Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
În geopolitică, unele răni se închid prin acorduri comerciale, în timp ce altele lasă cicatrici care se înrădăcinează adânc în însăși fundamentele unei civilizații, scrie https://strategika510.com, preluat de Romanian Global News.
Războiul aerian declanșat de coaliția condusă de Statele Unite și Israel la 28 februarie 2026 împotriva Iranului a generat un resentiment uriaș. Un element mult mai durabil și exploziv se înrădăcinează profund în solul Orientului Mijlociu și pe țărmurile Golfului Persic: o extraordinară sete de răzbunare iraniană, care va fi transmisă din generație în generație în anii următori, îndreptată împotriva Emiratelor Arabe Unite.
Dacă, privind o hartă astăzi, considerați Emiratele Arabe Unite ca fiind membri deopotrivă protejați și activi ai unei coaliții, ratați războiul centenar care tocmai a început în regiune.
Pentru a înțelege de ce Iranul, indiferent de regimul său, va ajunge, mai devreme sau mai târziu, să invadeze militar și să dezmembreze total sau parțial teritoriul Emiratelor, trebuie să priviți dincolo de zgârie-nori și de fondurile suverane gigantice. Trebuie să vă îndreptați atenția către un petic minuscul de pământ deșertic numit insula Lavan.
În ochii strategilor occidentali, insula Lavan nu este decât o notă de subsol. Este un terminal petrolier, un nod logistic. În imaginarul colectiv iranian, însă, este o figură geometrică sacră.
Informații militare provenite din celule de planificare ale coaliției, care au fost divulgate, confirmă ceea ce se șoptea de mult timp: invazia insulei Lavan a fost și este încă planificată nu ca o preluare temporară, ci ca un câștig oferit Emiratelor Arabe Unite drept recompensă pentru sprijinul lor necondiționat, pe toate planurile, față de Washington și Tel Aviv. Ar fi vorba despre o ocupație planificată, al cărei rol ar reveni Emiratelor Arabe Unite și care ar beneficia de facilități logistice navale americane și de sisteme de țintire cu drone ale forțelor speciale israeliene. Acest plan de război îndrăzneț ar permite unui depozit comercial bogat, vechi de abia 50 de ani, să cumpere umilirea teritorială a unei civilizații vechi de 3.000 de ani.
Dar să revenim mai întâi la realitate. Bombardând insula Lavan după armistițiul care a pus temporar capăt războiului de 40 de zile, Emiratele Arabe Unite au trecut de la statutul de vecin cu care există dezacorduri la cel de amenințare existențială în calculele strategice ale Teheranului.
În acest stadiu și având suficiente date despre acest subiect pentru a formula o opinie, se poate spune că niciun tratat de pace semnat în acest context nu va avea vreo importanță. Fie că Iranul va fi condus peste cinci ani de moștenitorii Liderului Suprem al Revoluției Iraniene, de Gardienii Revoluției, de o fostă sau nouă juntă militară, de un guvern tehnocratic sau de o republică laică arborând drapelul Leului și Soarelui, politica externă va rămâne aceeași față de Emiratele Arabe Unite: resentiment persistent și dorință de răzbunare.
Persistența acestui resentiment va depăși toate circumstanțele actuale și viitoare.
O tragedie shakesperiană se joacă în prezent la Abu Dhabi și Dubai, pe care presa occidentală o ignoră în mod deliberat, amețită de o anumită propagandă de fond, la fel de plictisitoare pe cât este de fadă.
Emiratele Arabe Unite au fost construite pe un postulat miraculos și fragil: o ambiție disproporționată, demnă de vremuri biblice, un hiper-capitalism total, o gestionare prudentă a riscurilor și o viziune foarte largă. Acest lucru a permis unei mici confederații create în anii ’70 să depășească geografia ostilă a Golfului Persic. Totuși, acest postulat a luat sfârșit în momentul în care Mirage 2000-9 ale Emiratelor au lansat rachete asupra infrastructurilor energetice de pe insula Lavan.
Strategii coaliției americane au făcut Abu Dhabi să creadă că poate decapita, fără consecințe, puterea istorică a Golfului Persic. Lucrurile au mers foarte prost. Decapitarea statului iranian „bicefal” nu a dus la prăbușirea acestuia. Dimpotrivă, s-a consolidat și a lovit cu precizie în toate direcțiile din care veneau atacurile adverse. Iranul funcționează pe scări de timp geologice. Emiratele Arabe Unite, în schimb, funcționează pe cicluri de rezultate trimestriale. Această discrepanță se va termina foarte rău.
Un viitor atac iranian — și va avea loc, probabil după o evoluție nucleară dureroasă sau sub acoperirea unei crize globale care va distrage atenția forțelor americane către un alt teatru — nu va fi o simplă încăierare de frontieră. Va fi un asalt continuu, mecanizat și asimetric, conceput pentru a reduce în cenușă această „națiune construită artificial”. Insulele artificiale vor deveni capcane. Turnurile de sticlă care se înalță spre cer, lipsite de o populație dispusă să moară pentru dune de nisip, vor deveni sicrie verticale. Nu vă înșelați în privința intențiilor iraniene, iar acestea sunt larg împărtășite de populație, inclusiv de cea mai ostilă regimului: furia împotriva Emiratelor Arabe Unite este reală și depășește cu mult gestul unui prezentator TV care a tras cu un Kalașnikov asupra unui steag al Emiratelor, în direct, în studio.
În prezent, forțe americane, britanice, franceze și israeliene sunt desfășurate în Emirate alături de cele mai bune companii militare private din lume, însă în geopolitică, la fel ca în geologie, un cataclism poate anula toate precauțiile posibile.
Actualii lideri ai Emiratelor Arabe Unite s-ar putea să nu vadă consecințele acestei situații, agravate și de o rivalitate crescândă cu Arabia Saudită, însă țara se află acum într-o fază terminală. Numărătoarea inversă pentru un alt conflict a început, iar atunci când acesta va izbucni, granițele artificiale din anii 1970 vor fi șterse sub focul unei resentimente istorice pe care Epic Fury a transformat-o într-un blestem etern.