M-am bucurat de cel mai frumos cadou de sărbătoarea mea profesională, la 6 iunie, care e Ziua Jurnalistului în Ucraina. Mi l-a făcut administrația Liceului din satul Suceveni, prin invitația de a participa la întâlnirea de creație cu poetul Arcadie Suceveanu, născut și răsărit din neamul Sucevenilor, scrie Maria Toacă pe facebook, preluată de Romanian Global News.

La sigur, nu numai eu, ci toți invitații din Cernăuți – ministrul plenipotențiar Nicolae Dan Constantin, consul la Consulatul General al României la Cernăuți, criticul și istoricul literar Ștefan Hostiuc, avocatul Eugen Patraș, vicepreședinte al Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”, jurnaliștii Vasile Bâcu, Nicolae Șapcă, Vitalie Zâgrea, Felicia Toma, prof. universitare, dr. Cristina Paladean, șefa Catedrei de Filologie Română și Clasică, și dr. Diana Chibac, soții Aurica și Mihai Bojescu, lideri ai Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”, ș.a. – au trăit, împreună cu gazdele, cele mai frumoase emoții de la răsăritul și până la apusul soarelui, cât a durat sărbătoarea. De fapt, e de ajuns să deschidem o carte a poetului Arcadie Suceveanu, ca să ne facem o sărbătoare, să ne înflorească în suflet bucuria și mândria de a fi parte din neamul său, cel al Sucevenilor, locul de unde românii de pe Valea Siretului au pornit la 1 aprilie 1941 într-o coloană a demnității spre nedreptul hotar între frați, cu dor de a trăi liber în Țara lor. Arhivele Golgotei sunt vii și sângerează în inima poetului ca un „greier pe ghilotină”, neostenit culegător de „Flori din Grădina Răstignirii”. Dar în ziua revenirii acasă alte flori, cele ale bucurii, i-au așternut calea, pentru că a fost primit de copii, cu brațele încărcate de bujori și ei frumoși ca bujorii. Trăim timpuri de groază, cum n-au mai fost de lungi decenii pe pământul nostru. De aceea, măcar în ziua când l-au primit pe cel mai așteptat și iubit fiu, sosit de pe un tărâm de pace, din capitala Moldovei unde l-a așezat norocos destinul, satul de mână cu școala, în persoana primarului Iulian Mihailovici și directorului Ștefan Sucevan, și-au permis momente de lirică relaxare. Părea că tot ce au mai scump Sucevenii în lada cu zestre materială și sufletească a fost scos la lumină – portul național, cântecele, dansurile, imnul scris de poet împreună cu profesorul Ion Suceveanu, cunoscător din rădăcină a istoriei și geografiei locului (linia melodică de Constantin Rusnac). Tot ce au etalat autorii în imnul satului am văzut exprimat pe viu în chipul tinerei profesoare de română Maria Mihailovici, care a dirijat cu măiestrie dialogul dintre poet și suflarea adunată în jurul său – ca la carte, ca în teza sa de masterat, cu genericul „Arcadie Suceveanu – un reprezentant de vază al liricii românești”.
Sosit din capitala Republicii Moldova, împreună cu prietenul Dumitru Apetri, doctor în filolofie cu rădăcini în Ținutul Herței, în capitala copilăriei sale, unde-i buricul pământului-casa părintească, poetul mai întâi de toate și-a îmbrățișat fratele, sora, colegii de clasă, foștii profesori, pe toți de care nu-l despart depărtările, întocmai ca în versul „Stăm de veacuri împreună de credință luminați”. De la mama i-au rămas numai albastrul florii de iris al ochilor („ca un iris ceresc ochii mamei”), numai dragostea ce l-a însoțit din leagăn, numai grija ce i-o poartă acum din ceruri. La copiii de astăzi ai Sucevenilor, fericiți lângă mamele lor, poetul a venit cu mesajul: „Am fost ieri, vom fi și mâine, pentru că păstrăm numele satului ca pe un mărgăritar în inel”. Cred că a avut în vedere inelul de cununie, o cununie cosmică pentru dăinuirea spiritului românesc în secolele viitoare. Copiii adunați în curtea Liceului – de la vârsta grădiniței până la cea a absolvirii, cu recitalul din lirica aleasă a lui Arcadie Suceveanu și din tezaurul strămoșesc, au deschis orizonturile viitorului la care sperăm, dovedind că ele, orizonturile, pot fi apropiate și nu sunt chiar imposibil de a le atinge. Pentru ei a fost și o lecție de patriotism, învățând cu Arcadie Suceveanu să iubească și să prețuiască valorile umane și naționale. Și poetul învață necontenit de la copiii baștinei sale „Lungimea dorului”, de care i-a amintit în versuri proprii profesoara Eva Sucevan. Însă cel mai duios, mai sincer și mai ardent, a răsunat chemarea la Horă a micuței Lia Amari, fetița cu voce și ținută de mare artistă. Așteptăm să ne întâlnim cu poetul când și această mică Lie-ciocârlie va reveni în leagănul natal cu dulcea povară a gloriei artistice! (Maria Toacă)