Dacă neputința ar fi o disciplină olimpică, Europa ar domina podiumul fără să transpire. De la izbucnirea războiului din Golf, în februarie, continentul care se visează ”putere geopolitică” a demonstrat o singură capabilitate strategică intactă: emiterea de comunicate, scrie jurnalistul Adrian Onciu pe https://opozitia.net, preluat de Romanian Global News.
Berlinul urmărește situația în stil Iohannis, ”cu atenție și îngrijorare”. Este formula standard, livrabilă din stoc, valabilă la orice catastrofă. Parisul a încercat o idee mai mult. Macron a aranjat solemn, cu sultanul Omanului, deminarea strâmtorii Ormuz, iar Teheranul i-a răspuns a doua zi că ”Franța ar face bine să nu se mai amestece”. Probabil reacția dură îl deranjează și acum pe Macron, mai tare decât înfrângerea Franței la Mondialul de fotbal. Cât despre misiunea navală europeană care ar fi trebuit extinsă spre Golf, au blocat-o chiar statele membre, considerând-o prea riscantă (în primul rând din punct de vedere economic). Autonomia strategică europeană rămâne astfel ce a fost mereu în ultimele decenii, anume un simplu exercițiu de retorică cu traducere simultană în 24 de limbi.
În acest decor cu Europa pe post de chibiț, Donald Trump a oferit o lecție de business de tip mafiot pe care niciun MBA nu o predă, dar orice cartier rău famat o cunoaște. Luni, dincolo de orice legislație internațională, șeful de la Casa Albă a introdus o taxă de 20 la sută pentru orice navă care trece prin Ormuz. Aliații arabi din zonă au fost în ”delir” vreme de câteva ore, au făcut atac de cord. Era vorba despre o vamă instalată în propriile lor ape teritoriale, la doar o lună după ce Marco Rubio decretase, viral, că ”nicio țară nu are voie să perceapă taxe pe o cale navigabilă internațională”. Replica era, evident, exclusiv pentru Iran.
Marți, însă, Trump a revenit asupra deciziei, în urma telefoanelor primite de la prinții petrolului. ”Strâmtoarea Ormuz este deschisă TUTUROR navelor, cu excepția celor iraniene”, a tunat președintele pe Truth Social, cu ”un salut special” pentru generalii săi și cu vestea că taxa dispare, înlocuită de investiții ”MASIVE” ale statelor din Golf (”extraordinar de benefice pentru ei și pentru viitorul lor”, cum altfel?). Traducere din trumpistă în română: taxa de protecție pentru aliații arabi nu s-a anulat, doar s-a rebrănduit puțin. Cât să-i aburească pe papagalii din tribune.
Fix asta s-a întâmplat, dincolo de majuscule. Monarhiile din Golf au înțeles în 24 de ore că devine mult mai ieftin să ”investești” în economia protectorului-șef decât să-i plătești vamă pentru propriul petrol (mai ales când poți factura drept ”concesie” banii pe care oricum promiseseși să-i cheltuiești încă din 2025). Companiile energetice americane încasează între timp prima de risc a fiecărui baril speriat de război. Așa că președintele Trump își urcă sacii în căruță pe două rânduri (capital arab și profit texan) și transmite tot show-ul de prost gust în direct la toată planeta, cu rating maxim.
Singura problemă a spectatorului rupt în fund și cam dezorientat ar fi că partenerul de scenă al lui Trump refuză scenariul. Iranul nu închide total strâmtoarea – ar fi vulgar și, mai grav, ar legitima escalada totală. ”Dușmanul” ordinii internaționale bazate pe reguli trage doar cât trebuie ca să nu justifice represalii dure: trei nave emirateze și saudite lovite în apele Omanului, apoi ridicarea alertei maxime la nivelul ”sever”, cu prime de asigurare de 5 la sută din valoarea navei și trafic înjumătățit. Avem o strâmtoare ”deschisă tuturor navelor” a devenit o afirmație juridic impecabilă și comercial goală, precum un magazin fără marfă, cu program non-stop. Iar narativele mari pretinse inițial de Trump (răsturnarea regimului, anihilarea programului nuclear și a bazelor de rachete) rămân ceea ce au fost mereu, niște basme pentru cetățenii foarte naivi. Atingerea acestor obiective ar însemna un preț de zeci de mii de morți americani pe care vameșul-șef nu l-ar plăti nici cu discount.
Singura cifră care îl doare pe Trump nu are legătură cu Teheranul, ci cu pompa de benzină din SUA. La sub o sută de dolari barilul, show-ul trumpist merge mai departe fără probleme, cu beneficii majore în America și recesiune în Europa. Peste această cifră, inflația crește și în SUA, cu impact direct asupra alegerilor de mijloc de mandat – presupunând că Trump încă joacă după calendarul electoral, ceea ce nu mai garantează nimeni (date fiind interesele majore ale Israelului).
Când tragem linie, imaginea corectă nu este cea a unui conflict pe viață și pe moarte, ci a unei taxe de protecție tipică marilor gangsteri. Similitudinea cu Ucraina este frapantă. Trump a trecut pe la fiecare prăvălie din Golf cu zâmbetul omului care nu amenință niciodată: frumoasă strâmtoare aveți, ar fi păcat să pățească ceva. Comercianții au plătit, firește, extrem de elegant, în ”investiții” în Statele Unite. Iar Europa a rămas clientul din colțul prăvăliei, care asistă la toată scena, plătește la casă prețul dublat de ”situația deosebită” și, la ieșire, anunță ferm că va sesiza autoritățile.
Adică pe ”golănașul” Trump, vorba lui Vântu.