Statuia colosală de la Roma a Sfântului Împărat Constantin cel Mare a fost dezvelită marți, la finalizarea proiectului de reconstrucție, scrie Basilica.ro, preluat de Romanian Global News.
În vederea reconstruirii statuii conform proporțiilor și aspectului original, au fost folosite câteva fragmente identificate de istorici ca fiind parte a originalului, printre care capul, picioarele, brațul și mâna dreaptă, genunchiul și tibia dreaptă, o încheietură și un biceps.
Cu o înălțime de 13 m, aceasta este cea mai mare statuie ale căror fragmente au fost găsite la Roma, a declarat Claudio Parisi Presicce, curatorul responsabil de monumentele Romei, potrivit Agerpres.
Statuia se află în grădina Vilei Caffarilli din cadrul Muzeelor Capitoline, fiind amplasată pe locul Templului lui Jupiter Optimus Maximus. Conform istoricilor, există posibilitatea ca statuia Împăratului Constantin să fi fost construită chiar din statuia lui Jupiter.
Proiectul a fost realizat cu ajutorul tehnologiei 3D, prin care au fost poziționate fragmentele și proiectată structura internă din aluminiu, inițial confecționată cel mai probabil din cărămizi, lemn și elemente metalice.
„Părțile reconstruite au fost realizate din poliuretan, întărit cu mai multe straturi de rășină amestecată cu pulbere de marmură și mică pentru a obține un efect de marmură albă neutră”, se arată într-un comunicat transmis de Muzeele Capitoline.
Împăratul s-a născut în orașul Naisus la 27 februarie, anul 272 din părinți de origine străromână.