Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
La Chișinău a fost creată o majoritate parlamentară formată din 56 de deputaţi din PL, PD, cei 14 transfugi din PCRM şi opt liberal-democraţi, care au anunţat plecarea din partid. Anunţul a fost făcut de liderul PD, Marian Lupu, în urma întrevederii cu Președintele R. Moldova, transmite Romanian Globa News.
„L-am informat pe Nicolae Timofti şi i-am prezentat o declaraţie de constituire a unei majorităţi parlamentare care înglobează 56 de deputaţi reprezentând PD, PL, 14 deputaţi din Platforma Social-Democrată şi un grup din fracţiunea PLDM. Pentru moment 56, pentru că există temeiuri serioase ca mâine, poimâine să avem mai mulţi deputaţi cu decizia formată”, a declarat Lupu, făcând aluzie că în scurt timp alţi deputaţi din PLDM ar putea să adere la această coaliţie.
Noua majoritate urmează să desemneze un candidat pe care îl vor prezenta până pe 13 ianuarie lui Nicolae Timofti. „Majoritatea parlamentară va înainta până miercuri un candidat la funcţia de prim-ministru. Este o majoritate nu pentru un exerciţiu unic, ci o platformă pe baza permanentă”, a mai adăugat Marian Lupu.
La rândul său, şi Mihai Ghimpu a spus că în scurt timp majoritatea proaspăt coaptă s-ar putea extinde. „Important e că avem majoritate parlamentară şi că putem să facem schimbări. Mâine o să vedem câţi deputaţi o să fie exact. Regret că grupul Leancă nu a semnat această declaraţie. Uneori trebuie să fii om de stat şi să nu vânezi funcţii”, a mai menţionat Ghimpu.
Șapte deputaţi PLDM au anunţat că vor merge separat de partid în coaliţie cu PD, PL şi grupul transfugilor din PCRM. Este vorba despre deputaţii Vladimir Hotineanu, Ion Bălan, Ştefan Creangă, Nae-Simion Pleşca, Gheorghe Mocanu, Mihaela Spatari şi Aliona Goţa. „În interiorul PLDM, opiniile s-au divizat, cu regret, în două. Suntem convinşi că Republica Moldova trebuie să aibă un guvern format şi susţinem formarea unei majorităţi parlamentare. Doar participând la această majoritate putem influenţa deciziile privind direcţia de dezvoltare a ţării”, se spune în declaraţia celor şapte deputaţi.
Timofti cere un candidat integru și fără suspiciuni de corupţie
Preşedintele Nicolae Timofti a solicitat partidelor şi grupurilor din Legislativ, care au anunţat formarea unei majorităţi parlamentare, să înainteze un candidat pentru funcţia de premier cu un grad înalt de integritate şi asupra căruia nu planează suspiciuni de corupţie, eliminând astfel posibilitatea ca oligarhul Plahotniuc să fie acceptat ca și candidat.
„Şeful statului a reiterat solicitarea ca, în timpul procedurii de selectare a unui candidat la funcţia de prim-ministru, partidele şi grupurile parlamentare să ţină cont de hotărârea Curţii Constituţionale din data de 22 aprilie 2013, potrivit căreia „orice mandat politic trebuie să se bazeze pe standarde ridicate în materie de integritate” şi „este contrară principiilor statului de drept numirea în funcţii de conducere a persoanelor asupra cărora planează dubii de integritate”. De asemenea şeful statului a declarat că asupra candidatului la funcţia de prim-ministru nu trebuie să planeze suspiciuni de corupţie”, se arată într-un comunicat de presă, emis de Preşedinţia de la Chișinău.
Coaliţia parlamentară ar urma să fie formalizată în conformitate cu hotărârea pronunţată de Curtea Constituţională pe data de 29 decembrie 2015, potrivit căreia „majoritatea parlamentară urmează a fi formalizată, nu doar declarată, cu indicarea deputaţilor care o constituie, cu specificarea disponibilităţii de a susţine o anumită candidatură pentru funcţia de Prim-ministru şi cu notificarea oficială în adresa Preşedintelui Republicii Moldova”.
Mai multe organizaţii neguvernamentale au emis astăzi o declaraţie în care susţin iniţiativa şefului statului, Nicolae Timofti, de a impune criterii de integritate candidatului pentru funcţia de premier, dar şi celorlalţi potenţiali membri ai Guvernului, aşa cum s-a întâmplat în cazul executivului propus de către Ion Sturza. Totodată, reprezentanţii societăţii civile au emis un apel în care îl îndeamnă pe preşedintele Timofti să facă faţă presiunilor şi încercărilor de a aduce la guvernare persoane compromise.