Oare AUR ar putea să intre la guvernare cu PSD fără să-și piardă, pe drum, cei aproximativ 40 la sută dintre alegători? Atât Grindeanu, cât și Nicușor ar bate palma imediat cu Simion, cu o singură condiție necesară și suficientă: AUR să fie sută la sută pro-Ucraina, pro-Zelensky, pro-război, scrie jurnalistul Adrian Onciu pe https://opozitia.net, preluat de Romanian Global News.
Când președintele Nicușor Dan scrie în carnețelul său doar notițe despre cum să vină mai rapid și mai puternic în sprijinul Kievului, când noapte de noapte visează cum să ridice urgent fabricile de drone româno-ucrainene, ar fi pur și simplu stupid ca la Palatul Victoria să apară vreun politician AUR anti-occidental. Adică, anti-război, mai precis.
Proaspăt întors de la summitul NATO, președintele Nicușor Dan a tranșat chestiunea cu o economie de cuvinte demnă de invidiat. Întrebat dacă ar accepta voturi de la AUR pentru viitorul guvern, șeful statului a negat scurt și ferm: ”Răspunsul este nu”. Atât. Nicio virgulă de rezervă, nicio fereastră lăsată întredeschisă. Președintele vrea o ”majoritate pro-occidentală”, iar AUR, în lectura sa, ”nu este pro-occidental”. Simion nu a fost niciodată la Kiev, să-i strângă mâna lui Zelensky. Și să-i promită ajutor necondiționat, până-n pânzele albe.
Disperat că nu găsește o soluție de compromis, Grindeanu (care n-a trântit niciodată o ușă fără să verifice mai întâi dacă nu cumva îi va trebui mai târziu) a prins din zbor ideea președintelui și i-a lansat o provocare lui Simion. A spus, pentru prima dată, că nu exclude o combinație cu AUR la guvernare. Cu condiții clare și nenegociabile, desigur: ”Dacă am ceva (cu AUR – în context), e ceva legat de credibilitatea unor lideri și în al doilea rând de niște lucruri care țin de sancțiuni la adresa Rusiei sau chestiunea legată de Ucraina”. Tradus din limbajul diplomatic pesedist, mesajul ar fi ”repoziționați-vă explicit pro-Ucraina și pro-sancțiuni, apoi mai vorbim”. O ofertă foarte generoasă, cam ca invitația adresată unui vegetarian de a deschide o măcelărie.
În interiorul AUR, corul cântă, strategic, pe voci diferite. Ramona Bruynseels, de pildă, a ales registrul conciliant. ”Dacă PSD ne dă semnale în acest sens, atunci putem începe să discutăm”, a spus viceliderul deputaților AUR, nu fără a reaminti, cu grija cuvenită, că decizia partidului rămâne aceea de a nu susține guverne din care AUR nu face parte. Senatorul Petrișor Peiu, în schimb, a renunțat la menajamente: alegeri anticipate, singura soluție democratică. Iar Grindeanu ”trebuie să primească o lecție simplă” pentru că a exclus AUR de la guvernare. Între dialog și pedagogie punitivă, partidul încearcă să găsească soluția ideală.
Să ne imaginăm, printr-un efort consistent, scenariul salvator. George Simion apare la televizor, privește ferm în cameră și anunță că ”AUR susține sută la sută sancțiunile anti-rusești și eforturile României de a sprijini regimul Zelensky împotriva Rusiei, precum și toate acțiunile NATO în această direcție”. Rezervele lui Grindeanu s-ar topi instantaneu, exigențele lui Nicușor Dan ar fi pe loc satisfăcute, iar ușa guvernării s-ar deschide larg, cu covor roșu cu tot.
O singură problemă: declarația ar fi echivalentul politic al unei sinucideri transmise în direct. AUR și-a clădit ascensiunea pe un electorat profund sceptic față de implicarea României în războiul din Ucraina, ostil ajutorului militar masiv și suspicios (ca să folosim un eufemism) față de multe directive venite de la Bruxelles sau Washington. Și pe bună dreptate. Simpatizanții AUR sunt, în majoritate, pro-pace și anti-intervenționism, iar pe Zelensky îl văd mai degrabă ca simbol al corupției și al dependenței de Vest decât ca erou al vremurilor noastre. Un viraj ”războinic” ar însemna să-ți tai craca de sub picioare exact în punctul în care te sprijini cel mai apăsat. Iar crăcile, spre deosebire de sondaje, nu se refac peste noapte.
AUR ar fi ca lupul care vrea să intre în castelul regilor. Pentru a primi cheile, trebuie să-și lase blana la poartă și să îmbrace, cuminte, haina de oaie. Numai că, odată intrat, turmele dinăuntru îl vor adulmeca și îl vor respinge (oile au, la capitolul ăsta, un instinct infailibil). Iar haita rămasă afară nu va mai urma niciodată un lup care behăie. Partidul AUR se află exact în această poziție ingrată: poate obține puterea doar renunțând la ceea ce îl face relevant.
Cum ar putea, atunci, AUR să guverneze fără să-și piardă susținerea masivă? Răspunsul scurt (și singurul onest) este că nu poate. Nu în forma actuală. Orice participare la guvernare ar cere compromisuri pe politică externă, pe PNRR, pe relația cu UE și NATO. Iar fiecare compromis ar roade, zi după zi, nucleul dur al electoratului.
Rămân trei căi, niciuna comodă: 1) o ruptură internă, cu o aripă pragmatică (în jurul lui Murad) divorțând zgomotos de cea radicală (în jurul lui Peiu); 2) intrarea la guvernare după alegeri anticipate, cu un mandat clar de schimbare, nu de aliniere; sau 3) (varianta cea mai probabilă și, paradoxal, cea mai confortabilă) statul cuminte în opoziție, acolo unde identitatea suveranistă se conservă perfect, iar blocajul politic actual lucrează, gratuit, la îngrășarea scorului din sondaje.
AUR se află, așadar, în capcana clasică a partidelor antisistem, veche de când democrația. Puterea cere renunțarea la identitate, iar identitatea blochează accesul la putere. Până când această contradicție nu se va rezolva (prin evoluție sau prin rupere) ușa guvernării va rămâne închisă.
Sau se va deschide, ospitalieră, doar cu prețul propriei distrugeri. Iar lupii, oricât de flămânzi, știu de obicei să recunoască o capcană. De obicei.