Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Profesorul Radu Ciuceanu, fost deținut politic timp de 16 ani, fondator al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului și membru de Onoare al Academiei Române, a plecat la Ceruri în această pe 12 septembrie 2022, la Odovania praznicului Nașterii Domnului, scrie www.activenews.ro, preluat de Romanian Global News.
Luptătorul anticomunist întemnițat din anii tinereții sale, împlinise pe 16 aprilie 94 de ani, sărbătoriți alături de prieteni la Casa Oamenilor de Știință. Profesorul ne-a mărturisit atunci că, la fel ca în fiecare an, a fost felicitat atât de președintele Academiei, profesorul Ioan Aurel Pop, cât și, printr-o scrisoare oficială, de Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, care i-a urat mulți ani înainte pentru a ne împărtăși și pe mai departe din biruințele generației mărturisitorilor.
Profesorul a fost onorat de Patriarhul României în 2017 cu cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române, Crucea Patriarhală, oferită unor foști deținuți politici care au suferit în temnițele comuniste. El mai deținea o distincție similară și din partea Înaltpreasfinițitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
Colegii profesorului de la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului i-au adunat memoriile într-o colecție aniversară publicată anul trecut, care ar merita să fie disponibilă ân cât mai multe librării, cu concursul Academiei Române. Profesorul Radu Ciuceanu, era și consultant special al ActiveNews pentru istoria anticomunistă a României. În această calitate cu care ne-a onorat, profesorul și-a adus și salutul său cititorilor noștri, la fel ca la începutul anului, mărturisindu-ne că și-ar dori să apuce să-l vadă canonizat pe camaradul său mai mare de rezistență armată și temniță bolșevică, Părintele Gherasim Iscu (foto mai jos din Arhiva CNSAS), starețul de la Mănăstirea Tismana, plecat la Ceruri ca un adevărat martir, dintr-o celulă, într-o sfântă noapte de Crăciun. „Căpeteniile Bisericii noastre trebuie să recunoască sfințenia, dăruirea și martirajul propriilor sfinți și mărturisitori din închisori”, ne spunea profesorul atunci (video mai sus – articolul continuă după fotografia de mai jos).
Totodată, Profesorul Ciuceanu și-a exprimat speranța că jertfa generației sale nu va fi uitată în complexul Catedralei Mântuirii Neamului, unde și-ar dori să se regăsească și un monument creștin în memoria Sfinților închisorilor.