Belgia – Iran, aseară, la Campionatul Mondial de Fotbal din America. Mai mult decât un meci: a fost un război civilizațional, scrie jurnalistul Adrian Pătrușcă pe https://www.facebook.com/adrian.patrusca, preluat de Romanian Global News.

O oglindă a zvârcolirilor prin care trece întreaga lume în reașezarea ei dramatică într-o Nouă Ordine Mondială.
De o parte, Belgia – vechea civilizație aflată în amurg, dar care încă nu realizează că vremea ei a apus.
Vedete plictisite și arogante, pentru care lupta din arenă a devenit o corvoadă.
Jucători de sute de milioane de dolari, îmbătrâniți la propriu și la figurat, uzați fizic și moral, sastisiți de prea mult bine, tociți de victoriile de până acum.
Lipsiți de vlagă, de motivație și de dorința reală de a câștiga.
Iar metisajul (trâmbițatul multi-culturalism) nu a adus revigorarea. Dimpotrivă, naturalizații împotriva naturii (prin acte, nu prin sânge) s-au molipsit și ei de torpoarea agonizantă a apropiatului sfârșit.
Dar, mai presus de toate, belgienii au fost uluiți să vadă că o adunătură de neica-nimeni are tupeul să le țină piept și să le conteste superioritatea.
Dincolo, Iranul – o echipă de luptători. Un amestec de tineri și bătrâni, de ardoare și de viclenie, de vitalitate și de strategie, gata (vorba cântecului) să muște din dușmani.
Rar s-a văzut pe o arenă sportivă spiritul de jertfă pe care l-au arătat iranienii aseară.
Iar faptul că au jucat pe un teren ostil, într-o țară ostilă (Trump le-a acceptat intrarea în SUA doar în ziua meciurilor, astfel că trebuie să facă de fiecare dată deplasarea de la cantonamentul din Mexic), cu imnul huiduit mârlănește, nu a făcut altceva decât să le sporească ambiția.
(Nimic nu e mai grăitor decât faptul că, odată cu trecerea timpului, huiduitorii – cuceriți de spiritul de luptă al iranienilor – au început să-i aplaude și să-i ovaționeze la scenă deschisă. Realitatea a biruit propaganda.)
Cum spuneam, a fost mai mult decât un meci.
În ciuda dominației zdrobitoare dar sterile a belgienilor, iranienii au avut cele mai mari ocazii, plus un gol anulat în mod discutabil.
S-a terminat 0 – 0.
Dar echilibrul a fost unul precar. A devenit limpede: actuala ordine mondială (fotbalistică și politică) stă să se prăbușească. Iar prăbușirea este inevitabilă.
Vitalitatea va ucide luxura.
E doar o chestiune de timp. De foarte puțin timp.