Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut marți, 5 noiembrie a.c., o alocuțiune în cadrul ceremoniei de preluare a mandatului de Ministru al Afacerilor Externe de către domnul Bogdan Aurescu.
Iată ce a declarat președintele referitor la subiectele importante de politică externă:
“(…) prioritățile mele în materie de politică externă pentru România sunt bine cunoscute și îmi face plăcere să le repet, ca să știm. Politica externă a României se bazează pe Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii, pe rolul României în NATO, pe locul și rolul României în Uniunea Europeană, se bazează pe consolidarea, întărirea și extinderea parteneriatelor strategice pe care le avem, vizează o bună profilare a României în plan global, întărirea poziției României și întărirea încrederii pe care încă o avem din partea tuturor statelor cu care avem relații.
(…) Este cazul să refacem încrederea partenerilor noștri în România, în politica externă a României. Convingerea mea fermă este că România trebuie să aibă o politică externă solidă, de succes, de încredere, indiferent de cine guvernează la un moment dat țara noastră. Acest lucru acum începe să redevină posibil. După mulți ani în care politica externă a fost afectată de guvernări eșuate, am ajuns într-o zonă în care putem să fim optimiști că Președintele și Guvernul României vor colabora loial, așa cum este scris în Constituția României.
Sunt foarte mulțumit că domnul Bogdan Aurescu a fost cooptat, domnule Prim-ministru, de dumneavoastră, în echipa guvernamentală și, evident, că a acceptat. Este pentru mine o garanție a faptului că lucrurile vor fi abordate serios, profesionist și vă garantez că împreună vom avea succes. Pe Bogdan îl știți foarte bine, este unul dintre cei mai profilați diplomați români, a început activitatea în minister, s-a profilat extraordinar de pozitiv cu acel renumit proces de la Haga pe care l-a câștigat pentru România, a continuat cariera în minister, a fost ministru și este acum iarăși ministru de Externe”, a încheiat Klaus Iohannis.
Premierul Ludovic Orban a declarat marţi că, în ultima perioadă, a avut loc o politizare excesivă a Ministerului Afacerilor Externe şi a subliniat necesitatea depolitizării urgente a acestei instituţii.
„În ultima perioadă, am constatat că a avut loc o politizare excesivă a ministerului, de natură să afecteze capacitatea sa instituţională, şi este necesară remedierea acestei deficienţe. Este nevoie de depolitizarea urgentă a acestei instituţii ca a oricărei instituţii a statului român şi a Guvernului şi menţinerea fiecărei instituţii în cadrul legal, în conformitate cu misiunea pe care o are în cadrul statului român”, a spus Orban, la ceremonia de preluare a mandatului de ministru de Externe de către Bogdan Aurescu.
Orban a arătat că este nevoie de o reorganizare a MAE.
„Aveţi în faţa dumneavoastră o sarcină complexă. Este necesară reorganizarea MAE pe principii de profesionalism, integritate, seriozitate, consecvenţă şi mai ales pe eficienţă. În calitate de prim-ministru, voi acorda tot sprijinul meu ministrului Afacerilor Externe în eforturile sale în atingerea acestui obiectiv”, a menţionat el.
Premierul a afirmat că obiectivul principal al politicii externe este creşterea influenţei şi a profilului internaţional al României.
„În calitate de prim-ministru voi acţiona pentru eficientizarea MAE, a acţiunii noastre de politică externă, sprijinind prin intermediul Guvernului şi al MAE activitatea preşedintelui României, care este din punct de vedere constituţional factorul de decizie în domeniul politicii externe şi al afacerilor europene”, a mai spus Orban.
În privinţa alegerilor prezidenţiale, el a arătat că va cere de urgenţă evaluarea stadiului pregătirii şi va lua toate măsurile necesare pentru sprijinirea MAE în organizarea scrutinului.