România deschide fabrici de drone pentru un singur client, aflat la Kiev. Armata noastră, între timp, cumpără tancuri și blindate aproape inutile, a căror întreținere costă, în plus, o grămadă de dolari, scrie jurnalistul Adrian Onciu pe https://opozitia.net, preluat de Romanian Global News.

Mass-media tocmai a anunțat că la Cluj-Napoca se va deschide o fabrică de drone militare. Firma românească OVES Enterprise și producătorul ucrainean EDRONE vor scoate pe bandă trei tipuri: de atac – FPV, de interceptare și de recunoaștere. O mie pe lună, la început, cu perspective de 15 mii în anii următori. Partea românească aduce, pe lângă mâna de lucru, și Nemesis AI, un software de identificare și ghidaj terminal aflat deja în sistemele anti-dronă folosite de armata americană în Orientul Mijlociu.

La prima vedere, vor fi niște bani primiți, nu dați. Pare o veste bună, dacă excludem implicarea și mai profundă în războiul din Ucraina (care-i o veste foarte proastă). Și totuși ceva este așezat greșit din punct de vedere strict financiar. Fabrica va exista doar până când se va termina războiul. Apoi se va pune lacătul, din lipsă de comenzi.

În luna mai, Ministerul Apărării a semnat contracte foarte mari prin programul european SAFE. Circa 3.3 miliarde de euro vom plăti pe 298 de mașini blindate Rheinmetall, iar aproape 450 de milioane se vor duce pe muniție de 35 mm. Pentru drone, în schimb, programele publice însumează doar vreo 116 milioane. Iar programele de înzestrare anti-dronă sunt alte 106 milioane.

Cu alte cuvinte, arma care a redefinit războiul modern primește cam a cincisprezecea parte din cât primesc blindatele.

Nu vorbim despre o scăpare contabilă. Este viziunea statului român. Iar această viziune a avut și victime concrete: un program al Ministerului de Interne, sută la sută românesc și rapid, a picat. Armata urmează să cumpere echivalentul mai târziu, din alte țări. Când statul a decis totuși să producă drone acasă, la Carfil Brașov (3.500 pe an), a ales o concepție americană, strict sub licență.

Un general NATO a spus-o brutal, citat de presa dâmbovițeană: românii veneau la exerciții ”fără drone și sisteme antidronă, organizați în aceeași structură învechită”. Un antreprenor român din domeniu rezumă și mai scurt: ”Importăm prea mult!”

Volodimir Zelensky a declarat recent că Ucraina produce în jur de 10 milioane de drone pe an (cel mai probabil, în parteneriat cu diverse state europene). O noapte obișnuită înseamnă 200-300 de aparate de rază lungă trimise spre rafinării, depozite și aerodromuri rusești, la 1.000, uneori 2.500 de kilometri. Rusia răspunde simetric, cu Geranuri. Fără piloți. Fără soldați pierduți. O rafinărie oprită lângă Moscova sau o fabrică distrusă lângă Kiev costă mai mult decât tot ce a zburat spre cele două ținte.

Este aritmetica simplă a noului război. O dronă de 50.000 de dolari obligă adversarul să tragă cu rachete de un milion. Sau să o lase să treacă.

Noi cumpărăm praștii în anul în care s-a inventat mitraliera. Blindatele nu sunt complet inutile, nimeni nu spune asta. Dar un parc de sute de vehicule grele Abrams cere hangare, piese, motorină sau cherosen, întreținere software și mecanici timp de treizeci de ani, iar o bună parte din ele vor îmbătrâni în unități, cu factura de întreținere curgând lună de lună. Dronele nu se învechesc în depozit din alt motiv. Ele nu trebuie ținute în depozit deloc, pentru că după 2-3 ani deja sunt depășite din punct de vedere al performanțelor.

Când vorbim despre clientul fabricilor din România intervine partea incomodă. Fabrica de la Cluj și parteneriatul Romaero-Orbotix (inițial 1.500 de bucăți pe lună, cu o firmă de stat aflată în insolvență) sunt construite pentru o cerere care există acum, la Kiev. Specificațiile, prioritățile și calendarul se scriu strict după nevoile frontului ucrainean.

Pare profitabil pe termen scurt, însă nu vorbim despre o industrie, ci de un simplu contract.

Diferența se va vedea la primul armistițiu ruso-ucrainean. Fără o comandă distinctă de sisteme fără pilot în structura de forțe a armatei române (cu buget propriu, cerință operațională proprie și acorduri-cadru pe zece ani) halele de la Cluj se vor goli peste noapte, inginerii vor pleca, iar noi vom rămâne cu un pliant de la târgul de armament Black Sea Defense & Aerospace.

SAFE, să nu uităm, este un împrumut foarte mare. Vom începe să-l plătim în 2035. Ar fi bine ca până atunci să avem fabrici care să aducă profit pe termen lung, din care să putem achita ratele fără programe de austeritate gen Bolojan.

Deocamdată am construit carul. Boii sunt încă la Bruxelles, la Kiev și la Berlin.