Toată lumea se arăta surprinsă de la un timp încoace de pretinsa schimbare la față a lui Igor Dodon. Ei bine, asta nu a durat mult, scrie Petru Bogatu pe www.deschide.md, preluat de Romanian Global News.
Și-a dat arama pe față
În ziua de 2 decembrie, agenția oficială de presă a Rusiei TASS a publicat un interviu simptomatic cu președintele Republicii Moldova. Acesta mustește de o ură cu greu ascunsă la adresa SUA.
Pe un ton isteric, Dodon atacă Washingtonul. Îl acuză că l-ar fi „adăpostit” pe Vlad Plahotniuc pentru a influența politica moldovenească.
Mai mult. După cum i-i feleșagul, președintele Republicii Moldova moare nu atât de grija țării sale, cât de cea a fostei metropole. Potrivit lui, americanii vor să-l folosească pe fostul lider al Partidului Democrat în lupta lor împotriva Rusiei. Nici mai mult, nici mai puțin.
Așadar, nu i-a luat mult lui Dodon să-și dea arama pe față. Spoiala de politician echilibrat pe care încerca el să și-o aplice pe obraz s-a risipit cât ai zice pește.
S-a sucit la 180 de grade
Furibundul atac antiamerican a fost lansat chiar a doua zi după ce Dodon, la Chișinău, a participat, în premieră absolută, la o recepție organizată cu ocazia celebrării Marii Uniri de la 1918. Evenimentul părea să întărească impresia că șeful statului caută să-și aranjeze o imagine nouă.
De bună seamă, de la un timp încoace, el parcă se sucise la 180 de grade pe scena politică. A abandonat retorica antioccidentală belicoasă de odinioară. A recunoscut că România este partenerul comercial numărul 1 al Republicii Moldova.
Opinia publică îl urmărea cu stupoare. Cel care a stârnit anterior valuri de românofobie sinistră a ajuns până-n într-acolo încât î-a numit pe români frați.
Unii observatori politici au presupus că șeful statului încearcă să-și croiască un nou look din motive conjuncturale. Că autoritățile de la Chișinău sunt la fundul sacului șu au nevoie ca de aer de banii Occidentului în general și al României în special. Și n-au greșit.
Comentarii pertinente despre schimbarea de macaz a președintelui moldovean au scris Cristian Hrițuc și Nicolae Negru. Cel dintâi a presupus că Dodon va juca rolul politicianului convertit la europenism vreun an de zile. Cel de-al doilea consideră însă că șeful statului nu are sorți de izbândă, întrucât românofobia sa demențială a întrecut măsura, iar acest lucru nu va fi iertat niciodată la București.
Jocul de-a șoarecele și pisica
Oricum, Dodon încerca o adaptare cameleonică la o situație limită, desigur. Moscova voia să mai tragă o dată clapa Statelor Unite, Uniunii Europene și României.
Nu-i exclus că președintele rusofil într-adevăr ar fi căutat să-i ducă de nas pe occidentali vreun an de zile. E la mintea oricui că prefăcătoria i-a fost impusă de stăpânii pe care îi slujește. Atitudinea sa împăciuitoare față de SUA, UE și, nu în ultimul rând, față de România nu era decât o stratagemă dictată de ruși.
Trebuie să înțelegem că Igor Dodon nu stă pe picioarele lui pe scena politică. Este o marionetă pusă în mișcare cu sforile Kremlinului. Execută orbește ceea ce i se cere.
La ora actuală, nu-i decât o armă în războiul hibrid purtat de Kremlin împotriva Occidentului. Vara trecută strategii lui Putin au decis că este mai convenabil, în disputa cu europenii și americanii pentru Republica Moldova, să adopte un joc subtil de a șoarecele și pisica.
Lupul, fierarul și iezii
Cum Dodon se pomenise în situația lupului din povestea lui Ion Creangă, căruia iezii au refuzat să-i deschidă ușa, fierarul Putin l-a probozit ca pe un băiat prost și lipsit de dexteritate. I-a spus că în noile condiții trebuie să-și schimbe registrele. I-a ascuțit limba şi dinţii, subţiindu-i astfel glasul, și l-a trimis înapoi să-și îndeplinească misiunea.
Zis și făcut. Dușmanul de lup (Dodon) s-a dus direct la casa Iezilor. Și-a pus laba pe pervaz și a început să vorbească mieros cu noua sa voce catifelată: „Trei iezi cucuieți, ușa mamei descuieți!” ș.a.m.d.
N-a fost să fie însă. N-a reușit să interpreteze partitura scrisă la Moscova până la capăt că l-au dat de sminteală instinctele și lipsa de orizont politic.
Dodon este un palavragiu obsedat, îndoctrinat și ghidat de prejudecăți, care nu are capacitatea de a evalua obiectiv realitățile. De aceea, orice și-ar propune, îi sare repede țandăra și începe să bată câmpii. Își umple discursurile cu denaturări, vulgarității, inexactități și minciuni sfruntate.
De altfel, Putin nu prea are ce-i reproșa. Slăbiciunea lui Dodon este caracteristică și pentru el, și pentru întreaga sa camarilă din Kremlin. Ori de cât ori își pun o mască de oameni cumsecade, îi dă de gol natura lor infamă.
Un aeroport la Comrat pentru Moscova
Interviul lui Dodon pentru TASS, vrând-nevrând, dă în vileag scopurile ascunse și angoasele Moscovei și ale slugilor ei de la Chișinău. Mascarada rușilor a dat chix. Degeaba l-au obligat pe Dodon s-o lase mai moale, să-și subțieze glasul, cu alte cuvinte, pentru a anestezia nemulțumirea Occidentului, provocată de căderea guvernului Sandu și instalarea unui cabinet minoritar pro-rus.
Deunăzi, ambasadorul SUA la Chișinău și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu schimbarea puterii în Republica Moldova. Și a dat de înțeles că Washingtonul este pregătit să intervină în cazul în care lucrurile vor lua o turnură periculoasă.
Iată de ce Putin trebuie să câștige timp. El are nevoie de liniște pentru a-și promova interesele în Republica Moldova.
Obiectivul său principal este construirea unui aeroport internațional în autonomia găgăuză care le va permite rușilor să-l folosească ca pe o bază proprie indiferent de coloratura și poziția viitoarelor guvernări de la Chișinău. Chestiunea a fost deja examinată de Executiv sub pretextul că în transportul aerian lipsește concurența.
Așa a căzut fardul
Kremlinul se grăbește. Aeroportul din Comrat urmează să fie o piesă importantă în infrastructura anti-NATO pe care Moscova dorește s-o creeze între Prut și Nistru.
Cum însă cabinetul Chicu atârnă de un fir de ață, Dodon, în același interviu pentru oficiosul TASS, și-a ieșit din balamale. A amenințat PDM și blocul ACUM cu alegeri anticipate.
Președintelui rusofil îi e frică să rămână fără un guvern personal. Neliniștea sa, amestecată cu fobiile antioccidentale care îl caracterizează, l-a cutremurat până-n adâncul ființei, împrăștiind fardul de politician echilibrat pe care și-l aplicase în ultimul timp.