Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Fundației „Ion Gavrilă Ogoranu”, dedicată marelui luptător din rezistența anti-comunistă, i s-a interzis accesul în școlile și liceele din Capitală, informează o adresă a Inspectoratului Școlar al Municipiului București semnată de Vlad Drinceanu, Inspector general, adresă ajunsă în posesia redacției https://r3media.ro, preluat de Romanian Global News.
Conform documentului, cineva a reclamat Fundația „Ion Gavrilă Ogoranu” și Asociația „Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei” pentru că expune elevii la „ideologia de extremă dreaptă” în timpul activităților desfășurate în săptămâna „Școala Altfel”.

Din sursele R3media, totul a pornit de la invitarea doamnei Zoe Rădulescu, fiica luptătorului anti-comunist Gogu Puiu, să vorbească elevilor de la liceul tehnologic „Theodor Pallady” în cadrul „Săptămânei Altfel”.
În vârstă de 75 de ani, Zoe Rădulescu s-a născut în închisorile comuniste, acolo unde a fost aruncată alături de mama ei, Olimpia.
Această activitate a fost considerată „extremistă” de către cineva, care a cerut Instituției Prefectului București să intervină.
La rândul său, Instituția Prefectului București a „solicitat” Inspectoratului Școlar Municipal București să ia măsuri în privința „participării elevilor la seminarii și activități care au ca tematica ideologia de extremă dreaptă în cadrul activităților desfășurate în „Școala Altfel”.
Astfel, Inspectoratul a anunțat toate unitățile școlare preuniversitare private și de stat că a hotărât „interzicerea organizării de întâlniri cu elevii la care să participe reprezentanții Asociației „Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei” și ai „Fundației Ion Gavrilă Ogoranu cunoscute pentru promovarea unor activități și mesaje specifice ideologiei de extremă dreapta dar și interzicerea propagării oricăror mesaje sau acțiuni cu caracter extremist”.
Educația sexuală explicită e permisă
În context, merită menționat că la finalul anului trecut, în perioada „Școlii altfel”, elevii de clasa a VI-a de la Școala Gimnazială nr.79, din București au fost expuși la ore de educație sexuală explicită, fără acordul părinților.
Copiiilor li s-a vorbit despre consumul de pornografie și masturbare, dar și altele. Deși episodul a stârnit un scandal, nicio autoritate școlară nu s-a sesizat pentru a investiga faptele.
În schimb, Zoe Rădulescu (75 de ani), fiică de deținut politic (mama sa a fost arestată doar pentru că era soția lui Gogu Puiu), este interzisă în școli.