Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Declarația socialiștilor din R. Moldova privind „condamnarea acțiunilor cu caracter unionist și lichidare a statalității”, propusă pentru a fi votată în Parlamentul de la Chișinău și sprijinită de comuniști, a fost respinsă, transmite Romanian Global News.
„Examen să vedem cât de patriot este fiecare”, și-a argumentat propunerea socialistul Grigore Novac, nemulumit de faptul că mai multe primării din R. Moldova au semnat Declarația de Unire cu România.
Numai comuniștii au susținut propunerea socialiștilor.
Liderul liberalilor Mihai Ghimpu le-a amintit socialiștilor că „președintele vostru, cu porcul, cânta cu deputați ruși în beciul de la Condrița „Soiuz nerușimîi”, imnul Federației Ruse”.
Mihai Ghimpu s-a referit la declarațiile de Unire cu România semnate de mai multe autorități publice din R. Moldova, afirmând că este „un punct de vedere” al cetățenilor care trăiesc la sat în mizerie, iar consilierii care au în spate voturile oamenilor pot să ia asemenea decizii, fiind vorba de „o luptă de idei”, principiu al democrației
„Voi doriți să vorbiți numai voi, cu Uralul, unde s-a dus președintele vostru – în Altai la vânătoare. Tu ai fost în Coreea de Nord și te-ai umplut de democrație. Asta-i republica lui Stalin, nu a lui Ștefan cel Mare”, a continuat Ghimpu, adăugând că Unirea poate fi decisă în cadrul unui eventual referendum, iar până atunci se poate de promovat asemenea idei.
Și deputata liberal-democrată, Maria Ciobanu, a declarat că „demnitatea de neam este cartea de vizită a fiecărui cetățean”, iar noi nu purtăm nicio vină că, prin pactul Ribbentrop-Molotov, am fost rupți de neam a declarat deputata citată de www.ziarulnational.md.