cazul normalizării relaţiilor dintre Occident şi Rusia, (…), anume economia (dependentă de ambele direcţii) va putea influenţa serios transformarea zonei într-o platformă de cooperare (Rusia-UE)”.

În continuare, experţii consideră că pentru Moscova e vital ca ea să fie un jucător activ şi în Republica Moldova, respectiv să aibă relaţii cu diferite forţe politice de acolo. Interesant e că experţii consideră că Rusia nu ar trebuie să se limiteze la forţele loiale Moscovei (Partidul Socialiştilor, Igor Dodon, Partidul Nostru lui Renato Usatîi).

Pe lângă asta, experţii RSMD susţin că e vital pentru Rusia ca dialogul în formatul 5+2 în vederea soluţionării conflictului de pe Nistru să continuei, indiferent de rezultatele lui. Asta deoarece, MAE-ul rus este sfătuit să revină mai pregnant asupra problemei transnistrene după ,,îngheţarea” conflictului de la Donbass. Potrivit lor, anume soluţionarea conflictului din estul Ucrainei va da tonul soluţionării conflictului transnistrean, şi nu invers.

Transnistria blochează „anexarea” Republicii Moldova de către România

La scurt timp, un alt colaborator RSMD, doctor în ştiinţe politice, a venit să completeze raportul, considerând că acesta are nevoie de note mai dure.

Astfel, el consideră că în ceea ce priveşte Transnistria, trebuie de ţinut cont că ,,pentru Rusia, Transnistria e instrumentul de blocare a încercărilor de anexare a Republicii Moldova de către România”. Potrivit lui, acesta e un mecanism complicat pentru că ,,Bucureştiul n-are nevoie de Transnistria”. Totuşi el observă că nu toată elita politică de la Chişinău doreşte ,,unirea cu Bucureştiul” şi unii îşi bazează retorica politică pe antagonismul faţă de România. Ca exemplu, el invocă regimul Voronin, care ,,imita activitatea de unificare (cu Transnistria) (…) pentru a neutraliza scopurile agresive ale românilor”.

De asemenea, autorul dă de înţeles că Occidentul poate cădea de acord asupra la orice, inclusiv la o autonomie largă a Transnistriei în componenţa Republicii Moldova, doar ca Rusia să-şi retragă trupele de pe teritoriul separatist.

Expertul e de părerea că ruşii nu ar trebui să dramatizeze relaţia economică a Tiraspolului cu UE, pentru că asta nu le va schimba mentalul, iar influinţa Rusiei asupra regiunii din stânga Nistrului niciodată nu s-a bazat pe relaţii comerciale, ci pe cele politice şi militare.

În acest context, expertul crede că atenţia Rusiei trebuie accentuată pe „încercările pregnante de a îmbunătăţi relaţiile interstatale” (a Transnistriei) cu Chişinăul. După asta, Rusia va trebui să „galvanizeze planul Kozak”, în condiţii noi (adică oferirea autonomiei largi Tiraspolului). Astfel, crede expertul, asupra planului vor cădea de acord şi Tiraspolul şi Chişinăul şi UE. Analistul afirmă că principalul oponent (şi unicul) al planului va fi Bucureştiul, dar potrivit lui ,,Moscova are unele pârghii de influenţă asupra românilor, în special prin intermediul Budapestei”.

De asemenea, expertul crede, spre deosebire de autorii raportului invocat mai sus, că rezolvarea conflictului transnistrean va da tonul rezolvării şi conflictului din Donbass şi nu invers, pentru că Transnistria va demonstra ,,unitatea ruşilor şi ucrainenilor în confruntarea cu un duşman extern”.

La final, autorul consideră că e „o idee bună de a transforma zona într-o platformă de cooperare între Rusia şi UE”, însă acesta consideră că Rusia poate să-şi „întărească poziţiile la gurile Dunării” prin controlul portului Giurgiuleşti. Pentru dezvoltarea acestui port, expertul propune cooptarea Chinei, care ,,caută puncte de reper pe litoralele din Europa”, iar asta poate pune bazele, consideră expertul, unui „proiect major multilateral” (probabil de opoziţie contra lumii unipolare, aşa precum susţin ideologiile celor două state).

RSMD: unirea e improbabilă

De notat, că Rusia se teme de o eventuală unire dintre Republica Moldova şi România doar în plan politic. Cu alte cuvinte, toate menţiunile mai mult sau mai puţin alarmante referitoare la unire sunt emise în contextul analizelor politice, dar nu şi a celor sociale.

În cazul celor sociale, experţii ruşi nu dau mari şanse unirii. Această idee se desprinde dintr-un raport al RSMD, făcut public în 2012, referitor la reconfigurarea zonelor de influenţă din Europa de est (mai exact, în statele ex-sovietice).

Astfel, experţii RSMD sunt de părerea că şansa unirii a fost ratată imediat după căderea URSS-ului. Acum, potrivit lor, cu cât mai mult timp trece, cu cât se nasc mai multe generaţii de cetăţeni ai Republicii Moldova care nu au cunoscut decât acest stat, cu atât şansele de unire se micşorează. În viziunea lor, rămăşiţele românismului în republica Moldova de astăzi se datorează perioadei interbelice, altfel republica ar fi ,,o Transnistrie lărgită”.

Experţii institutului consideră că şi Bucureştiul înţelege asta, şi tocmai de aceea va încerca mai mult să integreze Republica Moldova în UE, decât să încerce o unificare.

Până la urmă, concluziile la care ajung experţii e că forţele antieuropene din republică cu timpul vor deveni complet marginale, însă republica nu va deveni membră UE atâta timp cât Rusia nu va accepta asta, pentru că are destule pârghii să blocheze (sau cel puţin să încetinească) acest proces.

Dar şi pe lângă aceste pârghii, RSMD afirmă, într-un alt material asemănător, că atât Republica Moldova, cât şi Ucraina nu se vor integra în UE fără voia Rusiei, pentru că UE nu e foarte hotărâtă în privinţa acestor ţări, iar calea europeană a lor e susţinută de actori izolaţi şi inferiori Rusiei din cadrul uniunii, respectiv România în cazul Republicii Moldova şi Polonia în cadrul Ucrainei.

RSMD tot mai preocupat de Transnistria

În analize mai recente, din 2018 şi 2019, experţii RSMD recunosc cu text deschis că procesul soluţionării problemei Transnistrene e mai actual ca niciodată.

Astfel, în cadrul unui material intitulat ,,Moldova-Transnistria: fantoma federalizării”, publicat în septembrie 2018 (când despre aşa-numita federalizare nu se vorbea nici pe unul din malurile Prutului). Autorul, Andrei Deveatkov, colaborator RSMD şi membru al Academiei de Ştiinţe, consideră că procesul de soluţionare a conflictului Transnistrean deja a început. În sprijinul acestei idei, el aduce câteva premise favorabile şi fără precedent, care s-au întâmplat în ultimii ani.

Astfel, portofoliul Transnistriei, în cadrul Kremlinului, a revenit lui Dmitrii Kozak (autorul infamului plan Kozak), considerat la Moscova un expert în tot ce ţine de zona Republicii Moldova şi Transnistriei. Mai mult, a fost restructurată (redenumită) funcţia pe care a fost numit Kozak, noua denumire fiind ,,reprezentatul special al relaţiilor economico-comerciale cu Republica Moldova”, astfel dosarul Transnistriei, în premieră, nu mai e tratat de Kremlin ca o temă separată de Republica Moldova, ci ca unul din subiectele ei.

Vicepremierul rus Dmitri Kozak şi preşedintele moldovean Igor Dodon. Sursa: presedinte.md

Pe lângă asta, şefia Misiunii OSCE în dosarul Moldova a fost preluată de Claus Neukirch, un neamţ, asta în condiţiile în care până acum de ţara vecină în cadrul OSCE s-au ocupat doar americanii. Totodată, se ştie, că Germania este cea care promovează politica ,,paşilor mici”, lăudată de Moscova, în vederea soluţionării problemei Transnistrene.

Totodată, la pachet cu factorii de mai sus sunt puse şi acordurile la care au ajuns Chişinăul şi Tiraspolul (le-am enumerat mai sus, de ex. plăcuţele de înmatriculare, recunoaşterea diplomelor etc.), văzute la Moscova ca preluarea treptată a Transnistriei de către Republica Moldova.

Nu în ultimul rând, autorul scoate în evidenţă eforturile de unificare a preşedintelui Dodon, care potrivit expertului este conştient de greşelile făcute de planul Kozak în 2003, ce a transformat federalizarea într-o idee toxică, egală cu ,,transnistrizarea” Moldovei. Astfel, expertul afirmă că actuala variantă spre care se tinde, mult mai plastică, e acordarea unei autonomii Transnistriei în cadrul Republicii Moldova.

Ministrul de Externe Lavrov confirmă preocuparea Moscovei de soluţionarea problemei transnistrene prin acordarea statutului special Transnistriei

Faptul că preocupările unui institut aflat în subordinea MAE-ului rus faţă de soluţionarea problemei transnistrene nu este unul arbitrar, îl confirmă declaraţiile recente ale ministrului de externe Serghei Lavrov.

La un forum pentru tineret, acesta a declarat că Moscova nu a recunoscut independenţa Transnistriei şi face parte din procesul de soluţionare a conflictului dat.

Potrivit lui Lavrov, această soluţionare se bazează pe câteva principii, şi anume pe statutul special al Transnistriei, coordonat cu Tiraspolul, în componenţa Republicii Moldova, care totodată presupune că Republica Moldova îşi păstrează suveranitatea, „adică nu va fi absorbită ca stat de nimeni”, îşi păstrează neutralitatea, adică nu va face parte din niciun bloc militar.

Lavrov adaugă că aceste principii au fost elaborate încă demult, iar pe baza lor a fost „pregătit pentru semnare” un document, numit „planul Kozak”. Ministrul rus susţine că documentul era apropae consemnat, însă în ultimul moment, „din Bruxelles, colegii noştri din UE, au interzis preşedintelui de atunci al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, să semneze acest document.”

Potrivit lui Lavrov, unicul motiv pentru care şefii UE au recurs la acest gest e că semnarea acordului ar fi un succes diplomatic al Rusiei. La finanul declaraţiei, Lavrov diplomatic a dat de înţeles că în viziunea lui occidentalii sunt de vină pentru nesoluţionarea conflictului transistrean: „iată şi criteriile conform cărăra de multe ori acţionează partenerii noştri occidentali în multe crize ale lumii moderne, a adăugat Lavrov.”

*Iurie Rotaru este student la Master şi membru al programului de Internship LARICS 2019.