În timp ce politicienii și presa provoacă o veritabilă isterie a „dronelor rusești” care bântuie prin toată Europa, „zidul de drone” promis de Ursula von der Leyen nu are nici o legătură cu realitatea. Nu sunt bani, dar și dacă ar fi, realizarea lui ar putea dura ani de zile, scrie jurnalistul Adrian Pătrușcă pe https://www.activenews.ro, preluat de Romanian Global News.
Tuturor belicoșilor cu mințile înfierbântate, care cred că un război cu Rusia este o bagatelă, Bloomberg le aruncă în cap o găleată cu apă înghețată.
Când Ursula von der Leyen a declarat luna trecută că UE va ridica un „zid de drone” pentru a stăvili incursiunile aeriene rusești în Europa, experți, politicieni și presă au început să-și dea cu părerea despre ce e asta și cum se poate „construi”.
Așa a început dezmeticirea și aterizarea cu picioarele pe pământ. Astfel, am aflat că un asemenea proiect are nevoie de fonduri serioase (pe fondul unei pauperizări europene generale) și, oricum, ar avea nevoie de cel puțin câțiva ani pentru a fi pus în practică.
Bloomberg îl citează pe ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, care, în cadrul Forumului de Securitate de la Varșovia, a dezumflat serios entuziasmul:
„Nu vorbim despre un concept care va fi realizat în următorii trei sau chiar patru ani, poate chiar mai mult, bănuiesc. Așa că trebuie să gândim și să acționăm în funcție de priorități și cred că acestea sunt altele.”
De asemenea, una din sursele consultate de Bloomberg afirmă că „zidul de drone” este doar o „stratagemă de PR”. Mai pe românește: praf în ochi.
Altă sursă a vorbit despre dificultățile de a „construi” un „zid de drone” de-a lungul flancului estic al UE, dat fiind traficul aerian intens de pasageri și de mărfuri, ceea ce ar spori riscul unor pagube colaterale.
Mai există și problema persoanei sau organismului care se va ocupa de coordonarea proiectului, precum și de armonizarea și sincronizarea acestuia cu interesele naționale și regionale.
În plus, după cum arată și Pistorius, frenezia dronelor riscă să eclipseze urgențe mai mari, așa cum au fost ele enunțate tot de Bruxelles.
De pildă, lipsa unei apărări aeriene europene și dependența aproape totală de Statele Unite.
În fine, o altă problemă serioasă în calea „zidului de drone” la care visează Ursula o reprezintă, scrie Bloomberg, „dificultatea instituțiilor și a industriei de apărare, în mod tradițional lente, de a ține pasul cu viteza cu care se dezvoltă tehnologia dronelor”.
Vorbind despre acest subiect, președintele eston Edgars Rinkevics a explicat:
„O tehnologie de vârf în 2024 nu va mai fi [de vârf] în octombrie 2025. Toată lumea înțelege acum că ar fi trebuit să instalăm acest zid de drone acum un an sau doi.”
Dincolo de faptul că declarațiile lui Pistorius și Rinkevics se bat cap în cap, totuși, dacă adunăm minimum patru ani ai neamțului cu cei doi ani ai estonului, rezultă că lucrările la „zidul de drone” al UE trebuiau începute prin 2018-2019.
Adică atunci când Europa – condusă de facto de Angela Merkel – încă se iubea cu Rusia, încât ajunsese să atârne cu totul de conductele lui Vladimir Putin.
Și când Ursula von der Leyen încă mai era ministra Apărării în Germania și, sub înțeleapta ei conducere, armata germană fusese pusă pe butuci. În asemenea hal, încât folosea cozi de mături pe post de puști la aplicațiile NATO.
PS: Și totuși, de la Meșterul Manole încoace, știm că nici un zid nu e imposibil de construit. Dacă se achită prețul corect.
În cazul nostru, costurile ar fi minime: la răstimpuri, printre exploziile dronelor rusești care s-ar lovi de inexpugnabilul zid european, s-ar auzi bocetul stins al Ursulei:
„Volodea, Volodea, zidul rău mă strânge…”