Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Publicistul Ion Cristoiu a explicat, în urmă cu mai bine de 25 de ani, de ce Tratatul semnat de România și Ucraina, în care existau prevederi clare pentru drepturile minorității române de acolo, nu va fi respectat, scrie https://r3media.ro, preluat de Romanian Global News.
„Ucraina este un conglomerat de minorități. Să nu uităm că acolo este o minoritate rusă foarte puternică. Orice rezoluție am introduce noi, românii, nu va putea opri acest proces de ucrainizare, care nu-i vizează neapărat pe români, ci vizează celelalte minorități, printre care și ruși.
Introducerea de către noi, în tratat, a acestui lucru (n.r. respectarea drepturilor minorităților), nu-i deloc un câștig pentru că ucrainizarea este o politică de stat și naționalismul ucrainean, pe dificultățile economice pe care le are această țară, este ceva de la care nu vor da înapoi.
Ca să aplici rezoluția 1201, ca să-i faci pe ucraineni să respecte minoritatea românească, trebuie să fii tu, România, un stat foarte puternic, eventual de proporțiile Rusiei sau de proporțiile Franței, să ai o putere la Consiliul Europei, la cancelariile occidentale și de fiecare dată când ucrainenii ar încerca să șteargă sau să lichideze minoritatea românească, tu să protestezi.
Noi nu avem această putere și această ucrainizare este la ora actuală îndreptată și împotriva minorității românești“, spunea Ion Cristoiu acum 25 de ani.
La 2 iunie 1997, la Constanța, România și Ucraina au semnat Tratatul privind relațiile de cooperare și bună vecinătate dintre România și Ucraina. Prin acesta, România renunța la teritoriile ocupate de URSS, iar Ucraina se angaja să respecte drepturile minorității române rămase pe teritoriul său.