Este oficial, ucrainenii au adoptat, românii nu au comentat.
Controversata lege privind limba de stat din Ucraina a fost declarată constituțională de către Curtea Constituțională a Ucrainei în 14 iulie 2021, se arată într-o analiză a lui Vasile Țiplă pe https://www.contributors.ro, preluat de Romanian Global News.

Pentru cei care nu sunt la curent cu importanța acestei decizii istorice pentru românii din Ucraina, dar și România, menționez faptul că printr-un mănunchi de legi nou adoptate în ultimii 3 ani de către Ucraina, printre care și această nouă lege declarată constituțională, întregul sistem de protecție a persoanelor aparținând minorităților naționale, a fost redus la un program de asimilare lingvistică aprobat prin inacțiune și de către România.
Am făcut într-un material anterior AICI o analiză a neconstituționalității cu legea fundamentală ucraineană a anumitor prevederi din această lege adoptată de parlamentul ucrainean, dar și o sesizare la Ministerul Afacerilor Externe din România (răspunsul AICI sumarizand autoritatile din Romania urmaresc cu atentie situatia si considera neafectat dreptul la educație în limba română atâta timp cât aceasta poate fi studiată la fel ca engleza!) cu privire la măsurile luate de către România pentru asigurarea respectării drepturilor românilor din Ucraina la identitate etnică, culturală și lingvistică.
Comunitatea istorică română din Ucraina este a treia ca pondere pe harta etnico-lingvistică din Ucraina, după cei care se declară etnici ucraineni și ruși, având un număr speculativ de peste 500.000 de persoane (și care până la adoptarea noilor modificări puteau să învețe în limba română din perioada Uniunii Sovietice). Date exacte cu privire la numărul etnicilor români (sau al copiilor etnici români care au fost realocați la școli cu predare exclusiv în limba ucraineană) nu avem, deoarece acest lucru nu a fost niciodată considerat o prioritate pentru MAE român (ce avem sigur fără să fie nevoie de vreun număr exact de la MAE este că românii din Ucraina pot spune adio educației în limba română așa cum au avut parte până la modificarea legilor din 2019, adoptate prin încălcarea Constituției Ucrainei și a Tratatului de bază dintre România și Ucraina și a celorlalte norme internaționale aplicabile în domeniul minorităților naționale). De altfel, Este dificil de imaginat cum poate MAE să asigure respectarea art. 7 din Constituția României* în legătură cu românii din Ucraina dacă nu are un număr exact al acestora sau o strategie de monitorizare a respectării drepturilor lor de către statul de reședință. Acum din fericire pentru MAE acest lucru nu o să mai reprezinte o problemă – au rezolvat-o ucrainenii așa cum au știut ei mai bine. Asimilezi subiectul și dispare problema. Nu ne putem totuși să nu ne întrebăm dacă alte încălcări ale tratatului ar fi tratate cu același dezinteres de catre MAE si România, să zicem mutarea graniței 2 metri mai spre Constanța? Greu de crezut, exemplul de mai sus ar fi agresiune teritorială, pe când cealaltă problemă este doar o încălcare a unor prevederi privind minoritatea română din Ucraina, adică o mică asimilare națională a unor cetățeni ucraineni etnici minoritari românii care au avut norocul să se trezească în Cehoslovacia, după în Uniunea Sovietică, iar acum in Ucraina. O ignorare a datoriei morale și legal constituționale a României față de românii din comunitățile istorice de-a lungul istoriei, de la momentul apariției României Mari, până în prezent, este mai mult decât evidentă în ultima sută de ani. Chiar dacă votul acestor romani a fost legal valabil și utilizat de către România modernă pe certificatul său de naștere. Personal pot să număr pe degete numărul de români care știau că există câteva comunități istorice românești pe lângă granițele țării (un merit deosebit fără îndoială al școlii românești).
O națiune are două dimensiuni, una juridică și una culturală. Națiunea română juridică este cea formată din toți cetățenii români, indiferent de etnie, limbă, cultură, rasă, etc.. Națiunea română culturală este cea formată din persoanele care pot fi sau nu cetățeni români, dar care se identifică etnic, lingvistic sau cultural cu națiunea română (comuniune lingvistică, datini, tradiții și obiceiuri, inclusiv apartenență etnică). După cum putem observa națiunea culturală este mult mai cuprinzătoare și mai extinsă decât cea juridică. Națiunea culturală nu este limitată de vreun teritoriu sau documentație oficială emisă de vreo autoritate a vreunui stat – aceasta există prin simplul fapt al manifestării exterioare a limbii, valorilor, culturii și celorlalte elemente definitorii a ceea ce numim și considerăm a fi românesc. Națiunea juridică deși este mult mai restrânsă are pârghiile legale de a organiza și contribui la dezvoltarea celor două dimensiuni a națiunii. De aceea atunci când interesele membrilor națiunii culturale pot fi afectate, națiunea juridică trebuie să intervină prin toate mijloacele legale pentru protecția acestora fiind singura în măsură de a interveni la un nivel internațional care contează, în calitate sa de subiect de drept internațional, ceea ce un individ nu poate să facă. Acest lucru este consacrat într-o formă generică de către legiuitorul constituțional român prin art. 7 din Constituție, dar și printr-un număr de alte legi interne privind românii de pretutindeni, din diaspora și comunitățile românești istorice. Cu toate acestea această obligație în problema comunităților istorice este constant ignorată de către autorități, probabil pentru că destinatarii acestui drept constituțional nu au cetățenie română și prin urmare nu pot fi convinși să voteze într-un fel sau altul.
Revenind la prezentul material, deși nerespectarea Constituției Ucrainei este evidentă în această problemă după cum am arătat în materialul menționat mai sus, în special a art. 10 (dreptul la utilizarea și dezvoltarea limbii materne), art. 11 (dreptul la dezvoltarea diversității etnice, lingvistice și culturale a etniilor conlocuitoare), art. 21-24 (drepturile individuale, egalitatea în fața legii, a drepturilor și libertăților fundamentale), libertatea de expresie și gândire (art. 34), interdicția eliminării sau reducerii unor drepturi existente și garantate de către Constituție, Curtea Constituțională a Ucrainei a realizat o interpretare a Constituției care pare a fi o opinie politică a unui Guvern cu o retorică profund naționalistă, decât o interpretare strict juridică a problemelor semnalate ca fiind neconstituționale. Curtea și-a asumat un rol politic a cărei decizie deși obligatorie, nu poate fi considerată ca fiind una juridică în măsură să ofere temeiuri legale pentru decizia dată. Nu o să trecem aici prin toată decizia Curții deoarece majoritatea textului este o trecere în revistă a istoriei ucraineano-ruse și a asupririi de către cei din urmă a ucrainenilor pe parcursul întregii lor istorii. Analiza de față va cuprinde strict câteva din argumentele pseudo juridice oferite de către Curte în justificarea constituționalității prevederilor neconstituționale al căror efect va duce la asimilarea comunităților românești din Ucraina.
Unul dintre argumentele principale ale Curții este bazat pe faptul că noua lege se impune și este constituțională ca urmare a nevoii de eliminare a moștenirii sovietice care a permis existența învățământului în limba maternă, lucru ce a dus la segregarea unor părți din națiunea ucraineană și apariția unor pături etnico-naționale și lingvistice diferite de ucraineni. “Caracterul de segregare a fost inerent sistemului de învățământ chiar și în acele cazuri în care singura limbă de predare era alta decât rusă, respectiv limba unei minorități naționale, până când Rada Supremă a Ucrainei a adoptat pe 5 septembrie 2017 Legea № 2145-VIII. Înainte de adoptarea Legii № 2145 – VIII, modelul educațional de predare a copiilor aparținând minorităților naționale din învățământul preșcolar, primar și secundar general era bazat pe educație exclusiv în limba lor maternă, limba de stat fiind studiată ca materie separată, rezultând un nivel scăzut de înțelegere și folosire; rezultatul fiind utilizarea limbii ruse, iar nu cea oficială, ca mijloc de comunicare interetnică; formarea de comunități (comunități) izolate de participarea la viața publică și procesul democratic.”** Curtea astfel, consideră în continuarea motivării, că orice formă de revenire la sistemul de educație anterior legilor modificate – catalogat ca fiind un sistem segregaționist – este inacceptabilă. Acest gen de afirmații depășesc cadrul juridic obiectiv pe care Curtea este chemată să îl asigure și trec în domeniul unui politic extremist pe care Curtea nu are nici competența, nici chemarea juridică ori socială de a-l consacra. În loc să regăsim argumente juridice pentru a valida decizia constituționalității unor prevederi vădit neconstituționale pentru cei care încă reușesc să citească în Ucraina un text constituțional, Curtea a continuat să-și argumenteze decizia prin utilizarea unor considerente geopolitice și a relației curente dintre Federația Rusă și Ucraina, statuând ca element esențial în motivare faptul că limba rusă este unul dintre instrumentele vitale ale Rusiei de expansiune geopolitică ce are drept consecință crearea unei situații interetnice periculoase. Ne scapă bineînțeles felul în care utilizarea acestei logici de către Curtea Constituțională ar fi diferită față de metodele prin care Ucraina încearcă acum să uniformizeze harta lingvistică internă prin eliminarea învățământului în limba maternă și controlarea acestuia prin intermediul unor clase și programe speciale al căror scop este de fapt eliminarea dreptului la dezvoltarea identității naționale specifice în sânul majorității etnice ucrainene. Asimilarea lingvistică neconstituțională nu poate duce la integrare așa cum nu poate exista unitate prin omogenizare obligatorie. Poate ar trebuie ca Uniunea Europeană să reamintească valorile spre care Ucraina afirmă public că tinde, deși practic face exact opusul, respectiv sloganul Uniunii – unitate prin diversitate.
Diversitatea etnico-lingvistică trebuie respectată și protejată, nu în detrimentul statalității și integrității teritoriale a Ucrainei, ci în vederea creșterii identității naționale ucrainene prin respectarea și asigurarea respectării drepturilor și libertăților tuturor etniilor conlocuitoare. Ceea ce se petrece azi, însă, în plan legislativ și social, este exact opusul a ceea ce ar trebui să facă Ucraina, respectiv să limiteze influența limbii ruse implementată la nivel național administrativ în perioada sovietică, prin creare unor reguli care să permită limbii ucrainene să devină în mod organic la nivel național, limba oficială în toate actele administrației. Să implementeze mecanisme legale al căror scop este foarte bine delimitat și care să respecte Constituția și obligațiile internaționale asumate în calitate de stat european, nu să realizeze o imixtiune neconstituțională (cu interpretări trase de coadă de către Curtea Constituțională ca să justifice o aparență de constituționalitate) în viața privată, socială și identitatea lingvistică și culturală a popoarelor conlocuitoare.
De altfel, statul ucrainean încă recunoaște chiar și prin noile legi dreptul la utilizarea limbii materne (ceea ce ar trebui să facă și pentru celelalte minorități naționale unde ponderea acestore o impune) doar locuitorilor din Crimeea aceștia fiind catalogați drept popor autohton care nu are un corespondent statal extern Ucrainei (cum ar avea celelalte minoritati, cu excepția romilor și tătarilor din Crimeea) și prin urmare ar avea nevoie de un grad de protecție superior minorităților naționale (unde teoria este că acestea ar beneficia deja de un stat în care limba și cultura acestora se dezvoltă în mod liber). Logica acestei opinii juridice reiterate prin decizie și de către Curtea Constituțională este cel puțin ciudată și incoerentă juridic. Nu e posibil să recunoști un set de drepturi superioare unui grup etnic minoritar doar pentru că acesta nu are un corespondent extern statal (iar dacă o faci, atunci nu o faci selectiv doar pentru tătarii din Crimeea, ignorând romii din Ucraina). Nu e ca și cum faptul că celelalte grupuri etnice interne care au un corespondent statal ar beneficia în Ucraina de anumite avantaje din partea statului cu care se identifică național (cu mici excepții unde anumite state, de ex. Ungaria are un rol activ în menținerea identității lingvistice și culturale a cetățenilor ucraineni aparținând minorității etnice maghiare).
Ceea ce contează de fapt în dezvoltarea tuturor minorităților naționale (inclusiv pentru maghiarii ucraineni) indiferent de statul la care ne raportăm, este posibilitatea de învăța în limba maternă întreg ciclul de educație (cu obligativitatea învățării și a limbii statului de reședință) și respectarea drepturilor specifice (educație în limba maternă, dreptul la menținerea și dezvoltarea identității etnice, lingvistice și culturale, drepturile individuale, egalitatea în fața legii, libertatea de expresie și gândire, etc.) recunoscute prin Constituția respectivului stat și actele internaționale. Crearea unui mediu de acceptare și recunoaștere a faptului că identitatea ta etnică, lingvistică, culturală sau religioasă, nu este un handicap sau un lucru care ar trebui remediat deoarece este un element negativ – o plagă pentru societatea majoritar etnică – ci un beneficiu, o valoare adăugată, o situație care permite realizarea unei diversități încurajate și protejate în vederea dezvoltării în mai bine a societății. Puncte de vedere extremiste putem regăsi în ambele tabere (și la minoritari și la majoritari), dar ce este esențial de ținut minte pentru un stat (și oficialii acestuia), este faptul că Statul este reflecția juridică a ceea ce au agreat elementele sale componente, respectiv etniile conlocuitoare ce constituie – națiunea, indiferent de etnie, religie, cultură, limbă. Statul are rolul de arbitru care trebuie să aplice principiile statului de drept utilizând forța sa coercitivă fără discriminare în favoarea vreunui grup etnic (fie acesta majoritar sau minoritar).
Din păcate deși Curtea Constituțională avea posibilitatea de a analiza foarte serios juridic situația și să readucă pe drumul cel drept legiuitorul care dintr-un exces de zel probabil favorizat de starea geopolitică complexă, a preferat să recurgă la metode legale extreme de asigurare a unei omogenizări lingvistice, a dat apă la moară acestui legiuitor. Astfel, Curtea, în loc să rămână în lumea normelor juridice, aceasta a statuat în motivare faptul că pericolul reprezentat pentru limba ucraineană prin neutilizarea acesteia așa cum își dorește legiuitorul este echivalent cu existența unui pericol pentru siguranța națională egal cu pericolul dispariției Statului Ucrainean de pe harta politică a lumii. De aceea, orice fel de imixtiune cu privire la statutul juridic al limbii ucrainene ca limba oficială pe teritoriul Ucrainei este inacceptabilă, deoarece încalcă ordinea constituțională a statului, pune în pericol siguranța națională și existența Statului Ucrainean.* Sunt niște afirmații extrem de puternice și probabil se referă la o lege de acum 10 ani din perioada în care exista o lege ce permitea în anumite zone ale Ucrainei unde ponderea unei anumite minorități depășea un anumit procent ca alături de limba ucraineană (oficială) să fie utilizată și limba acelei minorități în relația cu organele statului. Ceea ce în România este o normă deja istorică în termeni de aplicare, Curtea Constituțională a Ucrainei în anul 2021, o consideră ca fiind un atentat la adresa statului. Bineînțeles, contextul este altul, însă acest lucru nu prea contează de vreme ce legea nu se aplică în funcție de context, ci în funcție de litera și spiritul ei, altfel riscăm să avem legi și principii dependente de context. Astfel, o vehemență și un categoric juridic al Curții care este în contradicție cu Constituția atât de clar nu poate fi justificat decât ca urmare a faptului că aceste afirmații au fost făcute sub presiunea inconștientă a unui război care încețoșează obiectivitatea. Poate de aceea este interzisă orice modificare a Constituției în vreme de război, lucru ce nu a fost pe agenda judecătorilor când au analizat legea limbii de stat și imixtiunile pe care le face în domeniul drepturilor anumitor cetățeni ucraineni. În opinia judecătorilor constituționali realizarea drepturilor minorităților naționale nu poate avea ca scop segregarea acestora de societatea etnic majoritară, ignorând faptul că menținerea identității etnice, lingvistice și culturale nu se face ca un moft de către titularii acestor categorii sau în scopul segregării, ci este un imperativ esențial și indisolubil legat de propria identitatea și modul de viață al acestor categorii minoritare care prin manifestarea identității proprii, nu realizează vreo imixtiune în buna derulare a vieții sociale a majorității. Sub masca integrării aceștia justifică nevoia asimilării. Citim mai departe în motivarea Curții faptul că plecarea unui individ aparținând unei identități diferite (și cu atât mai mult unui grup de persoane) din largul societății, în spațiul identității proprie acesteia, este un pericol pentru unitatea societății ucrainene.* Înțelegem de fapt din această formulare faptul că, în ochii Curții Constituționale diversitatea este un pericol, iar omogenitatea o acțiune necesară. Din nou, revin la comentariul anterior referitor la lipsa de argumentație juridică a Curții și utilizarea excesivă a unor considerente social-politice care nu au nicio legătură cu decizia pe care a fost chemată în fapt să o dea Curtea. Ne păstrăm răbdarea și mai răsfoim puțin prin motivare și regăsim din nou o formulă ce se vrea juridic structurată însă denotă un mod orwellian de interpretare și răsucire a textului constituțional ucrainean. Astfel, Curtea continuă indicând că, deși art. 53 para. 5 din Constituția Ucrainei specifică expres faptul că cetățenilor care fac parte din minorități naționale le este garantat “dreptul de învăța în limba maternă sau de a învăța limba maternă” prin intermediul instituțiilor de învățământ ale statului, totuși precizează Curtea, articolul 14 din Convenția-cadru privind minoritățile naționale, nu indică un standard anume sau vreo obligație pentru Statul Ucrainean de a asigura învățământul exclusiv în limba maternă pentru persoanele aparținând minorităților naționale, Statul având o mare marjă de apreciere (a wide measure of discretion) cu privire la metodele de asigurare a învățământului în limba maternă. Este important de analizat acest argument mai juridic al motivării, respectiv Curtea Constituțională a Ucrainei justifică constituționalitatea unei legi de modificare a Constituției adoptate neconstituțional prin care se elimină o garanție constituțională în vigoare a unor cetățeni ucraineni (dreptul de a învăța în limba maternă) și se încalcă un număr de alte prevederi constituționale, (inclusiv interdicția de a adopta sau modifica Constituția dacă rezultatul acelei modificări poate duce la restrângerea sau eliminare drepturilor existente ale cetățenilor), utilizând ca temei legal un articol dintr-o Convenție internațională care este un ghid de aplicare a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale. Articolul 22 din Constituția Ucrainei, precizează expres faptul că drepturile și libertățile constituționale, sunt garantate și nu pot fi revocate, acestea nefiind exhaustive, iar atunci când se modifică sau adoptă legi noi, nu este permisă restrângerea conținutului și sferei drepturilor și libertăților existente.* Cu toate acestea, Curtea invocă o normă generică dintr-un document internațional ca să justifice nerespectarea unei norme constituționale clare, respectiv sa limiteze beneficiile existente constituțional invocând un alt document al cărui scop este de a trasa importanța și principiile care trebuie respectate de către statele semnatare pentru a îmbunătăți situația minorităților naționale, iar nu de a înrăutăți situația juridică a persoanelor aparținând minorităților naționale. Logica judecătorilor ucraineni pare a fi pusă în slujba unui sistem politic beligerant care nu înțelege nevoia de a distinge între drepturi inalienabile statuate constituțional și nevoia de a implementa în mod real limba oficială în aparatul administrativ. Oricum Convenția este folosită acolo unde judecătorilor li se pare că poate fi utilizată pentru a justifica poziția lor într-un mod restrictiv ad literam sau mai bine zis ad obscurum, dar nu în conformitate cu scopul acesteia. Alte prevederi din Convenție care sunt încălcate prin noua lege (ex. Art. 16, respectiv obligativitatea de a nu înrăutăți situația unei minorități naționale,** etc.) nu sunt demne de atenția judecătorilor.
În esență această motivare conține toate elementele unei motivări dată în timp de război și sub presiunea unor politicieni al căror scop ar trebui să fie găsirea unei soluții pașnice pentru rezolvarea conflictului, identificarea elementelor care au dus la apariția acestuia și remedierea lor, asigurarea drepturilor și libertăților constituționale a tuturor cetățenilor țării și armonizarea nevoii de dezvoltare a elementelor specifice naționale (inclusiv implementarea obligativității utilizării limbii ucrainene în organele statului, dar și ca factor unificator național și de asigurare a securității statului prin realizarea unui echilibru sensibil între nevoile minorităților, idealul omogenității al majorității și Constituție) cu realitățile etnico-lingvistice existente și strategia de integrare europeană urmărită. Acest lucru din păcate nu se întâmplă în prezent, iar statul și elementele sale constitutive, inclusiv Curtea Constituțională a Ucrainei, au pornit la un drum naționalist poleit cu ficțiuni democratice. Nu se întrevede vreo opoziție din partea României cu privire acest efort susținut de a demara un proces de asimilare ireversibil a românilor din Ucraina. Singurul stat care are o strategie privind protecția persoanelor aparținând națiunii sale culturale pare a fi Ungaria, care a fost cea mai vocală în această problemă și care poate o să mai intervină politic pentru a se reveni la cadrul legal inițial în domeniul protecției persoanelor aparținând minorităților naționale, cel puțin pentru maghiarii ucraineni. Rămâne de văzut dacă Ungaria va reuși să negocieze această revenire cu ucrainenii pentru minoritatea maghiară sau dacă resemnarea României și strategia de a nu face nimic este una vizionară.
Note
*Articolul 7 din Constituția României „Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor țării și acționează pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase, cu respectarea legislației statului ai cărui cetățeni sunt.” Sursa https://www.cdep.ro/pls/dic/site2015.page?den=act2_1&par1=1#t1c0s0sba6 (ultima accesare 03.08.2021)
**Punctul 13.6 din Decizie. Sursa https://ccu.gov.ua/sites/default/files/docs/1_p2021.pdf
***Punctul 4.1 din Decizie. Sursa https://ccu.gov.ua/sites/default/files/docs/1_p2021.pdf
****Punctul 4.2 din Decizie. Sursa https://ccu.gov.ua/sites/default/files/docs/1_p2021.pdf
*Convenția-cadru privind minoritățile naționale.
Article 14 1 The Parties undertake to recognise that every person belonging to a national minority has the right to learn his or her minority language. 2 In areas inhabited by persons belonging to national minorities traditionally or in substantial numbers, if there is sufficient demand, the Parties shall endeavour to ensure, as far as possible and within the framework of their education systems, that persons belonging to those minorities have adequate opportunities for being taught the minority language or for receiving instruction in this language. 3 Paragraph 2 of this article shall be implemented without prejudice to the learning of the official language or the teaching in this language. Sursa https://rm.coe.int/16800c10cf#:~:text=The%20framework%20Convention%20is%20the,the%20protection%20of%20national%20minorities.(ultima accesare 04.08.2021)
Constituția Ucrainei, Articolul 22. „Drepturile și libertățile omului și ale cetățenilor consacrate în această Constituție nu sunt exhaustive. Drepturile și libertățile constituționale sunt garantate și nu pot fi revocate. Atunci când se adoptă noi legi sau se modifică legile existente, nu este permisă restrângerea conținutului și sferei drepturilor și libertăților existente.” Sursa Rada Supremă a Ucrainei https://zakon.rada.gov.ua/laws/show/254%D0%BA/96-%D0%B2%D1%80#Text (ultima accesare 04.08.2021)***Convenția-cadru privind minoritățile naționale. Article 16 The Parties shall refrain from measures which alter the proportions of the population in areas inhabited by persons belonging to national minorities and are aimed at restricting the rights and freedoms flowing from the principles enshrined in the present framework Convention. Sursa https://rm.coe.int/16800c10cf#:~:text=The%20framework%20Convention%20is%20the,the%20protection%20of%20national%20minorities. (ultima accesare 04.08.2021)
Vasile Țiple este absolvent al Facultății de Drept, Universitatea București și doctor în drept. A fost consilier juridic al unui ONG global unde a coordonat Centrul de Advocacy si Asistență Juridică pentru cetățeni în România. Ulterior s-a alaturat echipei juridice a unei companii americane software globale, iar în prezent lucrează la cea mai valoroasa companie românească, unde a creat si condus departamentul juridic global în cadrul căruia a implementat primii roboți juridici, dezvoltând totodată și Programul de Automatizare în Domeniul Juridic (Legal Automation Program). A publicat articole și opinii în drept internațional public, administrație, proprietate intelectuală și inteligență artificială.

Cițiți și: https://www.contributors.ro/maenu-se-poate-vorbi-de-negarea-dreptului-la-educatie-in-limba-romana-in-ucraina-aceasta-poate-fi-studiata-la-fel-ca-engleza/