Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Fără să țină cont de numeroasele studii care demonstrează nocivitatea purtării măștii, guvernul româno-maghiar de la București instigă populația să își provoace probleme de sănătate majore purtând mască, transmite Romanian Global News.
Aflăm astfel prin trompeta guvernului, Dan Cărbunaru, că la nivelul Guvernului există o preocupare în legătură cu creşterea numărului de cazuri de COVID-19 şi orice măsură de prevenţie este binevenită, acesta menţionând că membrii Cabinetului au purtat în şedinţă măşti de protecţie.
“Chiar şi astăzi a avut loc o discuţie în cadrul şedinţei cu ministrul Sănătăţii. Există o preocupare – nu doar la nivelul Ministerului Sănătăţii, dar şi la nivelul Guvernului – în legătură cu această creştere a numărului de cazuri şi, din acest punct de vedere, orice măsură de prevenţie din seria celor care au fost deja menţionate şi utilizate, până la urmă, nu doar în România, oriunde în lume, sunt binevenite, orice astfel de măsuri: purtatul măştii în spaţiile aglomerate, că vorbim de mijloacele de transport în comun sau încăperi unde nu se asigură acea distanţă minimă, mai ales că specialiştii vorbesc acum despre faptul că, deşi nu este la fel de periculoasă ca variantele anterioare, şi această formulă care tinde să devină predominantă este destul de contagioasă, din ce în ce mai contagioasă”, a afirmat Cărbunaru, după şedinţa de guvern, întrebat în legătură cu faptul că membrii Executivului au purtat masca de protecţie, relatează Agerpres.
“Este unul dintre motivele pentru care, inclusiv în Guvern, aţi văzut ce s-a întâmplat şi astăzi, în cadrul şedinţei, mai ales că la invitaţia premierului, la şedinţa de guvern au participat şi o parte importantă dintre tinerii care s-au înscris în programul de intership la nivelul guvernamental şi cu toţii am purtat măşti. Se va menţine această recomandare implementată la nivelul Guvernului, ceea ce e valabil şi pentru alte categorii de spaţii aglomerate, în special, revin asupra mijloacelor transport în comun, chiar astăzi – şi domnul ministru al sănătăţii sublinia acest lucru”, a adăugat Cărbunaru.
Potrivit acestuia, la nivel guvernamental se va sprijini, prin mijloace de comunicare, transmiterea acestor măsuri, menţionând că nu este vorba de obligaţii.
“Nu sunt obligaţii, pentru că nu avem în acest moment activat vreun cadru legal care să genereze obligativitate, dar, din păcate, după o perioadă atât de îndelungată, în care valurile de COVID-19 au lovit inclusiv România şi am văzut zeci de mii de victime care şi-au pierdut viaţa în această perioadă, ne gândim cu toţii atât la familiile lor, dar şi la cei care s-au recuperat, poate chiar cu greu, trecând o dată sau de două ori sau de mai multe ori prin această boală, că după această experienţă dureroasă, cu toţii ne dorim să folosim mijloace de protecţie, chiar şi fără a fi fost obligatorii, dar vin în menţinerea sănătăţii noastre”, a mai spus Dan Cărbunaru.
Romanian Global News reamintește că „Sindromul de epuizare indus de mască” (Mask-Induced Exhaustion Syndrome – MIES) este numele generic dat multitudinii de forme de deteriorare fizică și psiho-socială induse de purtarea măștii. Conceptul este recent și a fost propus într-o amplă meta-analiză de un grup de cercetători germani din diferite domenii medicale și psihosociale (anatomie moleculară și celulară, patologie, neuroștiințe, patofiziologie neurochirurgicală, psihologie), care au expus efectele medicale adverse provocate de purtarea măștii.
Potrivit studiul menționat [1], măștile au efecte medicale adverse nu numai asupra persoanelor bolnave, ci și asupra celor sănătoase, iar gravitatea problemelor este direct proporțională cu durata purtării măștii. Principala cauză a efectelor secundare este creșterea nivelului de dioxid de carbon în sângele purtătorului și scăderea saturației de oxigen din sânge. Purtarea măștii mai multe ore pe zi, pe termen lung, determină o adaptare patologică a fiziologiei respirației. Astfel, se extinde spațiul respirator mort (nas, gât, trahee, bronhii), care, alături de reținerea de CO2, determină schimbări semnificative la nivelul gazelor din sânge, conducând la apariția hipercapniei (afecțiune caracterizată prin acumularea excesivă de dioxid de carbon în sânge) și a hipoxiei (o stare patologică care presupune un aport insuficient de oxigen în organism). Purtătorii de mască, fiind nevoiți să reinhaleze dioxidul de carbon acumulat în volumul spațiului mort respirator, intensifică activitatea respiratorie, de unde rezultă și nevoia mai mare de oxigen. Expunerea repetată și prelungită la astfel condiții, dintre care unele subliminale, poate duce la apariția unor modificări patologice care afectează sănătatea, cum ar fi tensiunea arterială și arterioscleroza, dar și bolile coronariene (sindrom metabolic) sau neurologice.
Mai mult aici: https://www.imuno-medica.ro/noutati/Review-Efectele-medicale-adverse-induse-de-masca-47
Un studiu de mare amploare, cuprinzând 35 de țări europene și 602 milioane de oameni, a relevat că purtarea măștii nu a redus transmiterea SARS-CoV-2 sau numărul deceselor din cauza COVID-19, ci, din contră, este posibil să fi agravat simptomele bolii, arată The Counter Signal.
l studiului de specialitate, publicat în revista Cureus, Dr. Beny Spira a analizat fiecare țară europeană cu cel puțin 1 milion de locuitori în perioada octombrie 2020 – martie 2021, când „întregul continent s-a confruntat cu o explozie de îmbolnăviri de COVID-19”.
În aceste țări, obligativitatea purtării măștii și gradul de conformare au variat semnificativ, de la 5% la 95%. Comparând statisticile cu numărul de cazuri de infectare și decese din țările respective, împreună cu aceste procente privind purtarea măștii, Spira a ajuns la următoarea concluzie:
„Deși nu s-a putut desprinde nicio concluzie de tip cauză-efect din această analiză observațională, lipsa corelațiilor negative între utilizarea măștilor și cazurile și decesele de COVID-19 (faptul că numărul de cazuri și decese nu a scăzut ca urmare a purtării măștii – n.r.) sugerează că utilizarea pe scară largă a măștilor într-o perioadă în care era nevoie mai mult decât oricând de o intervenție eficientă, adică în timpul puternicului val de toamnă-iarnă din 2020-2021, nu a contribuit la reducerea transmiterii COVID-19.
În plus, corelația pozitivă (relația direct proporțională – n.r.) moderată dintre utilizarea măștilor și decesele din Europa de Vest sugerează, totodată, că utilizarea universală a măștilor ar fi putut avea consecințe nefaste neintenționate.”
Mai mult aici: https://informatialibera.ro/nou-studiu-mastile-pot-agrava-evolutia-covid-19-eficienta-lor-inexistenta/