Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Este culmea tupeului – Rheinmetal consideră că poate prelua de la stat șantierul naval din Mangalia, deși acolo este o procedură de faliment, iar șantierul este scos la vânzare de către lichidator. Efectiv, Rheinmetal ne tratează că și când am fi o țară bananieră, scrie europarlamentarul AUR, profesorul Gheorghe Piperea, preluat de Romanian Global News.
Corporațiile fac afaceri direct cu guvernele statelor bananiere, iar nu cu parteneri de afaceri din statele bananiere. Halal stat de drept și economie de piață avem, dacă asemenea entități oneste ne tratează în asemenea manieră …
Din partea Rheinmetal nu mă așteptam la un tratament respectuos (nu s-a comportat respectuos nici cu Grecia, cazul din 2012 finalizându-se, totuși, cu o amendă penală pentru corupție, de 39 de milioane de euro). Dar din partea guvernului, care are o sumedenie de consultați, inclusiv unii pe insolvență, plus o armată de elite oengiste care îi susțin la baionetă pe useriști și pe Bolonaj, ar fi fost utilă o reacție mai atentă, mai ales pentru că așa-zisa elită se bazează pe sloganul „fărăpenaliînfuncțiipublice”.
Este, oricum, o înțelegere total inadecvată a legii și a procedurilor de insolvență.
Guvernul nu are niciun drept și nicio atribuție în dosarul de faliment. Drepturile și atribuțiile sunt ale creditorilor, respectiv, ale lichidatorului și judecătorului sindic. Singura posibilitate a Rheinmetal de a prelua legal și corect șantierul naval din Mangalia este să se înscrie la licitație și să cumpere în condițiile licitației acele active.
Statul român poate, cel mult (printr-o interpretare forțată a legii) să ia șantierul în contul creanței pe care o deține în procedură, după care să confere șantierul celor de la Rheinmetal, dar ar fi un ajutor de stat ilegal. Plus că statul ar trebui să îi reangajeze pe toți cei 1200 de salariați concediați recent, pentru a putea să se mai construiască nave acolo.
Așadar, sugerez celor implicați să citească un pic mai mult din tratatele de insolvență, iar procurorilor, mai multă vigilență. Nu de alta, dar banii cu care Rheinmetal a fost cadorisită (cca 7 miliarde de euro) vin din împrumuturi din bani publici europeni.