Fără doar și poate, 2024 nu a fost un an atât de exploziv pe cât mi-aș fi închipuit. Cu toate acestea, dacă mă repun în situația de acum un an, îmi dau seama că, practic, între ceea ce avem acum și ceea ce am avut atunci e un imens hău. Acum un an nu mi-aș fi imaginat că puterea globalistă va pierde atât de masiv, se arată într-o analiză a lui Dan Diaconu de pe https://trenduri.blogspot.com, preluată de Romanian Global News.
Acum un an eram ferm convins că Trump ori va câștiga, ori va fi omorât. Însă, pentru scenariul în care va câștiga alegerile, nu-mi puteam imagina cât de masive vor fi schimbările. Mai degrabă mă gândeam la o rezistență pe linii multiple a democraților/globaliștilor, așa cum a avut la primul mandat. Ceea ce e fals întrucât, după cum remarcați, cei care i-au făcut zile fripte preferă să o șteargă englezește de pe post. Inclusiv în instituțiile media încep să dispară, prin demisie, cei mai virulenți vectori anti-Trump.
Dacă tot am ajuns aici, vă rog să vă uitați la schimbarea de discurs a propagandiștilor șefi inclusiv de la noi. Desigur, la nivelul chiuretelor gen Cătălina Porumbel, discursul a rămas la fel, accentuându-și acuitatea, dar la nivelul marilor granguri, gen Chireac sau a plevuștii gradate de la Digi, a început să se simtă vântul schimbării. Să-l auzi pe Chireac criticând faptul că s-au anulat alegerile fără să existe probe e o poezie. Și cam același ritm bagă și sergenții gen Negruțiu de la UM Digi. Mai că-ți vine să întrebi: „Fraților, ce-ați pățit? Cui ne lăsați?”.
De fapt, totul pornește de la licurici, unde e o aliniere ciudată. Jeff Bezos și Zuckerberg au decartat bani serioși ca sponsorizare pentru ceremonia de întronizare a lui Trump. Am înțeles din zvonuri că inclusiv Soros își negociază salvarea. De fapt el chiar are probleme grave întrucât noua administrație intră acum în forță în aparatul de stat. Spre deosebire de Soros, care anul trecut a încercat să-l împacheteze juridic pe Trump în câteva luni, Trump are patru ani la dispoziție și deține toate cheile justiției. În plus, e un dosar baban despre care se tot vorbește că l-ar ajuta pe Trump să scape nu doar de Soros, ci și de mai bine din jumătate din cârtițele statului subteran american. De-aceea se aude prin târg că ar fi un fel de „shortage” al finanțării prin canalul Soros la nivel global, asta ca dovadă a „marii împăcăciuni” pe care ar vrea s-o obțină. Ca o dovadă de bună credință, înțeleg că nu s-au mai plătit soldele și dacă nu s-au plătit soldele, cântăreții își pun instrumentele de-o parte așteptând sau căutând activ pe altcineva „la dedicații”. Iată așadar misterul, se caută un nou angajator! V-ați fi gândit la așa ceva cu un an în urmă? Stați să vedeți când va intra penuria în televiziuni întrucât orice analiză scoate în evidență eficiența tot mai redusă a publicității TV, ceea ce reduce accelerat bugetele.
Însă tot ceea ce am pomenit aici e apă de ploaie. Nu aici e problema majoră, ci în economie. Toată lumea stă cu ochii cât cepele ca să vadă „minunea” pe care-o promite Trump. Și promite verzi și uscate, astfel încât ai impresia că, după încoronare, se va porni o schimbare masivă, mai ceva decât în cazul Marii Revoluții Socialiste. Partea frumoasă și surprinzătoare abia acum începe întrucât n-o să meargă! Iar haosul pândește, așteptând nerăbdător eșecul politicilor lui Trump. Și-abia atunci vom reuși să vedem limpede cât de masivă a fost tranziția de până acum.
Unii au impresia că „s-a stricat puțin mașinăria” și că e suficient să se aplice rețetele despre care „știm că funcționează”. Ba, mai mult, într-o creativitate hilară, Trump anunță programul „Made in USA”, o copie încropită în grabă a abia încheiatului program „Made in China”, care a propulsat Imperiul Celest pe prima poziție la nivel mondial într-o grămadă de domenii. Păi dacă a reușit China, de ce n-ar reuși și SUA? – s-a întrebat Trump, asemeni lăutarului care cântă Rapsodia română cu înflorituri. Păi nu prea e așa întrucât China era o putere în ascensiune, ceea ce o face capabilă să prindă aripi, în timp ce SUA e o putere în decădere și orice inițiativă merge împotriva ei. De ce? Pentru că așa e viața!
De altfel, tocmai aici va veni surpriza celor care așteaptă minuni. Există o unanimitate în public și-n zona de analiză în ceea ce privește efectul benefic al politicilor lui Trump. Ăia de la Goldman s-au grăbit să laude inițiativele de la Mar-a-Lago, prin proiectarea de rezultate economice de-a dreptul fascinante la finalul anului în curs. Și vă spun că se va lăsa cu o marea dezamăgire întrucât, după umila mea părere, absolut tot ceea ce a funcționat de-a lungul vremii nu va funcționa acum. Și nu trebuie să așteptăm până la sfârșitul anului pentru a vedea rezultatul; îl vom vedea pe parcurs. Există o explicație logică și limpede: măsurile trecutului au fost aplicate în perioade excepționale, în care se înregistraseră anumite excese punctuale. Problema de acum este că avem excese multilaterale în orice zonă a economiei. Și, ca să fie treaba treabă, între campionii excesului este pe loc fruntaș statul american.
Dintr-un anume punct de vedere excesul nu e rău atunci când economia este în expansiune. Sănătatea economică și doctrinară a unei societăți se vede atunci când populația este prosperă. Ce înseamnă prosper? Ei bine, prosperitatea apare în momentul în care a-ți asigura viața de zi cu zi nu mai reprezintă o problemă pentru majoritatea covârșitoare a oamenilor, în condițiile în care se păstrează stratificarea normală a societății. Adică există condițiile ca la baza societății să nu existe probleme de subzistență. Această stare aduce o mulțumire suficientă membrilor săi, conducând la un pact interesant. Astfel, omul de la bază nu se mai vede nevoit să încerce evadarea către vârf deoarece are tot ce-i trebuie. Într-o oarecare măsură, toate straturile sociale sunt mulțumite și migrația între straturi este redusă.
În momentul în care la baza societății se moare de foame sau nu se asigură condițiile de trai suficiente, apare polarizarea. Și, cu cât polarizarea e mai mare, cu atât societatea se află mai aproape de haos. Exprimată prin prețuri, polarizarea înseamnă un cost mare al bunurilor de bază, iar prețul mare al acestor bunuri semnalizează probleme profunde. Ce probleme? Păi, în primul rând, blocaje, costuri mari de producție, ineficiență s.a.m.d. Într-o societate care funcționează eficient, nu există probleme în asigurarea subzistenței. Există însă probleme de altă natură.
Pentru a vă exemplifica, o să vă aduc în față China, întrucât lumea a rămas mută în fața excedentului său masiv. Pentru cei care nu știu, China este țara cu una dintre cele mai reduse polarizări sociale și care a reușit să elimine sărăcia extremă din societate. Cu toate acestea, China e în criză din cauză că are facilități imense de producție – cumva adaptate populații – dar se confruntă cu o scădere a cererii pieței interne care acum a ajuns îndestulată. De aceea sistemul industrial al țării s-a orientat către exterior, contribuind la excedentul pe care l-am văzut. Nu-i un fenomen simplu pentru nicio societate întrucât la acest moment trebuie să se deseneze strategiile care să asigure menținerea bunăstării economice. Trebuie redusă producția, dar trebuie avut în vedere ca reducerea să nu afecteze locurile de muncă deoarece astfel s-ar ajunge pe o spirală a scăderii, cu o evoluție similară celei americane.
De altfel, dihotomia vizibilă la nivelul celor două mari puteri economice ale momentului ne arată cât se poate de clar că urmează schimbarea masivă de paradigmă la nivel global. Mai țineți minte anii 80? Care era caracteristica acestora? În Vest familiile aveau câte două mașini și asigurarea electrocasnicelor era o banalitate. În partea cealaltă a Cortinei, mașina era un lux(în condițiile în care mașinile care se fabricau erau de proastă calitate), iar electrocasnicele erau în general proaste, rare și scumpe. Nu mai vorbesc de faptul că industria din Est rămăsese atât de mult în urmă încât nu era capabilă să producă aparate video, casetofoane portabile sau console de jocuri. Așadar, într-o parte era penurie și-n cealaltă prosperitate.
Dacă aveți curiozitatea să mergeți în China, veți rămâne uimiți de prețurile produselor de bază. Totul e surprinzător de ieftin. Hotelurile sunt luxoase și ieftine. Inclusiv mașinile sunt la jumătate de preț față de Europa. Mergeți în SUA și veți vedea opusul. New York-ul a devenit simbolul mizeriei cu preț de lux. Sau, dacă vreți, mergeți mai aproape, în Elveția, unde vă va surprinde prețul piperat al mizeriei. În alte vremuri, ceva similar ți se întâmpla când mergeai în India, în țările africane sau prin alte zone ale sărăciei; pentru a beneficia de cazări decente sau de mâncare cât de cât sigură, trebuia să scoți din buzunar prețuri astronomice. Acum, în Occident se generalizează povestea asta.
La începutul anului trecut mă așteptam ca întreaga șandrama să pice brusc. Acum, cu venirea lui Trump, îmi dau seama că fenomenul va fi mult mai amplu. Recentele planuri de anexare ale Canadei și Groenlandei seamănă ca două picături de apă cu venirea lui Gorbaciov. Mai țineți minte „perestroika” și „glasnost”. „Make America Great Again” pare tras la xerox. Readucem industria în SUA, orice chip din lume va trebui să fie american, orice telefon va trebui să fie fabricat în SUA, orice orice va trebui să fie american! Fabulos! Același imbold revoluționar îl pregătea și Gorbaciov când predica o nouă revoluție socialistă care va reindustrializa Uniunea Sovietică. Și așa s-a ales praful de tot.
Într-o oarecare măsură, ceea ce remarc la americani este tentativa de a se baza pe experiența istorică. SUA înțelege că se află în rahat, dar, privind pragmatic, înțelege și altceva, anume că de salvat se poate salva singură. URSS a încercat să-și salveze sistemul și sateliții, pierzând totul. SUA acum face altceva: caută să vadă ce e de luat din zonele ocupate, după care va pronunța apăsat doctrina viitorului: scapă cine poate și cum poate. Cu alte cuvinte, spre deosebire de URSS, SUA nu va avea absolut nicio problemă în a-și lăsa foștii parteneri să moară în chinuri. De altfel, preluarea Groenlandei fix din acest scenariu e coborâtă.
Rezultă că singura cale de salvare a Europei se află în reîntoarcerea la origini. Europa ar trebui să se scuture puternic de neomarxism, să-și reconsidere conectarea(cât mai e posibilă!) la resursele energetice ieftine rusești și să-și reia ascensiunea industrială de-acolo de unde a lăsat-o în urmă cu 15 ani. Mai e posibil? Pe hârtie da, dar în mod practic probabil că răspunsul e negativ. Așa cum Estul Europei a trebuit să treacă printr-o perioadă de derusificare, prin retragerea trupelor și vidul de putere, probabil că la fel va fi și cu deamericanizarea. Însă, realizați că avem de-a face cu un proces mult mai dureros deoarece americanizarea Europei e începută după Al Doilea Război Mondial, astfel încât în interiorul societăților europene americanismul a crescut precum un organ vital care, în mod real, e contra naturii. Extirpându-l, europenii vor cunoaște spasme similare celor ale morții și doar în urma unui asemenea travaliu vor putea să renască.
Pe scurt, urmează să vedem cenușiul schimbării, lipsa de perspectivă și disconfortul reașezării întregii economii mondiale. De asemenea, vom vedea mișcări surprinzătoare, poate chiar de neimaginat. În timp ce unii cred că Trump va căuta să-și atragă Rusia în lupta contra Chinei, nu m-ar surprinde deloc să văd contrariul, adică tentativa de a-și apropia China în detrimentul Rusiei. Lumea va continua să fie un câmp plin de surprize.