Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Mișcarea Politică Unirea (MPU), format din cinci partide unioniste, propune o competiție a candidaților unioniști, astfel încât, la alegerile prezidențiale din toamnă, de la Chișinău, să participe un singur reprezentant al unioniștilor, transmite Romanian Global News.
Liderul Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, a declarat într-o conferință de presă organizată în Grădina Publică Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul Chișinăului, că, în perioada 1 iulie – 1 septembrie curent, candidații unioniști la funcția de șef al statului ar urma să participe la dezbateri televizate, discuții publice, inclusiv online, mese rotunde etc., astfel încât la Comisia Electorală Centrală să meargă un singur candidat comun.
„Unioniștii au ochi de vultur și vor înțelege imediat cine merită să-i reprezinte la alegerile prezidențiale”, a afirmat Chirtoacă.
Tatiana Potâng de la Partidul Popular Român a declarat că MPU a luat decizia, după mai multe runde de discuții, ca Dorin Chirtoacă să fie reprezentantul acestei mișcări la competiția propusă.
MPU precizează că celelalte partide unioniste din R. Moldova ar refuza să poarte discuții la acest subiect și insistă ca unioniștii să facă „front comun” la alegerile prezidențiale pentru a câștiga Președinția R. Moldova.
Romanian Global News reamintește că personalitățile care conduc astăzi partidele unioniste reușesc, împreună, să mobilizeze doar câteva procente din cele peste 30 de procente de unioniști declarați în R. Moldova. Problema este deci nu la masa de unioniști ci la încrederea sau neîncrederea pe care aceștia o au în persoanele care conduc partidele unioniste în acest moment.
Ori dacă acest lucru nu se schimbă și electoratului unionist nu i se propune un lider în care acest electorat să aibă încredere și să se mobilizeze pentru el, șansele de a lua doar câteva procente de către oricare dintre liderii actuali sunt, din păcate, cât se poate de reale.