O carte publicată recent în SUA de doi autori evrei, Eli Clifton, cofondator și consilier principal la Quincy Institute, și Ian Lustick care deține Catedra ”Bess W. Heyman” în cadrul Departamentului de Științe Politice al Universității din Pennsylvania, au scris o carte care zguduie clasa politică din SUA, transmite Romanian Global News.

Cei doi au fost invitații celebrului podcaster, profesorul Glenn Diesen care a discutat cu autorii cărții problematica abordată în carte.

Romanian Global News vă prezintă podcastul și câteva pasaje ale discuției.

”Bine ați revenit.
Îi avem astăzi alături de noi pe Ellie Clifton și Yen Lostick pentru a vorbi despre excelenta lor nouă carte, „Lobby-ul israelian”. Iar pentru cei care încă nu au cumpărat-o, acum este momentul potrivit. Am pus un link în descriere. Vă mulțumesc amândurora că sunteți alături de noi. Este o carte foarte importantă și poate fi, de asemenea, extrem de relevantă.
Din punctul meu de vedere, era hegemoniei liberale s-a încheiat și se pare că, în Statele Unite, crește presiunea de a ne adapta noilor realități, punând capăt războaielor fără sfârșit.
Dar, aparent, lobby-ul israelian reprezintă un obstacol major sau o limită în calea capacității de a opera aceste schimbări.
Într-adevăr, după cum știm, administrația Trump își exprimase ambiția de a pune capăt acestor războaie fără sfârșit, înainte de a lansa acest război dezastruos împotriva Iranului. Și pare să existe un consens foarte larg asupra faptului că Israelul va împinge Statele Unite în această direcție.
Ei bine, nu avem cu adevărat nevoie de un consens larg. Dovezile există deja și vedem tot mai multe voci critice cu privire la modul în care Israelul influențează politicile americane.
Și, încă o dată, ceea ce mi se pare fascinant în cartea voastră este faptul că urmăriți traseul banilor. Arătați cum, în esență, Statele Unite au ajuns să promoveze politici care merg împotriva propriilor lor interese.
Așadar, da, nu știu cu adevărat de unde să încep. Spuneți că lobby-ul israelian nu seamănă cu niciun alt lobby. Dar în ce fel este el diferit de celelalte grupuri de lobby?
Pentru că Statele Unite au multe grupuri de lobby puternice.
Vreau să-l las pe Yen să răspundă pe scurt, dar aș vrea doar să revin pentru o clipă la ceea ce ați spus înainte de întrebare.
Spuneați că acest lucru pare să contravină a ceea ce administrația…
Trump afirmase că voia să facă acest lucru.
Iar unul dintre aspectele pe care le subliniem în carte și care mi se pare important este că, în mass-media și în dezbaterea noastră politică, avem tendința să ne concentrăm foarte mult asupra lui Trump. Dar este frapant să privim la președinții anteriori – și mă refer la președinții recenți – care, cu toții, sub diferite forme, au declarat că vor să se retragă din Orientul Mijlociu: de la Obama la Trump, apoi Biden și, din nou, Trump.
Toți au indicat că doresc, în diverse moduri, să se concentreze asupra gestionării ascensiunii Chinei și să își îndrepte atenția către Pacific.
Și toți au spus că acest lucru nu poate fi realizat decât printr-o îndepărtare de Orientul Mijlociu.
Totuși, fiecare dintre ei a fost împiedicat să ducă acest demers la bun sfârșit. Am propria mea interpretare în această privință. Îmi cer scuze că intervin, desigur.
Așadar, să privim lucrurile din două perspective.
Ce anume face ca acest lobby să fie atât de neobișnuit? Cred că am intitulat capitolul „Un lobby ca niciun altul”.
Lobby-urile sunt foarte răspândite în Statele Unite, așa cum ați subliniat.
Întreaga țară se bazează pe o Constituție care a imaginat un sistem în care fiecare interes din interiorul țării s-ar mobiliza pentru a-și apăra propriile aspirații, foarte, foarte particulare.
Fiecare facțiune s-ar mobiliza astfel și ar contrabalansa influența facțiunii care i se opune, iar acest lucru ar crea un anumit echilibru în politica americană.
Ceea ce distinge lobby-ul pro-israelian, ceea ce îl face atât de neobișnuit, este, în primul rând, faptul că este un lobby de politică externă.
Or, foarte puține lobby-uri axate pe politica externă stârnesc un interes suficient de mare în rândul americanilor pentru a avea o influență reală asupra politicii americane.
Ei bine, lobby-ul israelian este unul dintre puținele lobby-uri de politică externă care contează cu adevărat și contează enorm.
De fapt, influența sa este cu atât mai mare cu cât majoritatea oamenilor nu sunt interesați de politica externă.
Prin urmare, dacă un membru al Congresului sau un președinte este presat de lobby-ul israelian să facă ceva în politica externă ce, în alte condiții, nu ar dori să facă, ajunge totuși să o facă, deoarece alegătorii săi nu îl vor recompensa dacă se opune lobby-ului israelian.
În mod tradițional, majorității alegătorilor pur și simplu nu le pasă de acest lucru, însă politicienii știu că vor fi sancționați sever de lobby-ul israelian dacă nu urmează linia impusă. Și tocmai de aceea acest lobby a avut atât de mult succes.
Știm acest lucru; este exact ceea ce anticipase președintele George Washington în discursul său de rămas-bun, atunci când avertiza că, deși era normal ca diferite grupuri de interese naționale să se confrunte în arena politicii americane, disputele partizane trebuiau, de fapt, să se oprească la marginea apei.
Pentru că, dacă ar exista – îl citez pe George Washington – un atașament pasional între o facțiune din America și o țară străină, acest lucru ar distorsiona întreaga politică externă americană. Nu ar exista nicio forță internă de contrabalansare care să i se opună, iar responsabilii politici ar ceda influenței sale. Și a avut dreptate, în mod tragic dreptate, chiar dacă poate că astăzi lucrurile încep să se schimbe puțin.
Ei bine, mi s-a părut interesant și ceea ce a spus mai devreme Ellie în această privință. Desigur, totul nu a început cu Trump. Obama a fost cel care a anunțat primul această „pivotare” către Asia.
Dar, și în acest caz, preocupările și comentariile legate de Orientul Mijlociu existau deja înainte de acest moment.
Mă întrebam dacă ați putea să ne prezentați evoluția lobby-ului israelian.
Este destul de surprinzător. Având în vedere că Israelul este o țară relativ mică, cum a ajuns să devină atât de puternic în Statele Unite? Pentru că, dacă privim doar din perspectiva interesului național, s-ar putea susține că, începând din 1967, Israelul apărea ca un important punct de sprijin al Statelor Unite în Orientul Mijlociu. Dar astăzi, desigur, este perceput din ce în ce mai mult ca acționând împotriva intereselor americane.
Mă întrebam, pur și simplu, cum s-a produs această evoluție.
Ei bine, acest lucru a început în anii ’50, printr-o operațiune a Ministerului israelian de Externe menită să dobândească o anumită influență în Statele Unite și să contrabalanseze sentimentele antisioniste existente în Departamentul de Stat în timpul administrației Eisenhower.
Aceasta considera că un stat evreu, angajat ideologic și animat de ambiții revanșarde și iredentiste, ar destabiliza regiunea și ar împiedica politica americană, precum și eforturile Statelor Unite de a contracara influența sovietică.
Așadar, originile se regăsesc la începutul anilor ’50. Dar ceea ce s-a întâmplat este că susținătorii Israelului, care fuseseră foarte activi și în sprijinul mișcării sioniste înainte de crearea statului Israel, s-au organizat cu ajutorul Israelului.
Ei au devenit ceea ce cunoaștem astăzi drept lobby-ul pro-israelian, al cărui nucleu este American Israel Public Affairs Committee (AIPAC), care avea o altă denumire la început.
Și au profitat din plin de ceea ce spuneam mai devreme. Știind că majorității americanilor pur și simplu nu le pasă de acest subiect, s-au organizat extrem de bine.
Puteau merge la politicieni din Montana, Kansas sau Dakota de Nord și să le spună: „Ascultați, vrem să susțineți ceea ce spunem noi despre Orientul Mijlociu, chiar dacă președintele s-ar putea să nu fie de acord. Dacă faceți acest lucru, vă vom susține. Dar dacă nu ne susțineți, vom organiza o contracandidatură împotriva dumneavoastră în alegerile primare și nu va fi nevoie decât de puțini bani în circumscripția dumneavoastră.
Nimeni din circumscripția sau din statul dumneavoastră nu este preocupat de această problemă. Așadar, dacă ne sfidați, nu aveți nimic de câștigat, iar dacă cedați, aveți de câștigat. Veți beneficia de pe urma acestui lucru.”
Or, consecința a fost că, dacă priviți politica externă americană la nivel global, observați că există două chestiuni în privința cărora, în mod tradițional, politica externă americană a fost cu adevărat neobișnuită.
La trei abateri standard față de media internațională.
Există două chestiuni. Una este Israelul, cealaltă este Cuba. În fiecare octombrie, Statele Unite și Israelul votează pentru menținerea blocadei împotriva Cubei. Restul lumii votează împotrivă. Cum putem explica faptul că, în aceste două chestiuni – Cuba și Israel –, politica externă americană este atât de neobișnuită? Ceea ce explică acest lucru este că acestea sunt cele două dosare în care grupurile de presiune din domeniul politicii externe contează cu adevărat pe plan intern.
Or, pentru președinții americani și membrii Congresului american, politica internă este cea care contează.
Așadar, există implicarea, banii, alianțele din cadrul comunității evreiești și, dincolo de această comunitate, alianțele cu creștinii evanghelici.
Iar exploatarea sistematică a structurii politice americane este cea care explică ascensiunea și consolidarea puterii lobby-ului israelian.
Este ceva interesant aici.
Forța lobby-ului și capacitatea sa de a exercita influență s-au bazat, cel puțin în primele decenii ale existenței sale, pe faptul că politica externă era o chestiune importantă și pe existența unor sentimente cel puțin nominal pro-israeliene în rândul electoratului.
Acest lucru i-a oferit, prin urmare, o marjă largă de manevră în ceea ce privește ceea ce putea cere responsabililor politici.
Așa cum a spus Ayan, exista ideea că, într-un fel, susținerea lobby-ului nu costa nimic.
Dar, în jurul anului 2000, odată cu moartea acordurilor de la Oslo și cu trecerea la războiul global împotriva terorismului, începem să vedem un declin destul de constant, dar lent, al sentimentului pro-israelian în rândul electoratului american. Nu suficient pentru a schimba efectiv rezultatul alegerilor, nu suficient pentru ca acest subiect să devină o miză atât de importantă încât să influențeze voturile.
Dar începe să se contureze o tendință și cred că se întâmplă ceva destul de interesant: pe măsură ce această dinamică ia amploare, începând din 2010, prin deciziile judiciare Citizens United și Speech, care au deschis larg porțile sistemului nostru de finanțare a campaniilor electorale, unui grup restrâns de persoane – plutocrați – i s-a permis să exercite o influență foarte mare asupra sistemului nostru politic, o influență care, într-un anumit sens, le fusese anterior refuzată.
Și, prin acest mecanism, vedem cum lobby-ul capătă o importanță tot mai mare în vârful ecosistemului finanțării campaniilor electorale. Este susținut de un grup din ce în ce mai restrâns de persoane, cu poziții foarte stricte în privința Israelului, foarte aliniate cu guvernele de dreapta din Israel, iar într-un anumit sens, poziții tot mai radicale sunt exprimate atât în Israel, cât și în Statele Unite, prin intermediul lobby-ului.
Acest lucru este posibil doar atunci când reușesc, de fapt, să exercite o influență sufocantă asupra finanțării campaniilor electorale și asupra membrilor Congresului.
„Și, încă o dată, există amenințarea că împotriva lor ar putea fi lansată o provocare în alegerile primare. O primară căreia s-ar putea să nu-și permită să-i facă față.”
Ei bine, presupun că un alt aspect particular al lobby-ului pro-israelian este că, așa cum susțineți, acesta nu se limitează la influențarea politicii americane. Politicienii americani înșiși ajung să subordoneze interesele Statelor Unite intereselor Israelului.
Așadar, mă întrebam: aveți exemple în acest sens? Și cum s-a amplificat acest fenomen?
Ei bine, desigur, avem exemple, dar cred că cel mai recent este un punct de plecare destul de bun: războiul împotriva Iranului. Când Marco Rubio intervine și declară, în primele 36 de ore ale războiului din februarie, că motivul pentru care Statele Unite au ales să se alăture Israelului în această chestiune a fost faptul că ajunseseră la concluzia că israelienii aveau să reînceapă atacurile împotriva Iranului și că, procedând astfel, iranienii aveau să atace în mod inevitabil ținte americane din regiune.
Prin urmare, Statele Unite nu ar fi avut altă alegere decât să se lase antrenate de evenimente. Or, ceea ce lipsește cu adevărat din acest raționament este orice luare în considerare a faptului că Statele Unite ar fi putut, poate, să le spună israelienilor: „Nu faceți asta, fie și numai din considerente legate de propriul nostru interes, pentru că nu vrem să fim atrași în acest război.” Este exact ceea ce Donald Trump spunea că vrea să evite.
Dar, în loc de asta, îl aveți pe secretarul de stat care spune destul de explicit că israelienii ne-au forțat mâna, iar apoi vedeți lobby-ul luând foc de entuziasm.
În primele 24 de ore ale acestui conflict, îi vedem pe AIPAC și pe alte grupuri celebrând cu entuziasm începutul acestui război.
Deci, încă o dată, un război despre care secretarul de stat a spus că a fost, în practică, impus acestei administrații.
Și, desigur, există numeroase exemple. Le analizăm destul de detaliat în carte, în cazul administrațiilor Ford și Truman, al președinților Carter, Obama și, așa cum tocmai am menționat, Trump.
În aceste cazuri, un președinte are o anumită idee, adesea despre modul în care s-ar putea ajunge la pace între Israel și arabi, de regulă printr-un fel de acord global asupra căruia Statele Unite și Uniunea Sovietică să cadă de acord. Apoi, lobby-ul israelian se mobilizează puternic, iar consilierul președintelui pentru afaceri interne îi atrage atenția că riscă foarte serios să piardă sprijinul Congresului sau chiar să-și piardă propria alegere ori realegerea, dacă cedează în această chestiune.
Și, în repetate rânduri, arătăm cum unii președinți au spus: „La naiba, trebuie să cedez, nu pot face ceea ce vreau.” În timp ce le promiteau arabilor că data viitoare, după ce vor fi realeși, vor putea merge mai departe cu acest plan.
Și acest lucru s-a întâmplat iar și iar.”
„Acesta este un exemplu sistematic al modului în care interesele americane, așa cum sunt ele definite de ceea ce un președinte și principalii săi consilieri în materie de politică externă și securitate națională consideră a fi interesul național, văd aceste politici contracarate, modificate, blocate sau împiedicate de lobby-ul israelian.”
„Ceea ce facem noi în carte și ceea ce merge puțin mai departe de această problemă este să ne interesăm nu numai de modul în care interesele americane din străinătate sunt compromise, ci și de felul în care și de motivele pentru care influența lobby-ului ajunge acum să compromită libertățile americane chiar pe teritoriul Statelor Unite.”
„Dar cum a influențat evoluția Israelului lobby-ul pro-israelian? Pentru că, încă o dată, Israelul anilor ’60 și ’70 este foarte diferit de cel pe care îl vedem astăzi. Mă gândesc la un Israel mult mai de dreapta, mai naționalist, mai religios. Putem adăuga și extremismul. A avut această evoluție un impact, într-un fel sau altul, asupra lobby-ului?”
„Este o întrebare excelentă. Așadar, așa cum a subliniat Ellie, există în Statele Unite un sentiment generalizat potrivit căruia Israelul este un lucru bun. Este văzut ca un răspuns eroic al evreilor la Holocaust.”
„Și există un fel de afinitate culturală între America creștină, care se vede pe sine ca un popor, într-un anumit sens, ales și excepțional, și poporul evreu, cu relația sa de legământ cu Dumnezeu. Există toate aceste elemente culturale și psihologice, mai difuze, dar care au avut o anumită influență.”
„Aceste sentimente au înflorit într-o perioadă în care Israelul era o țară mai degrabă social-democrată și rezonabilă. Ceea ce, în termenii politicii americane, ar fi putut semăna cu un stat democrat precum Connecticut sau Rhode Island.”
„Dar, în anii ’70 și ’80, a devenit ceea ce, în termenii politici americani, s-ar numi un «stat-pivot», oscilând între guverne de dreapta și de centru-stânga, între Partidul Laburist și Likud, fără să știe ce să facă cu teritoriile: să le schimbe în schimbul păcii sau să le anexeze prin forță.”
„Însă astăzi, de mai bine de două decenii, a devenit cu adevărat un stat profund republican, asemenea statului Iowa sau Oklahoma din Statele Unite. Țara a devenit foarte extremistă, iar acest lucru a avut un impact considerabil asupra lobby-ului, pentru că lobby-ul nu mai poate apăra politicile extreme promovate de actualul guvern israelian.”
„Fie că este vorba despre colonii, despre sprijinul acordat coloniștilor violenți, despre războiul din Gaza — pe care îl consideră un genocid —, despre un atac împotriva Iranului sau despre strămutarea a un milion de oameni din Liban.”
„Lobby-ul nici măcar nu încearcă să apere aceste politici și, totuși, continuă să ceară guvernului american ca, citez, «să nu existe nicio divergență între Statele Unite și Israel».”
„Ei bine, să nu ai divergențe cu o țară rezonabilă este un lucru. Dar să nu ai divergențe cu o țară nebună — care, după orice definiție rezonabilă, este nebună — este cu totul altceva. Asta arată cât de nebun a devenit Israelul. Crește costurile și face ca și lobby-ul să o ia razna.”
„Lobby-ul încearcă să facă campanie și să susțină Israelul fără să mai menționeze măcar Israelul, pentru că nu îi poate apăra politicile.”
…..

Cartea poate fi achiziționată aici: https://www.simonandschuster.com/books/Israels-Lobby/Eli-Clifton/9781668210840